Suzhou, China

Suzhou, oraș în provincia Jiangsu, din estul Chinei, este situat de-a lungul râului Shanthang.

A fost fondat în timpul Dinastiei Zhou (514 î.e.n), numit Gusu, după muntele din apropiere. În perioada Primăverilor și Toamnelor, prin unirea triburilor de pe dealurile din jurul lacului Thai, s-a format statul Wu, Regele Helmü (514 î.e.n.) declarând Gusu capitală, în care și-a stabilit reședința, după deces (496 î.e.n.) fiind înmormântat pe dealul Huqiu (Dealul Tigrului).

În decursul timpului dinastiile dorind să acapereze teritorii vaste, s-au desfășurat numeroase războaie, orașul fiind anexat statului Yu Yue (473 î.e.n.), apoi statului Chu (333 î.e.n) și statului Wu, primul stat imperial, format de  Dinastia Qin, care până în 221 î.e.n. a unit toată China, marcând sfârșitul perioadei Statelor Războinice, sub ea punându-se bazele Marelui Zid Chinezesc și a Armatei de Teracotă. urmat de Dinastia Han (206 î.e.n.-220 e.n.), când s-a creat Drumul Mătăsii, o rețea de rute comerciale care lega China de Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Europa. 

În timpul Dinastiei Liang (502–557), când budismul s-a răspândit în China, în Suzhou s-a fondat Templul Hanshan. Sub Dinastia Sui (581–618) s-a construit Marele Canal, azi întins din nordul până în sudul Chinei (Beijing–Hangzhou), prin Suzhou trecând partea lui sudică, sectorul Jiangnan.

Părțile orașului au fost conectate prin poduri de piatră, din care 7 au supraviețuit până azi.

Dinastia Tang (618-907) a realizat Canalul Shantang, care conecta orașul cu Tiger Hill, apoi canale secundare, azi 24 de căi navigabile, prin care se distribuiau către piețe, ateliere și locuințe, cerealele, cărbunele, mărfurile pentru curtea imperială, aduse din nord, pe ele fiind trimise produsele locale- mătase, broderii, bumbac, ceai și ceramică, pentru care se colectau taxe, ceea ce a făcut din Suzhou un important centru comercial, unul dintre cele mai bogate orașe ale Chinei imperiale.

Începând din sec. X în oraș s-au stabilit numeroși chinezi veniți din nordul Chinei, sub Dinastiile Song și Ming (960–1644) orașul extinzându-se.

Devenind și un important centru cultural, în el s-au amenajat numeroase grădini, unele folosite de artiști, azi cele peste 60 de grădini clasice fiind un sit din Patrimoniul Mondial UNESCO, una dintre ele fiind Grădina Maestrului Plaselor (Wǎngshī Yuán), pe care am vizitat-o și eu. La conducere a urmat Dinastia Qing (1644–1912) sub care Suzhou,  deși a suferit distrugeri în timpul unor conflicte, exemplu Rebeliunea Taiping (1850), și-a păstrat reputația de centru al artei, literaturii și meșteșugurilor, în Evul Mediu chinezesc fiind unul dintre cele mai bogate orașe ale imperiului, statut pe care l-a deținut și sub comuniști.

Orașul a suferit în timpul Războaielor Sino-Japozene și Al Doilea Război Mondial, ulterior fiind reconstruit, modernizat, partea istorică restaurată, devenind un important centru turistic mai ales datorită rețelei de canale, după care este supranumit „Veneția Orientului”.

Azi la nord-vest de orașul antic, în afara Porții Changmen, de la Podul Dunseng până la Tiger Hill se întinde strada istorică Shantang, numită și „Qili Shantang”, din 2014 înscrisă pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. A fost realizată în anul 825, în perioada dezvoltării orașului comercial. În decursul timpului, sub diferitele dinastii, s-a deteriorat treptat, fiind renovată abia în sec. XVII.

În 1860 a fost incendiată de forțele armatei Qing. Deși refăcută, importanța ei comercială a început să scadă o dată cu mutarea centrului comercial în altă zonă a orașului.

După fondarea Republicii Populare Chineze a fost restaurată, în secțiunea vestică păstrându-se cele mai multe clădiri istorice, în stilurile arhitecturale Ming și Qing. Secțiunea estică a redevenit comercială, fiind  mărginită de numeroase magazine, reședințe, pe ea funcționând numeroase puncte de servire a mâncării stradale.

Suzhou, China- Grădina Maestrului Plaselor (Wǎngshī Yuán)

Grădina Maestrului Plaselor (Wǎngshī Yuán) din Suzhou, China, este una dintre cele peste 60 de grădini clasice, sit înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.   

Numită Yu Yin (Refugiul Pescarului), a fost creată în 1140, în timpul Dinastiei Song de Sud, lângă reședința lui Shi Zhengzhi, în cadrul căreia proprietarul avea și biblioteca personală, azi Sala Celor Zece Mii de Volume, care s-au păstrat până azi.

La exterior a fost decorată cu stâncării și vegetație luxuriantă, inspirate din poemul lui Li Bai în care cele 5 vârfuri din sud-estul muntelui Lu sunt asemănate cu flori de lotus aurii, la acea vreme fiind numită Biblioteca „Cinci Vârfuri”.

Degradându-se în timp, în jurul anului 1785, în timpul Dinastiei Qing, proprietarul ei Song Zongyuan a reamenajat-o și numit-o „Grădina Maestrului Plaselor”.

Următorii proprietari au adăugat pavilioane, între care  Pavilionul „Privind Pinii și Admirând Picturile”, numit după pinii seculari, situați la sud de el, simbolizând caracterul nobil și neclintit, unde s-a păstrat un ienupăr chinezesc din perioada Dinastiei Song de Sud și după picturile din interior, prezentând natura.  

Pentru femei s-a creat un salon privat, Clădirea Adunării Eleganței.

S-au plantat arbori noi, grădinile au fost decorate cu stâncărie, s-au creat iazul, poduri etc., în sec. XIX primind aspectul actual.

În anii 1930 celebrul pictor Zhang Daqian, împreună cu fratele său Zhang Shanzi, s-au mutat în grădină, unde au trăit timp de 5 ani, părăsind-o după izbucnirea Războiului de Rezistență împotriva Japoniei.

În acea perioadă și-au perfecționat arta picturii, folosind Cabinetul Bujorului ca atelier, birou de studiu și pentru primirea numeroșilor oaspeți, artiști și cărturari, grădina devenind un important loc de schimburi culturale și artistice.

Suzhou, China-Templul Hanshan

Templul Hanshan din Suzhou a fost fondat în timpul Dinastiei Liang (502–557), perioadă în care budismul s-a răspândit în China.

Inițial a fost numit Templul Miaoli Puming.

În sec. VII 2 călugări budiști, poetul Hanshan (muntele rece) și discipolul său Shide (cel găsit), s-au stabilit acolo.

Ajungând să fie venerați și Hanshan devenind „stareț”, templul a fost numit după ei, Templul Muntelui Rece.

În decursul timpului s-au construit clădiri, delimitate de curți și grădini cu arbori seculari, s-a refăcut templul, devenind mânăstire budistă, care poate fi vizitată. 

S-au creat replici ale clopotelor vechi, între care și clopotul mare care, conform tradiției, în noaptea de Anul Nou este bătut de 108 ori, simbolizând alungarea celor 108 dorințe și a spiritelor rele, pentru ca noul an să înceapă cu mintea curată, pe care mii de oameni vin să îl audă.

Fațada unei clădiri e acoperită cu sute de felinare roșii, culoarea norocului, prosperității și bucuriei în cultura chineză, multe donate ca ofrandă de credincioși, inscripționate cu numele și dorințele lor ca sănătate, pace etc.