Într-o zi de septembrie, ca să profităm de timpul încă frumos, am plecat să vizităm câteva biserici de lemn din județul Arad.

După aproximativ 100 km am ajuns în Buteni, localitate situată pe malul Crișului Alb, la poalele Dealurilor Cuiedului, în Depresiunea Zărandului. Numele provine probabil de la ocupația de bază a locuitorilor, de a confecționa butoaie (bute). Localitatea e atestată din 1387. În Buteni au avut sediul Protopopiatul ortodox, Judecătoria și vama dintre Transilvania și Ungaria.

Am trecut pe lângă Biserica Baptistă Buteni, construită în 1936.

Am continuat drumul spre comuna Brazii de unde, până în satul Buceava-Șoimuș, am parcurs 6 km neasfaltați. A meritat efortul. Peisajele erau minunate și, în sat, parcă ne-am transferat în timpuri vechi.

După o scurtă așteptare a persoanei ce deținea cheile de la intrare, am urcat pe un deal, unde se afla Biserica de lemn „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Ceea ce se știe depre ea, după datele arhitecturii ecleziastice, este că a fost construită în sec. XIII, în localitatea Iacobini, unde în 1775 a fost sfințită cu hramul „Sf. Teodor Tiron”. A fost vândută și mutată în Buceava-Șoimuș,  în anul 1867.

Pe pereții naosului erau descrise scene din teoria Sfinților Militari și în altar cea a Marilor Ierarhi.

Pe bolta naosului erau pictați Sf. Ioan Botezătorul  și, spre altar, Emanoil.

Partea cea mai bine conservată reprezintă Răstignirea între tâlhari, Maria și Ioan de o parte și alta a tronului și Apostolii cu câte o carte în mână, stând pe o laviță cu decor floral.

Ne-am întristat văzând această minunăție în ruină. Ni s-a povestit că au existat și icoane pe sticlă care au dispărut. Se păstrează doar patru icoane  pe lemn: Isus Hristos, Maria cu Pruncul, Sf. Nicolae și Sf. Dumitru. Explicația localnicului era că, fiind un sat izolat, probabil că s-a uitat de existența lui și, pe lângă asta, pentru forurile la putere nu mai contează istoria acestui neam. A trebuit să-i dăm dreptate.

Ne-am întors până la Gurahonț și am pornit, pe un alt drum neasfaltat, în total sub 30 km, spre a vedea Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului” din Poiana, sat al comunei Vârfurile, construită în anul 1751. Fiind o biserică izolată, deservea casele izolate, ridicate ici, colo, pe munte și, care, în totalitate aparțin de satul Poiana. Localnicul care ne-a povestit despre istoria bisericii, cel care ne-a descuiat pentru a vedea interiorul, era nedumerit. De ce nu este și această biserică inclusă pe lista monumentelor istorice ? Aceeași explicație ca și la Buceava-Șoimuș ?

În interior, dezastru. Picturile vechi au dispărut sub un strat de vopsea și aranjamentul era, după părerea mea, complet nepotrivit.

Ne-am întors supărate spre Gurahonț. Chiar nu-i pasă nimănui de aceste amintiri ale vremurilor trecute ?

În drum am văzut o carieră de piatră încă funcțională.

Ne-am îndreptat spre un alt sat, ce ținea de comuna Vârfurile, pentru a vedea o altă biserică veche. Am ajuns în Avram Iancu, cu denumirea Aciuva până în anul 1926. În centrul satului, una lângă cealaltă, erau două biserici. Inițial,  în sec. XVIII a fost construită Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” și, pe locul ei, în 1925, Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, o biserică din zid. Lângă ea s-a construit între anii 2006-2010 Biserica „Înălțarea Domnului”.

Pe drumul din ce în ce mai rău, pe care nu-l băgam în seamă, privind în jur merii, perii, prunii încărcați de roade, am ajuns să vedem, lângă un stejar secular,  Biserica „Sfinții Cosma și Damian” Vidra, sat aparținând comunei Vârfurile. Istoricii o datează din 1724, a fost restaurată în 1800 și între anii 1962-1965, când au fost ridicați pereții pe un soclu din piatră și au refăcut clopotnița sub altă formă, paralelipipedică. Pictura, păstrată parțial, datează din 1851.

Am traversat comuna Vârfurile, trecând prin centru, unde se aflau Primăria și sediul Poliției.

După câțiva kilometri, am cotit la stânga, spre satul Cristești, comuna Hălmagiu. Am căutat pe cineva care să poată să ne arate biserica veche. Oamenii erau ocupați cu strânsul recoltei, din care am fost poftite să gustăm și noi.

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din  Cristești, Hălmagiu a fost construită, potrivit tradiției orale, în anul 1860 și a fost pictată, direct pe lemn, în 1865. Până în 1916 a fost acoperită cu șindrilă, an în care a fost înlocuită cu țiglă. Ultima renovare a fost făcută în anul 1969.

În biserică se păstrează  multe manuscrise și cărți din secolele XVIII și XIX.

În satul Tisa,  aparținător comunei Hălmagiu , era o altă biserică veche. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea a fost ridicată o biserică de lemn, care s-a pierdut în negura vremii. În 1770 s-a construit Biserica de lemn „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Tisa, Hălmagiu. În timp, prin mai multe renovări, a fost schimbată forma ei inițială. Astfel, în 1846, prin lărgirea interiorului, s-au deteriorat picturile, în sec. XIX, s-a transformat în stil baroc turnul, în 1933 acoperișul de șindrilă a fost înlocuit cu unul din tablă. Din păcate era închisă și nu am găsit pe cineva să ne poată arăta interiorul.

Ne-am oprit în centrul comunei Hălmagiu, lângă Parcul central și Pensiunea Hanul Moților, pentru a ne răcori puțin. Era o zi de toamnă foarte caldă și după atâtea drumuri prin praf simțeam nevoia. Urma drumul de întors la Arad.