În partea de sud-vest a orașului Iași se află  Mânăstirea Frumoasa, ortodoxă, cu obște de călugărițe, din 2004 inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Iași. A fost ctitorită în sec. XVI, hatmanul Melentie Balica construind Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, pe care a închinat-o Mânăstirii „Schimbarea la Față” din Muntele Sinai, pe care în 1618 de Domnitorul Radu Mihnea a ridicat-o la rang de mânăstire, cu obște de călugări greci. În anii 1724-1733 la porunca Domnitorului Moldovei Grigore Ghica II biserica a fost reparată și extinsă, adăugându-se și un pridvor. S-au construit case domnești, s-a amenajat o grădină cu flori și fântâni arteziene, ansamblul a fost înconjurat cu un zid din piatră, pe latura de est prevăzut cu Poarta Spânzuraților, în spatele mânăstirii, barându-se pârâul Nicolina, s-a creat un lac artificial, pe care se făceau plimbări cu bărci.  În 1740 clădirile, distruse  în timpul ocupației rusești (1739), au fost înlocuite, în grădină fiind construit Palatul Domnițelor, azi ruinat și în incintă palatul destinat domnitorului și boierilor.

Un secol mai târziu s-a construit „Palatul de pe ziduri” (1818-1819), sediu al egumeniei, clădire cu parter și etaj, în stil neoclasic, cu intrarea din incinta mânăstirii și o ieșire spre grădina cu lac. În unele perioade fiind ocupată de Domnitor, a fost numită și Palatul Sturdza. În 1841 la etaj i s-a adăugat Paraclisul „Sf. M. Mc. Ecaterina”, ulterior palatul devenind casă parohială, azi în el funcționând un muzeu. În anii 1966-1970 a fost restaurat și consolidat, ultima restaurare fiind făcută în perioada 1982-1983. 

Până în 1833 deasupra porții de intrare s-a ridicat Turnul-Clopotniță, de  35 metri înălțime, în stil neoclasic, la etaj cu camera clopotelor, la exterior având fațadele ornate cu perechi de coloane în stil ionic.

Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a fost refăcută (1836-1839) de starețul Ioasaf Voinescu, în stil ucrainean, cu 4 turle, 2 mari deasupra cupolelor navei și 2 mici deasupra pridvorului și altarului, fațadele ornate în stil clasic, cu panouri și pilaștri, pe cea principală, deasupra ușii de intrare, cu un portic doric înalt, mărginit de 4 coloane, cele din mijloc unite printr-o arcadă centrală, superior fațada terminându-se cu un fronton triunghiular.

Pentru a susține construcția, pe lateralele din interior s-au postat 8 coloane masive din marmură. Biserica a fost ornată cu picturi în tempera, prezentând personaje și scene biblice, lângă intrare portretele familiei Domnitorului Grigore Ghica II. În pronaos s-a păstrat mormântul Domniței Ruxandra, fiica lui Grigore Ghica Vodă, îngropată în anul 1780.

Lateral de biserică s-a creat cavoului familiei Sturdza. În 1842, la cererea Domnitorului Moldovei Mihail Sturdza, deasupra lui s-a creat Mausoleul lui Grigore Sturdza, sculptat în marmură albă de un artist italian, prezentând baza cu 2 plăci, una prezentând stema familiei Sturdza, cealaltă fiind inscripționată cu litere chirilice. În colțuri 4 femei îngenuncheate, cu mâinile împreunate pentru rugăciune, susțin o placă superioară pe care e postată o coloană înaltă ce susține o urnă, de ea fiind sprijinită statuia unei femei „înger”.

După secularizarea averilor mânăstirești (1863) mânăstirea a devenit cazarmă și închisoare militară. În perioada 1889-1941 biserica a funcționat ca biserică parohială, apoi alături de cazarmă s-a înființat un Spital Militar (1945), ambele funcționând  până în anul 2002, an în care la inițiativa Patriarhului Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, mânăstirea a fost reînființată.

Mânăstirea Galata, numită după cartierul din Constantinopol (azi Istanbul) unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi de la sultan confirmarea rangului de domnitor, a fost ctitorită de Domnitorul Moldovei Petru Șchiopu după ce inițial construise Biserica Galata din vale care, fiind așezată pe un teren nesigur, s-a dărâmat la puțin timp după terminare. Pe un deal din apropierea orașului, deasupra văii râului Nicolina, în perioada 1582-1584 a construit Biserica „Înălțarea Domnului”, numită și Biserica din deal, în care în 1591 domnitorul s-a căsătorit în secret cu Irina Botezat, mama fiului său Ștefan (născut în 1584), o roabă despre care se presupune că ar fi fost doica celorlați copii ai săi.

Până în 1583 s-au ridicat casa domnească cu Paraclisul „Sf. Ap. Iacov”, din care până azi au supraviețuit parterul și pivnița, corpul de chilii, stăreția, trapeza, arhondaricul pentru cazarea oaspeților, s-a început îngrădirea complexului cu un zid din piatră și ornarea interiorului bisericii cu picturi, rămase neterminate la înlăturarea lui Petru de la domnie, ulterior ruinându-se.  Întorcându-se în Moldova (1616), Doamna Maria, fiica lui Petre Șchiopu, dorind să întrețină ctitoriile tatălui ei, cu ajutorul vărului ei, Domnitorul Radu Mihnea, a închinat Mânăstirea Galata Patriarhiei Ierusalimului (1617), de atunci având obște de călugări greci.

În 1735 s-au construit zidul înconjurător, deasupra porții de intrare un Turn-Clopotniță, înălțat cu un etaj de Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849).

În 1762 un incendiu puternic a distrus catapeteasma bisericii și majoritatea picturii, acesta fiind refăcută în 1811.

După secularizarea averilor mânăstirești (1863), călugării au părăsit mânăstirea. În incintă s-a înființat o școală de sericicultură și Biserica a funcționat ca biserică parohială. În perioada 1923-1950 în casele egumenești a funcționat Penitenciarul Central Iași și ateliere de cizmărie, olărie, fierărie, etc. în care lucrau deținuții. Sub comuniști Penitenciarul a fost mutat la Mânăstirea Galata și Biserica, devenită de mir, a fost folosită pentru slujbe doar duminica. În anii 1961-1971 complexul a fost restaurat și biserica reparată. Cu ajutorul Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, în 1990 mânăstirea a fost reînființată cu obște de maici, Casa domnească, care a supraviețuit, fiind folosită de ele ca atelier de croitorie și broderie pentru veșminte liturgice.  

La ieșirea din orașul Iași, la poalele Dealului Cetățuia, pe teritoriul administrativ al comunei Ciurea, se află Mânăstirea Hlincea, cu Biserica Ortodoxă  „Sf. M. Mc. Gheorghe”, creată în jurul anului 1587 de Maria, fiica lui Petru Șchiopu, împreună cu soțul său, spătarul și mare vistiernic Zottu Tzigara și închinată Mânăstirii Dionisiu de la Muntele Athos. După detronarea și emigrarea lui Petru, călugării greci s-au retras și treptat mânăstirea s-a ruinat. A fost restaurată o dată cu Mânăstirea Galata de Doamna Maria, întoarsă în țară (1616) și în 1617 Domnitorul Radu Mihnea a trecut-o ca metoc al Mânăstirii Galata.

Sub Domnitorul Vasile Lupu deasupra naosului bisericii s-a construit o turlă (1659-1660), pe laterale sprijinită de 2 perechi de contraforturi în trepte.

S-au ridicat chilii pentru călugări, o trapeză, s-au creat o pivniță de piatră, zidul înconjurător, cu un turn-clopotniță și o arcadă mare la intrare, apoi a închinat-o Mânăstirii  Arghirocastro de la Adrianopole (azi Edirne, Turcia).

În 1653 cazacii au jefuit biserica și i-au torturat pe călugări. După retragerea lor, Domnitorul Ștefăniță Lupu (1659-1661) a refăcut pe cheltuiala sa pictura interioară a bisericii.

Apoi Domnitorul Gheorghe Duca (1668-1672) a închinat-o ca metoc al Mânăstirii Cetățuia, ctitorită de el, rămânând până în 1990, în timpul războaielor ruso-turcești (1787-1792; 1806-1812) ambele mânăstiri fiind transformate în spitale militare, în epidemia de holeră (1831) cel de la Hlincea fiind folosit ca stație de carantină. Ulterior, părăsite, clădirile mânăstirii s-a ruinat, fiind restaurate abia în 1908 de Comisia Monumentelor Istorice.

În 1959 mânăstirea a fost închisă și biserica folosită de parohia satului Hlincea care, după cutremurul din 1977, a consolidată-o și restaurat-o. În perioada 1980-1984 s-au reparat clădirile chiliilor, zidul de incintă, în 1990 s-a redeschis ca Schitul Hlincea, cu călugări aduși de la Mânăstirea Horaița, jud. Neamț, un an mai târziu a fost scos de sub administrarea Mănăstirii Cetățuia și ridicat la rangul de mănăstire autonomă, în cadrul căreia treptat s-au construit noi chilii,  bucătăria și trapeza.