Orașul Covasna e situat la marginea sud-estică a părții inferioare a Carpaților de curbură, pe cursul râului Covasna, afluent al Râului Negru

A fost prima dată atestat documentar din 1567, dar săpăturile arheologice au descoperit urme de locuire din neolitic, Epoca Bronzului, Epoca Fierului și în apropierea lui o fostă cetate dacică, înconjurată de 4 terase fortificate cu ziduri din piatră (sec. I î.e.n.-sec. I e.n..), scoase la iveală de o furtună mare, care a despădurit terenul.

Fiind zonă cu activitate vulcanică, în decursul timpului au avut loc mai multe erupții, incendii, cutremure, cele mai multe în sec. XIX, care au devastat orașul, de fiecare dată fiind refăcut, în 1840 primind dreptul de a organiza târguri.

Numele orașului provine de la cuvântul slavon „kvasny”, tradus „dospit, fermentat”, cu referire la numeroasele izvoare cu ape minerale și mofete din zonă, care există și azi, folosite pentru cure balneare încă din sec. XI, când apa minerală era scoasă din puț cu găleata, era turnată în vane mari din lemn și încălzită cu pietre fierbinți, iar mofetele erau niște simple găuri în pământ, ulterior târgul devenind stațiune balneară, menționată într-un manual de geografie apărut la Viena în 1818.

În Parcul Central al orașului se poate vedea Balta Dracului, în sec. XVIII cu numeroase erupții, emanând mofete, apoi folosită ca baie terapeutică, azi declarată monument al naturii.

În 1889 s-a înființat prima societate comercială de exploatare a băilor termale, din 1891 apa minerală din cartierul Voinești fiind îmbuteliată.


Din 1952 Covasna a fost declarat oraș. La reorganizarea administrativă a României (1968) județul, în care a fost încadrat orașul, i-a primit numele.

Primăria Covasna

În apropierea parcului, pe una din marginile râului, se află Casa de Cultură, în fața ei având postată statuia Kőrösi Csoma Sándor (1784-1842), un explorator și filolog secui din Transilvania care a publicat primul dicționar tibetan-englez, considerat părintele tibetologiei, născut în Chiuruș, Comitatul Trei Scaune și decedat în Darjeeling, India.

Azi Covasna este o renumită stațiune balneo-climaterică, mai ales pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, uneori numită „Stațiunea celor 1000 de izvoare”. Pentru cazarea vizitatorilor există numeroase hoteluri și pensiuni. Lângă Hotelul Montana, situat pe unul din dealurile de la marginea orașului, din 1990 s-a construit și Biserica Ortodoxă „Izvorul Tămăduirii”.



Dorind să văd o cascadă situată pe Valea Zânelor, la doar 6 kilometri, am părăsit centrul orașului, în drum trecând pe lângă Biserica „Înălțarea Domnului” construită interbelic, începând din 1930, pentru mine punct de reper, de acolo trebuind să cotesc spre est.

Cascada Valea Zânelor, numită și Cascada de sub Șiclău, s-a format pe râul Covasna, apa erodând în timp stâncile vulcanice.

Poate fi accesată ușor, coborând un șir de trepte realizate în acest scop.

Pingback: Mânăstirile Plopana, Tisa Silvestri, Sf. Carol Boromeu și orașul Onești, jud. Bacău | Excursiile Monicăi