Continuând vizitarea orașului Iași, de la Biserica Armenească m-am îndreptat spre o mânăstire veche, în drum trecând prin Piața Prieteniei Româno-Elene, cu statuia Arhiepiscopului Ciprului Kyprianos (1756-1821), dezvelită în 2015, călugăr al Mânăstirii Mahairas din Cipru, care a trăit 18 ani în Iași (1783-1801), devenind paroh al bisericii domnești, apoi s-a întors în Cipru și la Nicosia a fondat o școală după modelul Academiei Domnești din Iași.
Urmând Esplanada Costache Negri, o stradă pietonală cu numeroase magazine, am ajuns în Piața Prieteniei Româno-Americană, unde în 2019 a fost inaugurată statuia Bessarion Gabashvili (1750-1791), poet, diplomat georgian care a murit la Iași.
Pe una din marginile pieței se află Mânăstirea „Sf. Ap. Petru și Pavel”, creată în 1669 pe locul unde în perioada 1613-1615 marele Vornic al Țării de Jos, Ursu Bărboi, din familia Sturdzeștilor, a construit o biserică, familia Sturdza finanțând construcțiile ulterioare, între care Turnul-Clopotniță (1726-1733) din piatră fasonată, cu patru niveluri suprapuse, inferior cu o boltă din cărămidă, prin care se accesează incinta, în al doilea etaj postate clopotele și în al patrulea un ceas cu 4 cadrane circulare, situate pe cele patru laturi. Până în 1822 mânăstirea a fost închinată Mănăstirii Vatopedi din muntele Athos (metoc).
Fiind avariată de cutremurele din 1821 și 1829, biserica a fost demolată, în anii 1841-1844 marele Logofăt Dimitrie Sturdza și soția sa Elena construind actuala Biserică Bărboi, în stil bizantin, din blocuri de piatră, alternând cu șiruri de cărămidă, cu mici abside semicirculare flancate de pilaștri prismatici sprijiniți pe soclu, deasupra o turlă centrală mare, înconjurată de 4 turle mai mici, la intrarea principală un pridvor deschis, cu 5 arcade, sprijinite de 4 coloane cu capiteluri dorice, deasupra lui o încăpere dreptunghiulară terminată cu un fronton triunghiular, în care e prezentat Ochiul Providenței.
În interior nava centrală e despărțită de cele 2 laterale prin câte 4 coloane masive din marmură, primele cu capiteluri dorice, celelalte cu capiteluri ionice, împreună cu pilaștri de pe pereți susținând un sistem de bolți în cruce. Interiorul a fost ornată cu picturi prezentând personaje și scene biblice.
În cripta familiei Sturdza în decursul timpului au fost înmormântați membrii importanți, între care Ioniță Sandu Sturdza (1822-1828), primul Domnitor al Principatului Moldovei după epoca fanariotă. În biserică se află și mormântul poetului Alecu Russo.
În incinta mânăstirii s-au păstrat până azi casa parohială, în stil moldovenesc, casa de apă din dreapta bisericii, azi lumânărar, ambele create în sec. XIX și în spațiul larg din fața bisericii un monument de piatră cu o cruce deasupra, inițial ridicat în amintirea Bisericii „Sf. Vineri” demolată (1879), în 1895 adus în actuala locație. După secularizarea averilor mânăstirești (1863), mănăstirea a fost desființată, biserica devenind parohială. În ea a slujit ca diacon scriitorul Ion Creangă (1863-1865). În timp avariată de cutremure, a fost reparată și restaurată, ultimele lucrări fiind executate în anii 2016.2022.
Pe lângă Palatul de Justiție am intrat în vechiul cartier evreiesc Târgu Cucului, unde au supraviețuit 2 clădiri vechi, azi pe lista monumentelor istorice, pe care trebuia neapărat să le văd.
Sinagoga Merarilor a fost construită în jurul anului 1865, când Sinagoga Mare a devenit neîncăpătoare, în 1939 fiind una dintre cele 112 case de rugăciune evreiești din Iași, în perioada comunismului demolate, până azi rămânând funcțională doar Sinagoga Mare.
Pe cealaltă parte a străzii se află Casa de la 5 drumuri, construită în 1820, azi sediul Centrului Comunitar Evreiesc.
În câteva minute am ajuns la Mânăstirea Golia, situată la limita de nord-est a Iașului medieval, unde în 1564 Logofătul Ioan Golia a construit Biserica „Înălțarea Domnului”, căreia i-a donat o podoabă bisericească, răscumpărată de la tătari, amintită într-o inscripție din 1574. În 1606 văduva logofătului a închinat-o Mânăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, în documentele vremii apărând pentru prima dată cu numele de Mânăstirea Golia. Fiind ruinat, în 1650-1653 Voievodul Vasile Lupu a refăcut ansamblul și l-a înconjurat cu un zid de 6 metri înălțime, pe care în 1667 Domnitorul Gheorghe Duca l-a prevăzut în colțuri cu bastioane rotunde.
Am intrat în incinta mânăstirii prin Turnul-Clopotniță, de 29 metri înălțime, ridicat de egumenul Meletie în anul 1855, azi în primul etaj funcționând un muzeu cu colecții de cărți vechi bisericești (sec. XVIII-XIX), obiecte de cult, veșminte preoțești, icoane, în plus monede, ceramică, bijuterii etc. din patrimoniul Complexului Muzeal Moldova, în al doilea etaj fiind postate două clopote din bronz.
Îndreptându-mă spre biserică, am trecut pe lângă prima Casă de apă din Iași, cu o fântână la exterior.
O casă în care a locuit Ion Creangă în perioada când a fost diacon la mânăstire (1866-1871) azi e amenajată cu un mic Muzeu Etnografic.
O clădire din sec. XIX, fost sediu al Arhivelor Statutului din Iași, în anii 1912-1913 în ea funcționând și redacția Revistei „Arhiva Genealogică”, fondată și editată de Sever Zotta, membru al Academiei Române, directorul Arhivelor, azi e ocupată de stăreție, cu Paraclisul „Brâul Maicii Domnului”.
Am ajuns la superba Biserică „Înălțarea Domnului”, începută de Vasile Lupu, terminată în 1660 de fiul său Ștefăniță Vodă, având fațadele cu elemente neoclasice și renascentiste, decorațiile de pe acoperiș în stil baroc polonez și rusesc și cele 7 turle, inițial 3, cu motive muntenești și orientale.
În biserică se intră printr-un pridvor, unde o inscripție în slavonă menționează ctitorii ei și meșterul care a pictat interiorul.
În pronaosul, separat de naos prin 3 arcade susținute de 4 stâlpi masivi, decorați cu icoane aurite, se află mormintele unor personalități.
În timp fiind avariată de incendii și cutremure, în 1754 biserica a fost reparată, pictura interioară refăcută, spre sfârșitul sec. XVIII biserica funcționând ca și Catedrală Mitropolitană.
O mare parte a picturii, prezentând personaje, scene biblice și ctitorii bisericii, a fost refăcută și în anul 1838.
După Secularizarea averilor mânăstirești (1863), treptat mânăstirea s-a ruinat și în 1900 biserica a fost închisă, redevenind funcțională după restaurarea din anii 1943-1947, din 1992 reprimind statutul de mânăstire.
Îndreptându-mă spre hotelul în care eram cazată, am urmat fosta „Uliță Golia” din Târgul Cucului, unde s-au aflat palatele boierilor Cantacuzino, Balș, Sturdza, Ghica, Callimachi etc.
Casa Alecu Balș a fost construită de vistiernic în 1815, în stil neoclasic, boierul deținând-o până în 1861, când a intrat în proprietatea călugărițelor din Ordinul Notre Dame de Sion, care au amenajat-o pentru Institutul Francez „Sacré Coeur”, nou înființat, un colegiu de fete, o școală de meserii, o grădiniță și un orfelinat.
Lângă ea în anii 1900-1910 călugărițele au construit o capelă în stil neogotic. După ce ordinul a fost desființat, din 1947 cele 2 clădiri au fost ocupate de Liceul de Artă „Octav Băncilă” și Conservatorul „George Enescu”, în 1957 fosta capelă devenind sediul Filarmonicii de Stat Moldova (1957), în momentul vizitei mele (2025) în curs de restaurare.
Vis a vis de ele, pe locul unde s-a aflat casa cronicarului moldovean, în 1888 s-a inaugurat statuia Miron Costin (1633-1691), în prezența a 10.000 de participanți, printre care și membrii a 2 delegații de studenți din Bucovina și Polonia. Statuia din bronz este situată pe un piedestal din gresie, pe care sunt postate 2 basoreliefuri, cel din dreapta prezentându-l pe Miron Costin citind Cronica Moldovei la curtea Regelui polon Ioan al III-lea Sobieski, cel din stânga arestarea cronicarului de către trimișii Domnitorului Constantin Cantemir, fiind bănuit că a uneltit împotriva lui, care în final l-au ucis.
După 1830 Ulița Golia a devenit comercială, pe ea negustorii construind case cu pivnițe pentru depozitare, parterul amenajat cu magazine, etajul rezidențial, unele decorate în stil Art Nouveau.
Casa Balș-Sturdza, în 1842 deținută de Iordache Balș, se pare că a fost construită în sec. XVIII, prin săpăturile efectuate în timpul restaurării ei (2000-2003) fiind descoperită o placă inscripționată cu perioada 1796-1803 și numele locatarului, marele cărturar grec D. Philippide. Din 1852 în ea a funcționat Banca Moldovei, apoi Primăria Iașului. În ea Titu Maiorescu a inaugurat Prelecțiunile Junimii (1863). Începând din 1914 a devenit sediul Băncii Naționale a României, filiala Iași, dupa Al Doilea Război Mondial al Poștei Române, Oficiul Poștal nr. 1 funcționând și azi.
Vizitând orașul Iași, de la Palatul Culturii m-am îndreptat spre un alt muzeu, în drum trecând pe lângă Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, precursorul lui fiind Teatrul de Păpuși, înființat în 1950, care a funcționat într-o clădire din curtea Bisericii Catolice, apoi și-a diversificat activitatea, devenind Casa Tineretului. Clădirea fiind avariată de cutremurul din 1977, s-a construit actualul sediu, cu 2 săli de spectacole, cea mare cu 450 locuri, cea mică cu 150, săli de repetiţii, foaiere ample, ateliere de producţie, inaugurată în 1987.
Retrasă pe o străduță, Biserica Ortodoxă „Sf. Lazăr; Sf. Ecaterina”, monument istoric, a fost construită pe locul unei vechi Biserici de lemn (1703-1704), în cadrul unei mânăstiri cu obște de călugări greci, închinată Sf. Mormânt de la Ierusalim, incendiată de turci și în 1785 înlocuită cu actuala din cărămidă. Călugării au adus părți din moaștele Sf. Haralambie, Mihai Sinador și Teodor Stratilat, azi păstrate într-o cutie argintată din dreaptă a naosului. În 1822 biserica a fost avariată de un incendiu, ulterior reparată. A funcționat în cadrul mânăstirii până în 1863, când aceasta a fost desființată prin Secularizarea averilor mânăstirești, biserica devenind filială a parohiei Barnovschi. În timp clădirea s-a degradat, mai ales în cutremurele din 1940 și 1977, în anii 1980-1885 fiind refăcută, împodobită cu vitralii, interiorul pictat în frescă. Ultima restaurare s-a efectuat în perioada 2006-2011, când portalul de intrare a fost încadrat cu un mozaic, deasupra ușii prezentându-l pe Isus, superior de el un alt mozaic pe Sf. Mc. Ecaterina, Învierea lui Lazăr și Sf. Ierarh Lazăr.
Începând din 1627 Domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a înființat o mânăstire de călugări, închinată Patriarhiei Ierusalimului, în cadrul căreia s-au construit chilii, case egumenești, anexe și Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”-Barnovschi, pe care nu a putut să o vadă finalizată deoarece, refuzând trecerea la religia islamică, a fost acuzat de trădare și la ordinul Sultanului Murad IV în 1633 decapitat la Ierusalim. În 1724 în cadrul mânăstirii a funcționat o școală domnească în limba greacă, mutată în 1762 lângă Mitropolie.
În același secol la intrarea în biserică s-a construit pridvorul deschis, în stil baroc. În 1863 mânăstirea fiind desființată, biserica a devenit parohială, clădirile fiind părăsite de călugări s-au degradat treptat.
În timpul resistematizării centrului civic au fost demolate, pe locul lor în anii 1980-1983 fiind construite blocuri și amenajat un mic parc, biserica ajungând să fie ascunsă între ele, supraviețuind până azi doar Turnul-Clopotniță, ruinele chiliilor lipite de el, vizibile la stradă și beciurile casei egumenești. În perioada 1994-2004 biserica a fost consolidată și restaurată.
Depășind-o, la marginea Grădinii Publice „Ghica Vodă” am văzut Monumentul Grigore al III-lea Ghica, format dintr-un sarcofag (cenotaf) din marmură albă, inaugurat în 1875, în memoria celui care a fost de 2 ori Domnitor al Moldovei (1764-1767; 1774-1777) și în anii 1768-1769 al Țării Românești. Un an mai târziu în fața lui s-a postat o coloană din marmură, pe ea bustul domnitorului, cel original azi păstrat la Muzeul de Artă din Iași, în 1975 fiind înlocuit cu o copie din piatră.
Ajungând la o clădire nouă, inscripționată cu Universitatea de Medicină și Farmacie, am cotit pe străduța laterală de lângă ea unde, într-o clădire veche, monument istoric, funcționează muzeul pe care-l căutam.
Despre Casa Vornicului Burchi-Zmeu se presupune că a fost construită de acesta la începutul sec. XIX pe locul unei construcții din mijlocul sec. XVII. Familia a deținut-o până la începutul sec. XX, ulterior având mai mulți proprietari, din 1920 fiind ocupată de Jandarmerie, ulterior de Institutul de Surdo-Muți. Postbelic, preluată de Primăria Iași, a fost închiriată succesiv unor asociații, firme, instituții, fundații, etc., în perioada 2013-2015 a fost restaurată și în ea amenajat Muzeul „Regina Maria”, bustul reginei fiind postat pe un soclu de lângă ea.
Prin documente, obiecte de artă, fotografii, hărți, piese de mobilier etc., etalate, muzeul expune istoria și evoluția orașului Iași.
Încă 5 minute pe străduțele liniștite și am ajuns la Casa memorială „Otilia Cazimir”, clădire cumpărată de părinții poetei când aceasta avea 4 ani, în care a locuit până la sfârșitul vieții (1894-1967), în timp restaurată de mai multe ori. Din păcate nu am putut vedea interiorul cu mobilier, obiecte personale ale poetei, manuscrise, cărți semnate, fotografii, icoane din sec. XVIII, redând mediul în care a trăit poeta, deși în plină zi și luna august, de concedii, muzeul fiind închis.
M-am întors și am traversat Parcul Elena Doamna, apoi un pasaj subteran din care, printr-o Piață Agroalimentară, am ieșit în Piața Sf. Vineri, zonă înconjurată de blocuri și clădiri mai noi.
M-am îndreptat spre fosta stradă „Podu Vechi”, pe care în jurul anului 1330 câțiva călugări, veniți de la Ierusalim, au înființat o mânăstire cu Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, pe care au închinat-o Mânăstirii „Sf. Sava” din Ierusalim, în 1583 înlocuită cu una din piatră. Fiind grav avariată de marele incendiu din 1616, care a distrus mare parte din oraș, apoi de invazia tătarilor (1624), un an mai târziu s-a construit actuala Biserică „Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Trifon; Sf. M. Mc. Marina; Adormirea Maicii Domnului”, în stil bizantin, cu 2 turle joase, cu cupole turtite, în stil otoman, pe fațada sudică s-a adăugat turnul-clopotniță, cu 3 niveluri, flancat de contraforturi, în care azi funcționează un muzeu cu icoane, pomelnice, vase, îmbrăcăminte etc. din sec. XVIII-XIX și în anii 1676-1678 mânăstirea înconjurată cu zid, din care s-a păstrat până azi o mică porțiune din latura de est.
În 1714, n timpul Domnitorului Nicolae Mavrocordat, la mânăstire își desfășura cursurile Academia Domnească din Iași (1714) și o tipografie slavo-română care din 1744 a tipărit și în limbile greacă și arabă. În 1781 de la Mânăstirea Dancu, demolată pentru construirea Teatrului Național, au fost aduse moaștele Sf. Mc. Trifon și ale Sf. M. Mc. Marina, păstrate în biserică într-o raclă de argint, azi loc de pelerinaj.
Fiind avariată de numeroase cutremure, incendii, invazii, mânăstirea a fost restaurată și reparată de mai multe ori, în 1832 realizându-se pictura interioară în tempera, în timp distrusă și refăcută 2010-2013, în frescă, porțiunile care au supraviețuit fiind restaurate.
În sec. XIX catapeteasma a fost restaurată, ornată cu icoane pictate în ulei și sculpturi în stil baroc.
Până în 1864 mânăstirea a găzduit înalți clerici călugări, mitropoliți greci și patriarhi răsăriteni, apoi a fost desființată prin Secularizarea averilor mânăstirești, biserica devenind parohială, în casele stăreției fiind înființat Colegiul „Sf. Sava”, ulterior Gimnaziul „Sf. Sava și în 1867 Școala Profesională de Fete, care a funcționat până în 1947. Biserica a fost închisă în 1951, activitatea fiind reluată după 1989. În perioada 2007-2013 ansamblul a fost restaurat. În ea se păstrează icoana în ulei a Sf. Ioan Gură de Aur, datată din 1711.
Este singurul lăcaș de cult din Iași unde se asigură asistență religioasă persoanelor cu dependență de alcool și droguri, bătrânilor și copiilor dezavantajați social, pentru persoanele cu deficiență de auz și vorbire slujbele bisericești fiind „traduse” în limbaj mimico-gestual.
Lângă ea se află Biserica Armenească „Sf. Maria”, atestată documentar din 1583, construită de călugări greci veniți de la Mănăstirea „Sf. Sava” din Ierusalim, pe un loc dăruit de Domnitorul Petru Șchiopu. În 1594 jefuită de cazaci, apoi avariată de cutremure și invazii, a fost reparată de mai multe ori și în 1803 construită actuala clădire din piatră și cărămidă, cu 2 două turle, clopotnița prevăzută cu 3 clopote (cel mic din 1607, cel mare din 1881), la intrarea principală creată o arcadă susținută de 4 coloane cu capitelurile sculptate. În 1929 biserica a fost consolidată și renovată, după bombardamentele din Al Doilea Război Mondial reparată (1946).
Sub comuniști mulți armeni au emigrat. Comunitatea rămasă fiind foarte mică și în vârstă, biserica a fost cedată Bisericii Ortodoxe Române, pentru armeni fiind ținute slujbe doar o dată pe lună. În cutremurul din 1977 cele 2 turle fiind avariate și fondurile pentru reparații fiind puține, au fost legate între ele printr-un sistem care a rezistat mult timp. Biserica a fost restaurată în perioada 2005-2008.
Palatul Culturii din Iași a fost construit în perioada 1906-1835, în perimetrul fostei Curți Domnești, pe locul fostului Palat Domnesc construit în anii 1804-1806 de Prințul Al. Moruzzi, refăcut de Mihail Sturdza 1841-1843, după Unirea din 1859 și mutarea capitalei la București (1862) devenit Palat Administrativ, distrus în 1880 de un incendiu. Păstrându-se din vechiul palat principalele temelii, parterul și o parte din zidurile etajului, s-a construit actualul palat, în stil neogotic, lucrări întrerupte de Primul Război Mondial, fiind inaugurat în 1926 în prezența Regelui Ferdinand al României.
În fața lui se află statuia Ștefan cel Mare, inaugurată în 1883, în prezența Regelui Carol I, efectuată din bronz, de 4,5 metri înălțime, prezentându-l pe Domnitor călare, în mâna dreaptă ținând sceptrul, situat pe un piedestal din marmură roz de Carrara, pe lateralele căruia 2 altoreliefuri prezintă Lupta de la Codrii Cosminului (1497) și Lupta de la Podu Înalt (1475).
Corpul central al palatul a fost prevăzut cu un turn de 55 metri înălțime, cu creneluri în formă de cruce și firide, pe cele 4 colțuri superioare cu câte un turnuleț. Pe el s-a postat un ceas cu 3 cadrane, decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii, în partea inferioară având câte o pictură prezentând 2 plăieși, în costume naționale, care-l păzesc. Cele 8 clopote din turn reproduc, la fiecare oră exactă, „Hora Unirii”, amintind de „Unirea cea mică” din 1859, ci și „Unirea cea mare” din 1918.
În turn se află intrarea principală, dominată de o acvilă cu aripile desfăcute.
În cele 2 corpuri laterale, ornate pe fronton cu statui de arcași ce stau de strajă, s-au realizat intrările secundare sub forma unor turnuri boltite. Posterior cele 3 corpuri au fost ornate în același sistem, căzute din depărtare creând impresia unui singur corp de clădire, ocupând cei cca. 36.000 metri pătrați. Clădirea prezintă subsol, demisol, 2 etaje și mansardă, în ea fiind amenajate 298 de încăperi.
La parter se intră în „Sala gotică”, înconjurată de arcade susținute de coloane, același sistem găsindu-se și la etaj, mărginind holul înconjurător.
Central podeaua e acoperită de mozaicul medieval „bestiarum”, prezentând grifoni, acvile bicefale, lei și elemente florale.
Primul etaj e accesat pe 2 șiruri de scări monumentale simetrice, construite din marmură de Carrara, în 2 trepte, având balustradele decorate cu acvile ce țin în gheare scuturi, simbolizând deschiderea de drumuri, la mijloc iluminate prin ferestre mari cu vitralii.
În centrul primului etaj, spre fațada principală, se află „Sala Voievozilor”, accesată printr-o arcadă mare, susținută de câte 3 coloane din marmură roșie, superior prezentând central o frescă, încadrată de arcaturi gotice, care prezintă 3 personaje feminine simbolizând Rațiunea, Justiția și Echitatea.
Încăperea, cu aspect neogotic, inițial destinată diverselor ceremonii, are pereții de culoare albastră, decorați cu crini heraldici aurii, floarea favorită a Reginei Maria.
Superior prezintă o galerie de medalioane pictate cu portretele voievozilor Moldovei și a regilor României, începând cu Decebal, regele dacilor, Împărații romani Traian și Aurelian, urmați de Dragoș și Bogdan, întemeietorii Moldovei medievale, terminându-se cu familia regală a României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol II și Elena.
Într-un capăt al sălii, cu podelele din mozaic albe și roz, se află un șemineu în stil Art-Nouveau, decorat cu un arbore istoric în vârful căruia se află Regele Ferdinand.
Dintr-o mică încăpere laterală, ornată cu o statuie centrală, despre care nu am găsit informații, am putut vedea panorama bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt.
La același etaj, privind spre spatele clădirii, se află „Sala Henri Coandă”, numită după marele savant care a proiectat numeroase ornamentații ale încăperilor palatului, create din bois-cement un material ce imită lemnul de stejar, inventat de el, între care și lambriurile acestei săli, consolele susținute de îngeri ce poartă scuturi heraldice și tavanul fiind realizate după model britanic.Inițial încăperea a fost destinată Curții cu Juri (1925).
În anii 1970 pe unul din pereții sălii a fost pictat Iașul, prezentat ca oraș istoric, oraș artistic și oraș industrial. În sec. XXI sala a fost restaurată după modelul inițial.
Palatul a fost afectat de cutremurul din 1940, în Al Doilea Război Mondial a fost transformat în cazarmă a trupelor germane, ulterior sovietice. Postbelic a fost reparat și până în 1955 ocupat de Tribunalul Județean, apoi amenajat pentru instituții culturale.
Azi palatul e ocupat de Complexul Muzeal Național Moldova, în el funcționând Muzeul Etnografic al Moldovei (1943) cu peste 13.000 de piese, Muzeul de Istorie a Moldovei (1916) etalând viaţa comunităţilor umane în spaţiul est-carpatic începând din paleolitic până în zilele noastre, Muzeul de Artă (1860) cu aproximativ 10.000 de opere de artă: pictură, grafică, sculptură, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” (1955) cu peste 11.000 de piese ce explică evoluţia înregistrării şi redării sunetului, a istoriei tehnicii fotografice şi cinematografice, a evoluţiei comunicaţiilor etc., pe care nu am avut timp să le vizitez.
Alături de ele funcționează și Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural (1975).
Cu părere de rău, sperând că voi reveni, am părăsit palatul și m-am îndreptat spre Grădina Publică „Palas” din spatele lui, amenajată în perioada 2008-2012, pe locul fostei grădini a Curții Domnești.
În ea s-au plantat numeroși copaci și arbuști, s-au creat fântâni arteziene, spații de promenadă etc..
De la palat poate fi accesată pe o scară monumentală.
În jurul grădinii s-au construit clădiri pentru birouri, baruri, săli de evenimente, o parcare subterană, centrul comercial Palas Mall etc., pe lângă care am trecut și eu, îndreptându-mă spre un alt muzeu din oraș.
Fiind cazată în Iași în apropiere de fosta Uliță Mare a târgului Iași, azi bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, mărginit de numeroase clădiri istorice și biserici, pe el am pornit explorarea orașului.
Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Ansamblul Mitropolitan Iași, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, renumit loc de pelerinaj, mai ales la moaștele Sf. Cuv. Paraschiva, păstrate în catedrală.
Vis a vis de el a existat Grădina de vară „Pomul Verde”, cu o terasă folosită de trupa profesionistă de teatru, cu actori evrei, performând în limba idiș, înființată în 1876 de dramaturgul Avram Goldfaden, care a făcut turnee în țară și străinătate, ajungând să fie considerat primul teatru evreiesc din lume. A funcționat cu întreruperi până în 1971, când grădina a fost desființată, pe locul ei fiind amenajat Parcul Teatrului Național, pe care traversându-l se ajunge la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, monument istoric, numit în 1956, cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, după marele poet, dramaturg și om de cultură, a cărui statuie e postată în fața lui.
Teatrul are la bază trupa românească de teatru, înființată în 1840 de Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, cu sediul în Teatrul Național Copou. În 1888 fiind distrus de un incendiu, în anii 1894-1896 s-a construit actuala clădire care azi găzduiește și Opera Națională Română Iași.
M-am întors și am urmat bulevardul, din acea porțiune pietonal, amenajat cu numeroase gherete și decorat cu flori, pe partea stângă mărginit de clădiri istorice, pe cea dreaptă de edificii religioase.
Fostul Palat Roset-Roznovanu, azi Primăria Iași, a fost construit la mijlocul sec. XVIII de cea mai puternică și influentă familie din oraș, căreia îi poartă numele. Din 1788 a fost ocupat de Generalul rus Romanov, în perioada Regulamentului Organic (1829-1831) devenind sediul diplomației ruse, până în 1833 fiind restaurat în stil neoclasic cu elemente eclectice și-baroce. La sfârșitul secolului fiind vândut statului, în 1892 o parte din el a devenit reședință regală temporară, restul fiind folosit de autoritățile locale. În primul Război Mondial a găzduit diferitele ministere, mutate din București, acesta fiind ocupat de Puterile Centrale, din 1944 devenind sediul Comitetului Orășenesc de Partid și din 1970 până azi al Primăriei, în fața căreia e postată statuia Regelui Ferdinand.
Banca Națională a României, filiala Iași, una dintre primele sucursale ale BNR, a fost înființată în 1880, într-un spațiu închiriat de la Dimitrie Cozadini, în care a funcționat până construirea propriei clădiri, îmbinând elemente ale renaşterii italiene cu elemente ale clasicismului francez, inaugurată în 1888. În Primul Război Mondial sediul și tezaurul au fost mutate la Moscova, unde au rămas până în 1949, când pe locul fostei clădiri, distrusă de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, s-a construit actuala, în stil neoclasic, fațada decorată cu 9 efigii sculptate în piatră, reprezentând vechi monede moldoveneşti din secolele XIV-XVI, ilustrând destinaţia clădirii.
Catedrala Episcopală Romano-Catolică „Sf. Fecioară Maria Regină” a fost construită începând din 1992, după un an subsolul fiind terminat, în el s-au ținut liturghiile până la finalizarea edificiului. La sfințirea ei (2005) au participat 23 de Episcopi și peste 200 de preoți din mai multe țări. Pe clădirea de formă circulară, cu subsol, parter și etaj, s-au creat 24 de ogive, central o cupolă de 24 metri diametru, pe care s-a postat o cruce de 10 metri înălțime.
În interior spațiul central e înconjurat de un hol semicircular, intrarea principală prezentând multe vitralii care ornează și ferestrele bisericii, prezentând teme legate de creație, alianță, sacramente, misterele Rozariului. Altarul e împodobit cu un mozaic care o prezintă pe Sfânta fecioară Maria, Regină, încadrată de câte 2 mozaicuri care reprezintă scene din viața, la baza lui fiind postat un tabernacol.
Pe laterale se află baptisteriul și un alt tabernacol.
Etajul e mărginit de un balcon semicircular ornat cu scene prezentând cele 15 opriri ale Căii Sfintei Cruci. Superior, vis a vis de altar, e postată orga, adusă din Germania.
În apropierea catedralei se află Biserica Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, vechea catedrală construită în anii 1782-1789 cu acordul Domnitorului Grigore III Ghica și sprijinul financiar al Prințului Grigori Potemkin (1739-1741), comandantul trupelor ruse din Moldova, turnul fiind adăugat abia în anii 1803-1804, pe el instalat un ceas solar (1813) și în 1869 interiorul pictat de un călugăr franciscan din Palermo.
Mânăstirea „Sf. Trei Ierarhi” a fost ctitorită de Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, în anii 1637-1639 fiind ridicate Biserica Trisfetitelor, clădirile mânăstirii, o tipografie şi o Școală Primară, viitoarea Academie Vasiliană. Biserica, cu 2 turle, a fost decorată la exterior cu o broderie sculptată în piatră cu motive geometrice și vegetale, imitând broderiile naționale, îmbinate cu elemente occidentale și asiatice.
În perioada 1641-1642 interiorul a fost pictat în frescă de pictori ruși, s-a realizat o nișă în care au fost aduse de la Ierusalim moaștele Sf. Cuv. Parascheva, în 1889 transferate în noua Catedrală Mitropolitană, azi în ea fiind postată o raclă de argint cu un fragment din moaștele Sf. Ierarh Vasile cel Mare.
În decursul timpului clădirea a fost avariată de incendii, cutremure de pământ, în anii 1882-1889 fiind restaurată.
Din păcate pictura nu a putut fi salvată, biserica fiind ornată cu o nouă pictură. Din catapeteasmă s-a recuperat doar icoana Sf. Trei Ierarhi, păstrată în muzeul mânăstirii, catapeteasma fiind înlocuită cu una nouă, din marmură de Cararra. Biserica a fost dotată cu mobilier nou, donat de Regele Carol I și Regina Elisabeta.
În pronaos, încastrate în ziduri, se află osemintele familiei lui Vasile Lupu, ale lui Dimitrie Cantemir, aduse în 1935 de la Moscova și ale Domnitorului Principatelor Unite Al. Ioan Cuza.
În anul 1970 mănăstirea a fost închisă, fiind redeschisă după 1989, la iniţiativa lui Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
În stânga bisericii, ținând de mânăstire, a existat „Hanul Turcesc”, înconjurat de dughene, în perioada 1881-1889 deținute de Primărie, apoi distruse de război, pe locul lor fiind construită Școala Vasiliană, înființată în cadrul mânăstirii de Gheorghe Asachi (1828), în 1855 transformată în Preparandie, din 1884 condusă de Titu Maiorescu. Școala a funcționat până în 1916, apoi clădirea a fost ocupată de Ministerul Lucrărilor Publice, în anii 1918-1925 etajul devenind sediul Tribunalului Iaşi-Secţia III, care s-a mutat în noul Palat de Justiție, actual Palatul Culturii, Școala primară „Gh. Asachi” reluându-și activitatea după renovarea clădirii (1931), azi pe lista monumentelor istorice. În fața ei din 1905 e postată statuia Gh. Asachi, creată din marmură albă de Cararra, prezentându-l pe marele cărturar, întemeietorul învățământului în limba română în Moldova, așezat într-un jilț, ținând pe genunchi niște hrisoave vechi și în mână o pană. Statuia e postată pe un soclu înalt din piatră decorat cu inscripții și altoreliefuri de bronz: cel din stânga arătându-l pe Gh. Asachi înmânând coroane de flori elevilor premianți de la Gimnaziul „Vasile Lupu”, cel din dreapta ca arhitect prezentând Domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza, planul de construcție a Academiei Mihăilene.
La capătul bulevardului, statuia „Chemarea Străbunilor”, din bronz, prezentând o lupoaică cu capul îndreptat în sus, simbolizând stindardul dacic, sub ea 8 clopote, transmite un mesaj celor plecați la muncă în străinătate, lăsând în urmă mamele și copiii lor îndurerați, care-i imploră să se întoarcă acasă.
În față mi s-a arătat grandiosul Palat al Culturii din Iași, zonă în care s-a aflat vechea Curte Domnească a Principilor Moldovei, construită în vremea Domnitorului Alexandru cel Bun, atestată documentar din 1434, refăcută de Ștefan cel Mare, în estul ei fiind construită Biserica „Sf. Nicolae” Domnesc (1491-1492), în care în timp au fost încoronați aproape toți domnitorii Moldovei, ultimul fiind Grigore Alexandru Ghica (1849), clădire din piatră, cu șiruri de cărămidă aparentă, încadrând arcadele, firidele și ocnițele în care sunt pictate 282 personaje biblice, filosofi, scriitori din perioada precreștină ca Sofocle, Platon etc., sub cornișă șiruri de discuri smălțuite colorate.
În timpul Domnitorului Alexandru Lăpușneanu bisericii i s-a adăugat un pridvor, desupra lui fiind ridicată o clopotniță de piatră. S-au construit 2 palate, unul pentru ceremoniile oficiale ale Curții, al doilea pentru găzduirea Doamnei, clădiri pentru servitori, bucătărie, grajduri pentru cai etc., înconjurate de un zid cu mai multe turnuri, cel mai înalt fiind cel de poartă, pe care Grigore II Ghica a instalat un orologiu. În vale, lângă un heleșteu, s-a amenajat Grădina Domnească.
Curtea Domnească și biserica au fost avariate de cutremure, în invazia turcilor din 1538, incendiate de tătari (1650, 1672), când biserica a fost transformată temporar în moschee, redevenind biserică sub Domnitorul Antonie Ruset (1675-1678). La începutul anului 1680, Ionașco Bilevici a dus în Moldova o mașină tipografică pe care Mitropolitul Dosoftei a instalat-o într-o clădire din incinta bisericii, în care până în 1693 s-au tipărit cărți în limba română, ulterior activitatea fiind oprită și abia în 1753 tipografia reînființată în altă locație.
În sec. XVIII biserica a fost extinsă spre vest cu o nouă clădire, având 2 altare închinate Sf. Ștefan și Sf. Varvara, despărțite de un pridvor, în ele slujbele fiind ținute alternativ în limba slavonă, apoi în rusă și în limba greacă, în altarul principal slujindu-se în limba română. În 1784 Curtea Domnească a fost distrusă de incendiu, ansamblul fiind refăcut în anii 1803-1806 de Al. Moruzzi, când s-a ridicat un singur palat în stil neoclasic, pe locul lui 1916-1925 fiind construit Palatul Culturii.
Fiind grav avariată de cutremurul din 1814, apoi de 3 incendii (1821, 1827, 1853), începând cu anul 1885 biserica a fost refăcută, o perioadă lucrările fiind oprite din lipsa fondurilor, fiind terminată în perioada 1890-1904, pe locul celor 2 altare adiacente, demolate, fiind amplasate câte o troiță de piatră.
Cutremurul din 1977 a produs o rotație a turnului bisericii. În perioada 1989-1993 biserica a fost reparată și picturile interioare, prezentând personaje și scene biblice, în stânga intrării familia lui Ștefan cel Mare, în dreapta familia Regelui Carol I, restaurate. Azi biserica funcționează ca Paraclis Mitropolitan, sub administrarea Mânăstirii „Trei Ierarhi”.
În a doua jumătate a sec. XVII lângă biserică a existat un cimitir, descoperit de săpăturile arheologice din 1966-1968, care a fost abandonat și în momentul refacerii fostului zid de incintă al bisericii pe o porțiune construită Casa cu arcade, o dugheană din mahalaua Sf. Vineri, clădire din piatră, cu un portic frontal înalt, prevăzut cu 5 arcade, susținute de coloane, în care ziua se expuneau mărfurile spre vânzare, posterior având 2 etaje cu câte 2 încăperi. În timpul restaurării bisericii, în 1884 a fost amenajată ca paraclis, în care s-a adus și icoana Sf. Mina Egipteanul, considerată făcătoare de minuni. În perioada 1966-1969 clădirea a fost restaurată, în 1970 deschisă secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași.
Clădirea e numită și Casa Dosoftei, lateral de ea fiind postată statuia lui Dosoftei Barilă (1624-1693), monument din bronz închinat poetului și cărturarului moldovean, Mitropolit al Moldovei care a fost canonizat de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2005
Se apropia ora la care îmi rezervasem biletul de intrare la Palatul Culturii. Îndreptându-mă spre el, am trecut pe lângă Memorialul Revoluției din 1989, un monument din marmură albă, în formă de cruce, inscripționat cu numele celor reținuți în perioada 14-22 decembrie 1989 și a revoluționarilor care au luptat împotriva regimului comunist.
Ansamblul Mitropolitan Iași, a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, e situat pe una din marginile bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, fosta Uliță Mare a târgului Iași. Cuprinde Catedrala Mitropolitană, Palatul Mitropolitan, Biserica „Sf. Gheorghe” și clădiri anexe.
Catedrala Mitropolitană „Sf. Paraschiva; Întâmpinarea Domnului; Sf. Mc. Gheorghe”,ortodoxă, a fost construită în perioada 1833-1839 de Domnitorul Mihail Sturdza și Mitropolitului Veniamin Costache pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) și Biserica Stratenia (sec. XVII). În 1857 bolta centrală prăbușindu-se, biserica a fost refăcută (1880-1887), bolta fiind înlocuită cu un sistem de 4 bolți, despărțite prin arce transversale, cele 4 turle de pe colțuri înconjurate de coloane, fațada principală fiind decorată cu 6 coloane care susțin un fronton triunghiular.
Interiorul, cu o navă principală, despărțită de cele 2 nave laterale prin 2 rânduri de pilaștri masivi, a fost pictat Gheorghe Tattarescu, catedrala fiind sfințită în prezența Regelui Carol I și a Regina Elisabeta. În 1889 a fost adusă de la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” racla cu moaștele Sf. Cuv. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei.
Lateral de catedrală se află Palatul Mitropolitan, construit în 1897 pe locul reședinței mitropolitane, deteriorată, care a funcționat la Iași încă din sec. XVI. Palatul a fost extins în anii 1902-1905, i s-a adăugat un etaj, unde s-a amenajat paraclisul „Duminica tuturor Sfinților”, primind aspectul actual. În anii 1959-1962, când ansamblul a fost reorganizat, a fost renovat și consolidat, în perioada 1998-2000 parterul a fost extins spre est, pe fațada nordică s-a postat un mozaic în stil bizantin cu chipul Sf. Paraschiva, din 2015 clădirea fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Vechile dependințe au fost demolate și construite noile locuințe ale slujitorilor, bucătăria etc. În fața palatului și a intrării principale în catedrală s-a realizat o terasă largă, inferior de ea s-au construit Cancelaria Mitropolitană, cu sala de festivități, arhiva și birourile cancelariei, Protopopiatul Iași, azi Biblioteca ecumenică „Dumitru Stăniloae”și Căminul preoțesc, numit Casa Epivata.
În stânga catedralei s-a păstrat fosta catedrală mitropolitană, numită Biserica „Sf. Gheorghe” Mitropolia Veche, construită în anii 1761-1769, în stil baroc constantinopolitan cu influențe din clasicismul rus, având pe fațade pilaștri cu capiteluri în stil corintic, inițial prevăzută cu turle, azi dispărute.
La intrarea principală prezintă un pridvor mărginit de coloane, ce susțin arcade, bogat ornamentat cu picturi prezentând scene religioase, din anul 2000 cu un mozaic ce prezintă 4 scene din Paradis și evenimentul aducerii în 1996 a moaștelor Sf. Andrei la Iași.
După ce a fost restaurată (1981-1985), clădirea a fost folosită ca Muzeu Mitropolitan până în 1999, când a fost renovată, interiorul pictat în stil neobizantin, redevenind biserică.
Azi este folosită ca Paraclis Mitropolitan de protocol și lăcaș de rugăciune pentru călugărițele de la Centrul Eparhial Iași.
După ce m-am cazat în Iași, la Hotelul Continental, situat în orașul istoric, mai având câteva ore până se însera, m-am hotărât să continui explorarea cartierului Copou, din care o parte o văzusem mai devreme.
De la hotel m-am îndreptat spre bulevardul Independenței, trecând pe lângă o clădire pe care o inscripție amintește că în ea au funcționat Librăria și Tipografia societății culturale Junimea, unde au fost tipărite Revista „Convorbiri Literare” și ziarul Curierul de Iași, al cărui redactor a fost pentru o perioadă de timp Mihai Eminescu.
Vis a vis de ea, înconjurat de un rondou cu flori, se află bustul Dimitrie Cantemir (1673-1723), cărturar al umanismului românesc, de 2 ori Domnitor al Moldovei. În spatele lui, fostul Palat Cantacuzino-Pașcanu, monument istoric, a fost construit la sfârșitul sec. XVIII și deținut de familie până în 1907, când a fost cumpărat de Primăria Iași și amenajat pentru birouri, care au funcționat în perioada 1911-1969, ulterior palatul găzduind redacţiile unor reviste şi cotidiene locale- „Flacăra Iaşului”, „Opinia”, „Cronica” și azi Casa Căsătoriilor.
În 5 minute am ajuns pe bulevardul Independenței, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Facultatea de Medicină a fost fondată în 1879, când a ocupat Palatul Calimachi, construit în 1793 construit în 1793 pe proprietatea hatmanului Costache Ghica și a vistiernicului Ion Cantacuzino, în timpul lui Calimachi Vodă (1795-1799) devenit reședință domnească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza cumpărat, în el fiind amenajată prima Universitate modernă din România, azi numită Universitatea Veche. În timp s-au înființat și alte facultăți, mutate în 1897 în noua clădire construită în cartierul Copou, în palat rămânând doar Facultatea de Medicină. Fiind create Facultățile de Farmacie și Medicină Dentară, până în 1912 palatul a fost modificat în forma actuală, din vechea clădire păstrându-se doar portalul intrării principale, cu stema Moldovei. Din 1991 a primit statutul de Universitate, numită după celebrul reprezentant al Școlii de Anatomie Funcțională din Iași., în cadrul căreia ulterior s-a înființat și Facultatea de Bioinginerie Medicală, singura din Romania. În 1999 în fața Universității s-a amenajat Piața Națiunilor Unite, în care s-a postat Monumentul Unirii, o copie a unui vechi grup statuar comandat de principesa Olga I. Sturdza în 1927 și amplasat inițial la baza dealului Copou, distrus în Al Doilea Război Mondial. Grupul r prezintă o statuie centrală, Patria-Mamă, înconjurată de 3 fiice, provinciile Transilvania, Basarabia și Bucovina, în spatele lor copilul îngenuncheat simbolizând românii rămași în afara granițelor. Este situat în centrul unei hărți a României Mari spre care, din cele 4 colțuri ale pieței, pornesc 4 alei, oprindu-se la „granițele” ei.
Pe cealaltă parte a bulevardului se află fosta Casă Roset, construită în anii 1801-1811, în stil neoclasic, pe locul unei case moștenită de Safta, soția logofătului Vasile Roset. Primind-o ca dar de nuntă, în 1844 fata lor a vândut-o Societății de Medici și Naturaliști, înființată din 1830, devenind sediul ei, ocupând și azi parterul clădirii, alături de Biblioteca Medicală și redacția Revistei Medico-Chirurgicale. La etaj este amenajat Muzeul de Istorie Naturală, având în patrimoniu peste 300.000 exemplare, cele mai valoroase fiind colecțiile de Insecte, Moluște, Amfibieni, Reptile, Păsări, Minerale și Plante, în el fiind păstrate și colecțiile donate la sfârșitul sec. XIX de Mitropolitul Veniamin Costachi, Domnitorul Mihail Sturdza, Alecu Balș, Gheorghe Asachi etc.
Urmând bulevardul, am trecut pe lângă Biserica Ortodoxă „Sf. Spiridon”, construită între anii 1747-1752, de la care am văzut doar Turnul-Clopotniță, intrarea fiind închisă.
Piața Independenței a fost creată după marele cutremur din 1977, în timpul resistematizării orașului. În ea s-a postat Monumentul Independenței, inaugurat în 1980 în prezența lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu. Pe un soclu din travertin, de 6 metri înălțime, cu 6 altoreliefuri prezentând elementele reprezentative ale Războiului de Independență, în stânga Chemarea poporului la arme, Cucerirea redutei Plevna și Capitularea armatei turcești, în dreapta Trecerea Dunării, Proclamarea Independenței și Marea biruință a drapelelor românești, statuia din bronz, de 11 metri înălțime, prezintă o eroină ținând deasupra capului steagul victoriei.
Din spatele pieței, depășind diferite centre medicale, am intrat în cartierul Copou, unde am trecut pe lângă Inspectoratul Școlar Județean, clădire construită la începutul sec. al XX-lea, înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Cum în acea parte a dealului Copou se află mai multe case memoriale și muzee, pe care doream să le văd, am străbătut străduțele liniștite, întrebându-mă dacă le voi găsi deschise, ceea ce nu s-a întâmplat, deși era august, „luna concediilor”. Muzeul Memorial „Poni-Cernătescu” funcționează într-o clădire, monument istoric, construită în 1839 de Mitropolitul Veniamin Costachi, din 1880 deținută de profesorul Petru Poni, membru al Academiei Române, unul dintre savanții care a pus bazele științei românești, din 1925 de fata sa, chimista Margareta Poni, care în 1971a donat-o Consiliului Popular Iași cu condiția ca în ea să fie organizat un muzeu memorial dedicat familiei Poni., care a fost inaugurat în 1991, după ce clădirea a fost restaurată. În perioada 2009-2011 muzeul a fost reorganizat și un an mai târziu redeschis, azi încăperile reconstituind reședința de la începutul sec. XX, o cameră fiind amenajată ca laborator de chimie.
Muzeul Memorial Mihail Kogălniceanu, inaugurat în 1970, a fost amenajat în casa natală a scriitorului, istoric, om politic, cel mai important susținător al Unirii Moldovei cu Țara Românească și colaborator al Domnitorului Al. Ioan Cuza, construită în 1807, refăcută în 1888 și postbelic, azi monument istoric. Casa a avut ca oaspeți de seamă pe pașoptiștii C. Negri, V. Alecsandri, Al. Russo, Domnitorii Moldovei, Mihail Sturdza și Grigore Alexandru Ghica, în timpul vizitei la Iași (1869) în ea fiind găzduit Principele Carol. În timpul Primului Război Mondial a fost sediul Curții Marțiale, apoi al Societății de Ocrotire a Orfanilor de Război, postbelic cămin pentru studenții Facultății de Medicină.
Încăperile muzeului, cu mobilier de epocă, obiecte decorative etc., reconstituie ambientul locuințelor boierești de la jumătatea secolului XIX.
Îndreptându-mă spre un alt muzeu, am trecut pe lângă Școala primară „Mihail Kogălniceanu”.
Pe o casă din apropiere o placă inscripționată menționează că în anii 1941-1944 în ea a locuit Prof. Dr. Mihai David, Rectorul Universității Iași.
Muzeul „Nicolae Gane” funcționează într-o casă construită la începutul sec. XIX, în care o perioadă a locuit consulul francez Victor Place (1818-1875), susținător al Unirii Principatelor Române, apoi a fost cumpărată de Nicolae Gane (1838-1916), magistrat, avocat, scriitor, membru al Societății Culturale „Junimea” și al Academiei Române, om politic, de 5 ori primar al orașului Iași, familia deținând-o până în 1916, perioadă în care casa a găzduit multe întruniri ale Societății Culturale „Junimea”. Fiind moștenită de fiul său, acesta a vândut-o Direcției Regionale Silvice, care a folosit-o până în 1948, când a fost preluată de stat și folosită de Întreprinderea de Gospodărie Comunală, după 1989 în ea funcționând birourile Regiei Autonome de Termoficare Iași ș iale Direcției Naționale Anticorupție, apoi amenajat muzeul, inaugurat în 1993, în clădire funcționând și Laboratorul de Restaurare Carte și Documente al Muzeului Național al Literaturii Române Iași. În perioada 2019-2023 clădirea a fost restaurată, apoi muzeul redeschis, etalând expoziții de artă plastică, o încăpere fiind dedicată lui Nicolae Gane, în clădire fiind organizate și expoziții temporare, conferințe, dezbateri culturale etc.
Casa în care funcționează Muzeul „Vasile Pogor”, popular numită „Casa cu ferestre luminate”, a fost construită în jur de 1850 de vornicul Vasile Pogor, om politic, publicist, poet, de câteva ori primarul orașului Iași, în timp devenită loc de întâlnire pentru intelectualitatea orașului, sediu al Societății literare Junimea, fondată în 1863 de Iacob Negruzzi, Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Titu Maiorescu, al revistei „Convorbiri literare”, fondată în 1867, redacția Revistei „Dacia Literară”, fondată în 1840. În 1901 a fost cumpărată de principesa Maria Moruzzi care a modificat fațada principală, la etaj creând un balcon, susținut de 4 coloane, în partea superioară postând blazonul familiei. Moștenită de fiul ei Gheorghe Brătianu, în 1938 mutându-se la București, a închiriat-o, timp de 9 ani devenind reședința regală din Iași, apoi preluată de Regionala C.F.R. Iași și după ce a fost naționalizată, din 1954 ocupată de Inspecția de Stat pentru Igienă și Protecția Muncii, Regionala Iași. În 1968 clădirea a fost restaurată și amenajată ca muzeu, secție a Muzeul Literaturii Române, la etaj prezentând dezvoltarea literaturii române începând din anul 1800, la parter tapiserii, tablouri, fotografii, manuscrise etc., o parte fiind amenajată ca bibliotecă. Clădirea a fost restaurată după cutremurul din 1977 și în perioada 1994-2006.
La capătul străzii am ajuns pe bulevardul Carol I, pe care am cotit pe lângă fosta Casă Cantacuzino-Pașcanu, clădire în stil neoclasic, construită în 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și soția sa Profira, mătușa lui Grigore Ghica. înconjurată cu un zid, în fața ei fiind amenajată o gradină mare, în spate având acareturile: bucătăria, hambare, grajduri și locuințele țiganilor robi. Unul dintre tinerii robi, fiind îndrăgostit de o franțuzoaică, a cerut să fie eliberat din robie. Fiind refuzat de stăpână, în 1855 și-a omorât iubita și s-a sinucis, fapt care a grăbit decizia Domnitorului Moldovei de abolire a robiei țiganilor boierești, de atunci clădirea fiind numită popular Palatul Dezrobirii. După moartea logofătului, clădirea a trecut în proprietatea politicianului ieșean Dimitrie Cozadini, după 1875 devenind reședință regală temporară, pentru regele Carol I și invitații săi în timpul vizitelor la Iași. Spre sfârșitul secolului XIX palatul a fost cumpărat de stat pentru Corpul IV de armată, aici fiind adăpostite Comandamentul, Brigada de artilerie, Serviciul de Geniu și alte unități militare, dar casa a continuat să fie reședință regală pentru Carol I.
În Primul Război Mondial, când Bucureștiul a fost ocupat de Puterile Centrale, la Iași refugiindu-se conducerea României, palatul a devenit reședința Reginei Maria, după război (1929) aceasta donând-o Fundațiunii „Regele Ferdinand I”, în ea fiind amenajat „Institutul de Educațiune „Regina Maria”, cu internat, pentru educația fiicelor de ofițeri. La sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (1944) a fost transformat în lagăr pentru militarii Armatei Roșii, după Bătălia de la Iași pentru militarii români, germani, italieni, prizonieri de război ai sovieticilor, în anii 1945-1965 devenind Căminul „Ion Niculi” al studenților politehniști ieșeni, din 1965 Palatul Pionierilor, după 1989 numit Palatul Copiilor, din 2015 înscris pe lista monumentelort istorice.
Pe cealaltă parte a bulevardului se află Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, fondată în 1835 ca Bibliotecă a Academiei Mihăilene, în 1860 devenită Bibliotecă Universitară, apoi Centrală și Publică și din 1916 Biblioteca Universității „Al. Ioan Cuza”, în tot acest timp ocupând diferite locații, postbelic mutându-se în actuala locație, inițial spațiul fiind închiriat de la Biblioteca Fundației „Regele Ferdinand I”, preluat împreună cu patrimoniul după ce fundația a fost desființată (1948), apoi primind actualul nume.
Clădirea a fost construită în anii 1930-1934, în stil neoclasic, cu parter și 2 etaje, pe colțul a 2 străzi, prezentând pe fațada principală o terasă mărginită de perechi de coloane ionice, superior terminându-se cu o cupolă, în jurul căreia s-a dorit amplasarea statuilor unor domnitori ai Moldovei care, fiind prea grele, au fost postate vis a vis de clădire, la intrarea pe dealul Copoului, 4 perechi de voievozi formând actualul Grup Statuar al Voievozilor, din 2015 șapte statui fiind incluse pe lista monumentelor istorice.
Azi biblioteca deține cca. 2 milioane de manuscrise și cărți vechi, unele din sec. XVII, purtând semnături ilustre.
Lângă Bibliotecă, într-un spațiu amenajat pe mijlocul bulevardului, pe locul Monumentului Marii Uniri din 1918, distrus în al Doilea Război Mondial, s-a postat statuia poetului Mihai Eminescu, adusă din fața Universității.
În stânga unui giratoriu, la marginea cartierului Copou, am văzut Casa de Cultură a Studenților, construită în anii 1960-1962 pe locul unui club de echitație, nedorit de comuniști, atunci numită Casa Tineretului. Pe fațada principală s-au creat altoreliefuri prezentând tineri dansatori, muzicieni, actori etc., diferitele forme de artă prezentate în spectacolele care aveau loc în ea.
Lateral de giratoriu, se află un alt monument istoric, spre care m-am îndreptat și eu. După deschiderea căii ferate Pașcani-Iași și inaugurarea Gării Iași, pentru a facilita circulația pietonilor de la Gară spre Dealul Copou și zona centrală a orașului, s-a asanat o porțiune de teren din Mahalaua Calicilor și s-a creat Esplanada Elisabeta, inaugurată în 1902, azi numită Râpa Galbenă.
Prezintă un corp central semicircular, cu o terasă superioară, încadrat de 2 scări monumentale în arc de cerc, fiecare cu câte 3 balconașe, orientate spre interior.
La bază încadrează o mică grădină în care e postat bustul Mihai Eminescu, poet despre care se spune că venea adesea în acel loc și își imagina un pod peste vale, între Copou și Galata.
În Mahalaua Calicilor a existat Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1709), în 1800 înlocuită cu Biserica „Tuturor Sfinților”–Banu, prima biserică din oraș în care s-a slujit doar în limba română. Fiind folosită de calici, oamenii ce trăiau din mila publică, era cunoscută ca „Biserica calicilor”. Lângă ea boierul Savin Zmucilă a construit un azil pentru săraci, bolnavi și călători, care a funcționat până în anul 1948. În decursul timpului biserica a fost restaurată de mai multe ori, ultima dată în perioada 2010-2013 și din 2015 a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice.
De la ea am urmat o stradă pietonală, mărginită de case de epocă, amenajată cu numeroase terase.
Casa Catargiu, clădire în stil neoclasic, monument istoric și de arhitectură, a fost construită între 1800-1806 de logofătul Costache Catargiu, ulterior deținută de hatmanul Constantinică Palade, spătarul Mihalache Cantacuzino-Pașcanu, familia Ghica, în perioada 1859-1862 devenind reședința Domnitor Al. Ioan Cuza, în anii 1916-1919 a Regelui Ferdinand (1916-1919), refugiat din Bucureștiul ocupat de trupele germane.
Până în 1937 a fost deținută de Societatea Creditului Urban din Iaşi, apoi naționalizată și, la îndemnul lui Nicolae Iorga, etajul transformat în muzeu, numit “Palatul Cuza-vodă”, cuprinzând apartamentele domnești, cabinetul de lucru al Domnitorului, saloane etc. cu mobilier de epocă. Apoi s-a amenajat și parterul, cu colecții evocând Revoluția de la 1848 și Unirea Moldovei cu Țara Românească (1859) și în 1959, sărbătorind 100 de ani de la Unirea Principatelor Române, s-a inaugurat Muzeul Unirii.
Pe cealaltă parte a străzii, cu fațada principală spre Piața Unirii, se află Grand Hotel Traian, zonă pe vremuri ocupată de numeroase dughene și magazine deținute de avocatul Scarlat Pastia, în anii 1877-1879 Primar al orașului Iași, pe care le-a demolat, pe locul lor dorind să ridice un teatru național. Împrumutându-se și rămânând dator creditorilor, a trebuit să predea clădirea, care a fost transformată în hotel, cumpărat de familia evreiască Theitler. În el au avut loc evenimente importante ca banchetul celei de-a XXI-a aniversări a Societății Literare Junimea (1884) și 100 de ani de la Răscoala Horia, Cloșca și Crișan, la care au fost prezenți Mihai Eminescu și Ion Creangă. În 1918, pentru o scurtă perioadă, a funcționat Guvernul României. Trecând în proprietatea Primăriei Iași, în 1943 a fost renovat și din 1950, naționalizat, a devenit hotel de stat, azi 90% din el fiind deținut de un om de afaceri.
Piața Unirii este locul unde în 1859 s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii. A fost creată de Primărie începând cu anul 1896 prin expropierea și demolarea unor clădiri. În ea tronează statuia Al. Ioan Cuza, dezvelită în 1912, în prezența Regelui Carol I, a Principilor Ferdinand și Carol. Executată din bronz, de 3,5 metri înălțime, în prezintă pe Domnitor în uniforma de ofițer, cu mantia princiară pe umeri. E așezată pe un soclu înalt, la baza căruia sunt amplasate statuile Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, personalități importante ale Unirii Principatelor, pe cele 4 laturi coroane din bronz, încercuind plăci inscripționate cu date istorice importante din perioada domniei lui.
Am ieșit din piață pe fosta Uliță Golia, zonă în care la începutul sec. XX evreul Braunstein a deținut numeroase magazine, pe care le-a demolat și în 1914 a ridicat un Hotel de lux, deasupra intrării principale prevăzut cu o cupolă, azi monument de arhitectură, numit Palatul Braunstein. Ulterior a fost ocupat de o bancă, după ce a fost naționalizat de Magazinul Victoria, etajele fiind amenajate ca locuințe. După 1989 o parte din clădire a fost retrocedată, apoi răscumpărată de Primăria Iași, care în perioada 2018-2022 a restaurat-o și transformată în centru multifuncțional, în palat funcționând „Galeriile Cupola”, sală de expoziții a Uniunii Artiștilor Plastici, săli de conferință, Centrul Cultural German și Centrul Cultural Francez.
Pe colțul a 2 străzi, vis a vis de Hotelul Continental, în care mă cazasem, se află fostul Palat Neuschotz, azi Hotelul Select, clădire în stil eclectic francez, construită spre sfârșitul sec. XIX ca reședință a bancherului evreu austriac din Iași, Iacob Neuschotz, în ea fiind amenajate și numeroasele sale magazine. Fiind filantrop, în 1865 a construit Sinagoga Beth-Iacob, pe care a trebuit să o ascundă în curtea sa interioară, având doar fațada la stradă, autoritățile nepermițând să iasă în evidență în apropierea unei biserici creștine. A rezistat până în 1944, când a fost distrusă de un bombardament, care a avariat și palatul, ulterior fiind demolată și palatul recondiționat.
Fiind în Iași pentru 2 zile, după ce am vizitat Grădina Botanică „Anastasie Fătu” și Parcul Expoziției, urmând bulevardul Carol I, m-am îndreptat spre un alt parc din cartierul Copou.
statuia Regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, al doilea rege al României între anii 1914-1927
În drum am trecut pe lângă statuia Ștefan cel Mare, Domnitorul Moldovei în perioada 1457-1504, ridicată în 1995 prin contribuțiile personalului Corpului 10 Armată.
Palatul Oștirii, sau Cazarma Mare, a fost construit începând cu anul 1852, când Domnitorul Grigore Al. Ghica (1849-1856), fostul comandant (hatman) al Armatei Moldovei, a planificat mutarea armatei în Copou, unde s-au amenajat cazărmile ostăşeşti, vechea locație, fosta Curte Domnească, dezafectată după marele incendiu din 1827, devenind neîncăpătoare. După Războiul de Independență (1877-1878) au fost amenajate cazărmile Regimentului XIII Infanterie, Batalionului 4 Vânători, Regimentului 7 Roşiori și până în 1880 palatul a fost finalizat.
În fața lui sunt postate statuile Mareșalilor C-tin Prezan (1861-1943) și Al. Averescu (1859-1938).
Trecând de palat, am ajuns la renumitul Parc Copou, în care am intrat pe lângă statuia Octav Băncilă (1872-1944), pictor realist român.
Inițial Grădină Publică, a fost creată în anii 1833-1834 la inițiativa marilor boieri din oraș, într-o pădure, pe locul fostei stații de poștă, în decursul timpului extinsă, azi parcul ocupând cca. 10 hectare. În 1841 în centrul parcului s-a inaugurat Obeliscul cu lei, numit și Monumentul Regulamentului Organic, din 2004 înscris pe lista monumentelor istorice. A fost creat după planurile inginerului, poet, prozator și dramaturg român Gh. Asachi, în semn de recunoștință către cele două mari imperii, cel protector- Rusia și și cel suzeran- Turcia, care au contribuit la întocmirea Regulamentului Organic, adoptat în 1831 la București și Iași. Pe un soclu masiv din piatră de Șcheia s-a postat o coloană de cca. 7 metri înălțime, la bază flancată de 4 lei, cu labele ținând câte o sabie, simbolizând cele 4 puteri europene care au recunoscut independența Țărilor Române. Postbelic în jurul monumentului s-au plantat flori.
În apropierea lui se află Chioșcul fanfarei și Teiul lui Mihai Eminescu, vechi de cca. 540 de ani, cu statuia poetului Mihail Eminescu postat în fața lui, zonă care atrage mulți vizitatori, mai ales iubitorii de poezie și îndrăgostiți. În 1953 teiul fiind segmentat de o furtună, a fost curățat și sprijinit pe console metalice, în anii 1990 și 2014 i s-au aplicat tratamente dendrologice, azi supraviețuind prin rădăcinile care s-au dezvoltat în interiorul trunchiului.
În fostul pavilion de vânătoare, construit la sfârșitul sec. XIX, ulterior folosit ca restaurant, în 1983 a fost organizată o expoziție documentară Mihai Eminescu, un an mai târziu o expoziție permanentă dedicată poetului, apoi clădirea a fost demolată, pe locul ei fiind construită actuala, pentru Muzeul „Mihai Eminescu”, inaugurat în 1989, celebrând 100 de ani de la moartea lui. La intrare s-au creat 2 turnuri, simbolizând Dragostea (Veronica Micle) și Prietenia (Ion Creangă).
În zonă sunt postate busturile unor personalități culturale românești, băncile pentru relaxare de pe alei fiind create sub forma unor cărți deschise, inscripționate cu fragmente din operele lor.
statuia Ion Creangă
statuia Ciprian Porumbescu
Pe lângă micul iaz cu nuferi, am părăsit parcul și am continuat plimbarea prin cartierul Copou.
Muzeul Universității „Al. Ioan Cuza”, inaugurat în 2011, după ce clădirea, construită în 1911 pentru Generalul Scarlat Panaitescu, azi monument istoric, a fost achiziționată (2007), restaurată și amenajată ca muzeu, la parter „Muzeul Civilizației Cucuteni” și la etaj „Muzeul Academic”, care reconstituie Cabinetul Rectorului, unde sunt expuse steagurile primelor 3 facultăți înființate în oraș, documente, fotografii, medalii, aparate vechi etc.
La capătul străzii am cotit spre bulevard, în drum trecând pe lângă Colegiul Național „Costache Negruzzi”, fondat în 1895, la inițiativa lui Spiru Haret, din 1899 numit după scriitorul român, moldovean, Liceul internat „Costache Negruzzi”, nume schimbat postbelic de mai multe ori, din 2015 primindu-l pe cel actual. În el au studiat și profesat personalități între care Spiru Haret, Eugen Lovinescu, Nicolae Gane etc.
statuia Costache Negruzzi
După 5 minute am ajuns înapoi la bulevard, unde am văzut impunătoarea clădire în care funcționează Universitatea „Al. Ioan Cuza”, fondată în 1860 prin decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul ministrului Mihail Kogălniceanu, având la bază Schola Basiliana, un colegiu superior înființat în 1640, la Mănăstirea Trei Ierarhi, de Voievodul Vasile Lupu, urmată de Academia Domnească Iași (1714) și de Academia Mihăileană, fondată în 1835 de Gh. Asachi, cu Facultățile de Drept și Filosofie, în noua Universitate fiind înființată și Facultatea de Teologie.
Inițial a funcționat în Palatul Calimachi. În timp adăugându-se Facultățile de Științe și Medicină, clădirea a devenit neîncăpătoare, în ea rămânând Facultatea de Medicină, în 1897 restul fiind mutate în actualul sediu din Copou, când pe locul fostului Teatru Național, distrus de un incendiu (1888), s-a construit aripa veche (din dreapta), inaugurată în prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, azi cu Aula Veche și Biblioteca, aparținând Universității Tehnice „Gh. Asachi”.
Azi în fața ei se află statuiaMihail Kogălniceanu, postată pe un soclu înalt, cu 2 altoreliefuri aducând aminte de alegerea Domnitorului Al. Ioan Cuza și de Reforma Agrară din 1864.
În timpul Primului Război Mondial a găzduit ședințele Senatului României, Ministerele de Război și al Instrucțiunii Publice, Crucea Roșie și Cercetașii. Interbelic (1933-1937) clădirea a fost extinsă cu un corp simetric (aripa nouă, din stânga), în care azi se află Aula Magna „Mihai Eminescu”.
În fața ei se află statuiaAl. Dimitrie Xenopol (1847-1920), istoric, scriitor, pedagog, membru al Academiei Române, născut la Iași, în perioada 1898-1901 rector al universității.
Aripile au fost unite printr-un corp central, accesat printr-un șir de scări, păzit de 2 lei, în interior prevăzut cu o scara monumentală și din 1942 universitatea a primit numele domnitorului fondator.
În timpul bombardamentelor din 1944 palatul a fost grav avariat. La insistențele profesorilor a scăpat de demolare, fiind refăcut în forma inițială, în stil eclectic francez, cu elemente clasice și baroc, azi în el funcționând 15 facultăți, un Centru de Studii Europene, centre de cercetare, aripa veche fiind ocupată de Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”.
Pe o alee, lateral de aripa nouă, sunt postate busturile din bronz ale primilor profesori ai universității.
Văzând cât e ora, am luat viteză spre mașină, urmând să mă îndrept spre cazare, unde fixasem o oră de sosire.
Întorcându-mă din Republica Moldova, după ce am stat cam o oră la vamă, m-am îndreptat spre orașul Iași, unde m-am oprit în cartierul Copou pentru a vedea câteva obiective din itinerarul pe care mi-l stabilisem, prima fiind Grădina Botanică „Anastasie Fătu”, numită după medicul și naturalistul care în 1856, pe un teren propriu din zona Râpa Galbenă, a fondat prima grădină botanică din Iași. Donând plantele prin testament Societății de Medici și Naturaliști, după moartea lui, când terenul a fost vândut de urmași, pe un teren alăturat societatea a creat a doua grădină botanică, coordonată de moldoveanul Dimitrie Brânză, medic, naturalist și botanist, fondator al unei grădini botanice din București.
În 1921, în spatele Universității (clădirea nouă), profesorul universitar de botanică Al. Popoviciu a înființat o nouă grădină botanică, cu mici sere pentru creșterea plantelor tropicale, al cărei director a fost până la deces (1936). În 1963 grădina a fost mutată pe Dealul Copoului, actuala locație, unde în timp s-a extins, azi acoperind aproximativ 88 de hectare, colecțiile având în total 7.780 de taxoni vegetali, din diferite regiuni ale lumii, împărțite în 10 secţii: Sistematică, Fitogeografică cu taxoni din America de nord și sud, Asia, Africa și Europa, Ornamentală cu Complexul de Sere, Flora şi Vegetaţia României, Silvostepa Moldovei, Biologică prezentând evoluția plantelor și adaptarea la mediu, Plante Utile care grupează resurse vegetale, unele provenite din flora spontană, altele cultivate în scop alimentar și medicinal, Dendrarium şi Rosarium, secție unică în România, cu aproximativ 800 de specii, soiuri şi hibrizi de trandafiri.
De la intrarea principală am străbătut Secția Ornamentală, amenajată cu arbori, arbuștii și specii de flori decorative-gladiole, bujori, dalii etc.
Cotind spre dreapta, am ajuns la Pavilionul Administrativ, în fața căruia, în mijlocul unui rondou cu flori, se află bustul „Dr. Anastasiu Fătu”.
În pavilion sunt expuse busturile unor foști directori și personalități care au contribuit la înființarea grădinii.
C-tin Papp (director 1937-1958)
Emilian Țopa (director 1963-1970)
Complexul de Sere cuprinde 21 de compartimente, cu peste 2.500 de taxoni, plante tropicale, subtropicale, ecuatoriale şi mediteraneene, din care doar 9 sunt deschise spre vizitare, restul fiind destinate cercetării și cultivării plantelor.
În 1991 în cadrul secției s-a creat o subsecție pentru persoanele cu dizabilități de vedere, cu specii de plante medicinale, aromatice, condimentare etc., prevăzute cu explicaţii în alfabetul Braille, reorganizată și extinsă în 2008.
Secția Dendrologică a fost amenajată pe un teren, în mare parte viran, unde au existat o ferma zootehnica și o fabrică de cărămidă, unde s-au plantat tei, stejari, carpeni, plopi, fagi, arbori exotici furnizate de cele peste 500 de grădini botanice din lume cu care instituția a colaborat. În perimetru se află și 2 izvoare de apă minerală.
În Secția Silvostepa Moldovei sunt conservate principalele tipuri de ecosisteme din această regiune, de silvostepă, mlaștină și forestier.
Secția Flora și Vegetația României grupează fitotaxonii din ţara noastră pe provincii istorice.
Am revenit spre poarta principală prin Secția Sistematică, care prezintă clasificarea filogenetică a regnului vegetal, pe lângă bazinul creat pentru plante de apă, în cadrul ei fiind create și stânci, pentru dezvoltarea plantelor endemice din flora României.
Ieșind din grădină, am intrat în Parcul Expoziției, amenajat în 1923, după Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România, pentru prima „Expoziție agricolă, viticolă și de industrie casnică a Moldovei întregite“, la care au fost invitați producători din toate ținuturile, când s-au creat alei mărginite de rondouri cu flori și pavilioane, următoarele expoziții fiind organizate în anii 1935 și 1936.
În timp parcul a fost ornat cu busturile unor personalități- Calistrat Hogaș, Anton Pann, C-tin Petrescu, Al. Popovici și alte sculpturi, s-au construit replici ale Hanului Ancuței și Bolții Reci, o fântână arteziană etc.
Am părăsit parcul prin Arcul de Triumf, creat după modelul Arcului Academiei Mihăilene.
În apropierea parcului se află Stadionul „Emil Alexandrescu”, creat pe locul în care interbelic exista o arenă pe care se disputau meciurile de fotbal ale echipelor ieșene, postbelic și meciurile altor echipe sportive din oraș (handbal, rugby, baschet etc.), după 1950 numită Stadionul „23 August”. Până în 1960 arena a fost renovată, pe lângă scopul sportiv fiind folosită pentru concerte de muzică și evenimente cu caracter patriotic. În anul 2004 a fost extinsă, modernizată, stadionul primind forma actuală.
Fiind doar pentru o zi în Chișinău, capitala Republicii Moldova, după ce am văzut mare parte din obiectivele centrului istoric, pe care mi le propusesem și Parcul Valea Morilor, am parcurs bulevardul Ștefan cel Mare spre capătul sudic, de unde urma să mă îndrept spre un alt parc din oraș.
Pe acea porțiune mi-au atras atenția câteva clădiri administrative și culturale, prima fiind Primăria Chișinău, monument istoric, construită pe locul fostei stații de pompieri, terminată în 1902. În Al Doilea Război Mondial clădirea a fost bombardată de 2 ori (1941, 1944), de fiecare dată a fost refăcută, administrația locală revenind în clădire abia în 1951.
Pe aceeași parte a bulevardului în anii 1903-1911 a fost construit un nou sediu al Băncii Municipale, clădire în stil eclectic, cu elemente neoclasice și baroce, prevăzută cu o cupolă sferică, având fațadele decorate cu pilaștri și perechi de coloane ce susțin frontoane triunghiulare, porticul de la intrarea principală fiind accesat pe un șir de trepte, străjuit de 2 lei sculptați. După ce pentru bancă s-a construit un nou sediu (1973), interiorul clădirii având o acustică bună, a fost amenajat ca sală de concerte, cu 555 de locuri, numită Sala cu orgă, inaugurată în 1978, în ea desfășurându-se doar concerte de muzică clasică.
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, înființat în 1921 la inițiativa câtorva scriitori renumiți și personalități, între care ministru al Basarabiei în guvernul României, funcționează într-o clădire, în stil neoclasic, prezentând pe fațada principală un portic central, mărginit de 4 coloane corintice, flancate de doi piloni pătrați, care susțin un fronton triunghiular, fațadele laterale cu porticuri centrale mărginite de câte 6 coloane, susținând câte un fronton triunghiular , superior o cupolă circulară care acoperă sala de spectacole interioară. Construcția a fost începută în anii 1930-1935, pe un colț al fostei piețe a Poliției, o perioadă lucrările stagnând din pricina lipsei fondurilor, fiind reluate în perioada 1949-1954. Din 1988 teatrul a primit numele renumitului poet, din 1994 devenind Teatru Național.
Centrul Național Anticorupție (CNA) cu Procuratura
Curtea de Conturi
După cca. 30 minute am ajuns la capătul bulevardului unde mi-au atras atenția sculpturile postate de-a lungul unui zid din piatră. Cotind după el, am ajuns la intrarea în Centrul Expozițional „C-tin Brâncuși”, înființat în 1990, cu expoziții permanente de artă plastică contemporană ale membrilor Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, în el fiind organizate și expoziții temporarepictură, sculptură, grafică, ceramică etc., vernisaje, concursuri, evenimente culturale internaționale.
Pentru a traversa enorma intersecție, a trebuit să străbat un pasaj subteran, în care erau amenajate numeroase magazine.
Ieșind din el, m-am îndreptat spre Hotelul Chișinău, în apropierea căruia se află Monumentul Eliberării, dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial, inaugurat 1969, cu ocazia a 25 de ani de la eliberarea Moldovei, ofensiva sovietică învingând trupele Germaniei naziste (1944),
Lateral de el, într-o clădire monument de arhitectură, situată pe colțul intersecției, funcționează Academia de Științe a Moldovei, fondată în 1946 în cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS, în 1949 devenind Filiala Moldovenească a Academiei de Ştiinţe a URSS, în 1960 transformată în Academia de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, în 2004 reorganizată.
Am cotit pe bulevardul Dacia, îndreptându-mă spre Mânăstirea Ortodoxă „Sf. M. Mc. Teodor Tiron”, cu obște de călugărițe, cunoscută popular ca Mânăstirea Ciuflea. Biserica mânăstirii, din piatră albă, cu 9 cupole aurite, a fost construită între anii 1854-1858 de către de frații Teodor și Anastasie Ciufli, de origine aromână,la periferia orașului, în zona numită atunci Mălina Mică, ulterior ctitorii fiind înmormântați lângă zidul ei sudic.
Drept omagiu adus ctitorului principal, azi în curtea mânăstirii e postat Monumentul memorial Anastasie Konstantinovici Ciufli (1801-1870).
În piața din fața bisericii, unde se aflau prăvăliile și casele evreiești, în 1903, în ultima zi de Pesah, a început primul progrom de la Chișinău, care a durat trei zile, când au fost ucise 51 de persoane, dintre care 49 evrei și răniţi peste 300, au fost jefuite, distruse, sau avariate, în jur de 800 de case şi prăvălii.
Din 1962 biserica a fost reparată, pictura murală interioară restaurată și declarată Catedrală Episcopală, funcționarea ei fiind permisă de regimul comunist.
Lângă biserică s-au construit chiliile pentru călugărițe, bucătăria și trapeza, clădirea administrativă, mica Biserică de iarnă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, în care s-a postat o parte din moaștele Sf. M. Mc. Teodor Tiron, s-a înființat Muzeul de Artă Bisericească și în 2002 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a acordat statutul de mânăstire, în subordinea Mitropoliei Moldovei.
În 2008 a fost adusă de la muntele Athos icoana Maicii Domnului „Portăriţa”, azi păstrată în Biserica de iarnă a mănăstirii.
Părăsind mânăstirea, m-am îndreptat spre parc, punctul final al vizitei mele prin Chișinău.
În drum am trecut pe lângă Biserica Armenească Apostolică „Învierea Domnului”, de fapt o Capelă construită în 1916de comunitatea armeană din Chișinău, în incinta unui cimitir armenesc și polonez foarte vechi, care a folosit-o pentru slujbe funerare, pomeniri și ocazional sărbători religioase.
Parcul Valea Trandafirilor a fost amenajat în anii 1968-1969 pe un deal anterior cultivat de localnici cu trandafiri, petalele lor fiind folosite pentru prepararea renumitei dulceți, atunci numit „Parcul orășenesc de cultură și odihnă Lenin”.
Se întinde pe 145 de hectare cu cca. 50 de specii de arbori și arbuști, străbătute de alei, din care 9 hectare sunt ocupate de cele 3 lacuri, cu margini îndiguite, formate pe cursul unui pârâu.
În el s-au creat Orășelul Copiilor, cu carusel, roată panoramică de 20 metri înălțime, numită popular “roata dracului”, terenuri de joacă și de sport, un mic amfiteatru, în anii 1970 pe alei s-au postat sculpturi ale artiștilor din țările URSS, la una dintre intrările în parc s-a construit un cinematograf, azi închis, etc.
Pe malurile lacurilor s-au amenajat restaurante cu terase, un debarcader și un hangar pentru bărci, folosite pentru plimbări pe lacuri și canotaj.
Până în 2015 pe o parte din suprafața parcului s-a construit zona rezidențială Melestiu, alcătuită din 8 blocuri, centre comerciale și parcare subterană.
Cu acest parc vizitarea Chișinăului a luat sfârșit, a doua zi urmând să mă întorc în România.
Vizitând orașul Chișinău, capitala Republicii Moldova, după ce am străbătut o mare parte a bulevardului Ștefan cel Mare, m-am îndreptat spre cel mai renumit parc al orașului, inițial urmând o stradă paralelă (str. București), mărginită de clădiri mai noi, din loc în loc intercalate cu case vechi, unele înscrise pe lista monumentelor istorice.
Școală Primară
Mitropolia Basarabiei, biserică ortodoxă de rit vechi, care a funcționat până în 1944, fiind reactivată în 1992
fosta Clinică Pediatrică- secția de oftalmologie, fondată la începutul sec. XX de Dr. Iulia Kviatkovski
Liberty Business Center
Conacul Dolivo Dobrovolski, construit în a doua jumătate a sec. XIX, monument istoric, azi sediul Ambasadei Bulgariei
După aproximativ 20 min. am ajuns la Palatul Republicii, creat în 1984 pentru întrunirile de rang înalt, în perioada guvernării sovietice numit Sala Prieteniei, nume schimbat în timp de 2 ori, din 1995 primindu-l pe cel actual. Azi în palat, pe lângă numeroasele summituri, conferințe, congrese, ceremonii, se desfășoară și concerte, festivaluri, expoziții etc.
De la palat am cotit spre parc, prin cartierul liniștit, urmând ca în drum să văd 2 instituții culturale.
Muzeul de Etnografie și Istorie Naturală, cel mai vechi muzeu din Republica Moldova, a fost creat după 1889, cînd Zemstva Basarabiei a organizat prima Expoziţie Agricolă şi Industrială, cu exponatele etalate în cadrul ei, pentru el fiind construită actuala clădire, terminată în 1905. În decursul timpului patrimoniul muzeului a crescut, azi muzeul deținând cca. 135.000 de piese.
Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, situată în apropierea uneia dintre intrările în parc, a fost formată prin comasarea Institutului de Stat al Artelor și a Academiei de Muzică „Gavriil Musicescu”, care avea la bază Conservatorul „Unirea”, înființat în 1919 la inițiativa lui George Enescu, din 1940 numit Conservatorului de Stat. Funcționează într-o clădire construită în 1902, în stil clasicist francez, monument de istorie și arhitectură, inițial sediul Gimnaziului nr. 3 de băieți, în Primul Război Mondial transformată în spital militar, apoi ocupată de Sfatul Țării, în 1918 în ea fiind votată Unirea Basarabiei cu România.
Parcul Valea Morilor a fost înființat în 1950, la inițiativa lui Leonid Brejnev, numit atunci „Parcul Central de Cultură și Odihnă al Comsomolului Leninist”, ocupând cca. 114 hectare cu numeroase soiuri de copaci și arbuști din jurul Lacului Valea Morilor, în care azi se află un Teatru de Vară, un cinematograf, o stație de bărci, plajă, loc de joacă pentru copii, etc.
Am intrat în parc pe lângă Rotonda, un foișor mărginit de 8 coloane.
De la el pornește Scara Cascadelor, o cădere de apă centrală, fragmentată de bazine mici, mărginită de 2 șiruri de trepte, formate din câte 218 trepte, lateral având elemente decorative.
Căderea de apă e fragmentată de terase, ornate cu bazine de apă, sculpturi și coloane cu felinare.
În decursul timpului degradându-se, în perioada 2015-2016 rotonda și scara au fost restaurate.
Ajungând la capătul scării, lateral de ea am văzut Monumentul „Cișmeaua Generalului Georgescu P. Ion”, creat în 1937 de administrația armatei române, la inițiativa generalului, în cinstea victoriilor în luptele de la Mărăști și Mărășești, din timpul Primului Război Mondial, sub conducerea sovietică pe el fiind postate 3 plăci comemorând cucerirea de către URSS a Basarabiei și nordului Bucovinei.
În jurul lacului s-a creat o alee de 2,5 kilometri lungime, devenită loc de promenadă, pe care am urmat-o și eu, pe o mică porțiune.
Am părăsit parcul, urcând scara de granit, refăcută în 2018, proiectul fiind finanțat de Consiliului local al Sectorului 1 București, România, apoi trecând printr-o piațetă.
Urmând strada spre stânga, am trecut pe lângă Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”, creat în 1965, atunci numit Muzeul Republican de Literatură din RSSM, patronat de Uniunea Scriitorilor din Moldova. În 1990 muzeu a fost desființat, un an mai târziu devenind Centrul Național de Studii Literare și Muzeografie „Mihail Kogălniceanu”, în 1997 primind actualul nume, din 2013 redevenind muzeu, trecut în administrația Ministerului Culturii. Patrimoniul muzeului cuprinde 28.000 de manuscrise, cca. 22.0000 de cărți din sec. XVI-XX, artă plastică, fotografii etc.
În aceeași zonă se află și fostul Turn de Apă, de 27 metri înălțime, construit în 1892 o dată cu apeductul orășenesc și prima rețea de canalizare din Chișinău, folosit în acel scop până în 1940, apoi preluat de pompieri, ulterior administrat de Universitatea de Stat Chișinău și folosit ca Observator. Fiind avariat de cutremurul din 1977, a fost refăcut și amenajat ca Muzeul de Istorie al orașului Chișinău, inaugurat în 1985. Turnul fiind avariat de cutremurul din 1990, a fost părăsit, ulterior renovat și în 2013 muzeul redeschis, cu expoziția permanentă „Istoria orașului”, exponatele ei datând din sec. XVI-XX, ultimul nivel al clădirii fiind folosit pentru expoziții temporare de pictură, fotografii, documentare, concerte etc.
Revenind la piațetă, trecând de o clădire somptuoasă, am cotit și m-am îndreptat spre centrul istoric, bineînțeles în drum urmând să văd și alte clădiri din patrimoniul istoric.
Ambasada României funcționează într-o clădire veche, bine întreținută, înscrisă în Registrul monumentelor de istorie şi cultură al Municipiului Chişinău cu numele de „Curtea urbană a lui N.I. Semigradov”.
Primul Gimnaziu laic de fete din Basarabia a fost inaugurat în 1864, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Novorossia, programele lui școlare fiind elaborate de către poetul și dramaturgul Gheorghe Asachi, n 1871 devenit Liceul de fete Nr.1 a Zemstvei din Basarabia, prima școală secundară feminină laică din regiune. În timpul Primului Război Mondial clădirea a fost transformată în spital militar, din 1918 redeschis ca Liceul de Fete „Regina Maria”, după Al Doilea Război Mondial numit Școala Medie Nr. 1, din 1954 concentrându-se mai mult pe studiul limbii franceze.
În 1990, după prăbușirea URSS, numit Liceul Teoretic Român-Francez „Gh. Asachi”, a fost mutat într-o clădire nouă, în care funcționează și azi, în piațeta din fața lui fiind postată statuia Regina Maria a României.
Clădirea inițială era legată de Capela gimnaziului, construită în 1895, în stil bizantin, părăsită după un eveniment tragic petrecut în altarul ei, în acea perioadă fiind folosită o altă capelă din curtea liceului. Capela a fost sfințită abia în 1922.
În perioada URSS a fost transformată în Muzeul Ateismului din Chișinău, după obținerea independenței Republicii Moldova reluând funcția religioasă, devenind Biserica Ortodoxă Română „Sf. Cuv. Teodora de la Sihla”.
Pe unul dintre pereții exteriori s-a postat o piatră adusă din peștera din zona Neamțului (România), unde a stat în sihăstrie Sf. Teodora, azi pe ea fiind postat un basorelief prezentându-l pe Al. Bernardazzi, arhitect principal al orașului Chișinău în perioada 1856-1878.
O altă clădire, monument istoric și de arhitectură, este fostul Gimnaziu pentru fete, fondat de Principesa Natalia Dadiani, construită în 1901, cu subsol și 2 etaje, în care din 1939 a funcționat Pinacoteca, primul muzeu de artă din oraș, cu cca. 160 de lucrări ale artiștilor plastici basarabeni și români, selectate de sculptorul Alexandru Plămădeală, în Al Doilea Război Mondial, pentru a fi salvate, încărcate în vagoane și trimise spre Harkov (Ucraina), unde nu au mai ajuns. În 1944 muzeul a fost redeschis cu exponate transferate de la Galeria Tretiakov (Moscova) și de la Ermitaj (Sankt Petersburg). Apoi în clădire a funcționat Comitetul Central al partidului comunist al RSSM, din 1964 Palatul Pionierilor, aripa stângă găzduind Societatea Republicană „Știința”, din 1976 Muzeul de Istorie a partidului comunist al Moldovei, nou înființat, pentru care clădirea a fost extinsă cu aripa dreaptă, simetrică cu cea veche din stânga, clădirea primind forma literei „T”. După restaurarea clădirii (2014-2016), în ea s-a redeschis Muzeul Național de Artă al Moldovei, azi având în patrimoniu peste 39.000 de opere de artă din sec. XV-XXI.
Lângă el se află Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, fondat în 1945, în care azi activează trupa de limbă română şi trupa de limbă rusă.
Biblioteca Națională a Republicii Moldova, are la bază Biblioteca Publică Gubernială a Basarabiei, inaugurată în 1832 într-o casă închiriată. În timp fondul de carte al bibliotecii crescând, a fost mutată de mai multe ori, din 1918 funcționând în spaţiul Primăriei Orăşeneşti. În 1940, numită Biblioteca Republicană, a fost amplasată în sediul fostei Biblioteci Centrale românești, evacuată și din 1961 în actuala locație, azi patrimoniul ei cuprinzând cărți vechi, unele din sec XVII, documente, hărți, fotografii, privind istoria Moldovei, literatură universală etc. În fața ei, în memoria poetului, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, în 1997 s-a inaugurat Monumentul lui Vasile Alecsandri.
Muzeul Național de Istorie a Moldovei, inaugurat în 1987, funcționează într-o clădire construită pe locul fostului Gimnaziu nr. 1 de băieți, ulterior Liceul de băieți „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, în perioada 1945-1963 ocupată de un detașament de grăniceri, apoi de Universitatea Tehnică, distrusă de cutremurul din 1977, ulterior demolată și înlocuită cu actuala, care a păstrat doar aspectul exterior al celei vechi, în stil eclectic. În ea sunt amenajate 12 săli de expoziții, cu peste 300.000 de exponate, având la bază colecțiile Muzeului Gloriei Militare și ale Muzeului de Stat de Istorie, cărora li s-au adăugat și cele din unele muzee desființate, prezentând istoria Moldovei din preistorie până în sec. XX.
În fața intrării principale se află statuia Lupoaicei (Lupa Capitolina), o copie a celei din Roma (Italia), donată orașului în 1926, care a dispărut în anii 1940 și la sfârșitul anilor 1980 a fost refăcută.
Încă câteva minute și am ajuns pe bulevardul Ștefan cel Mare, pe care am continuat plimbarea prin oraș.
Excursiile Monicăi 