Am părăsit județul Sălaj și am intrat în județul Cluj spre a vizita Cetatea Bologa situată în satul Bologa, comuna Poieni, dorind să vedem ce a rămas din acea fortificație.

A fost atestată din anul 1304, când purta numele de Sebuswar. În acel secol numele s-a schimbat în derivate ale celui inițial precum Sepuswar, Sebeswar, Hunyadwar, etc. Între anii 1315-1324 nobilimea din Transilvania s-a întors împotriva stăpânitorilor și cetatea a fost folosită ca loc strategic de către Carol Robert de Anjou, Regele Ungariei. În 1399 s-a semnat la Brașov Tratatul de alianță împotriva Imperiului Otoman și, pentru apărarea zonei împotriva otomanilor, Sigismund de Luxemburg, Regele Ungariei,  a dăruit Domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân cetățile de la Bologa și Bran. Cetatea Bologa a devenit un loc de refugiu al trupelor armate din fața armatelor otomane și punct de control în „drumul sării”, foarte necesară traiului. Acolo și-a petrecut vlad Țepeș, nepotul domnitorului, mulți ani din copilărie.

În sat cetatea era indicată ca monument istoric, indicatoare care în ultimii ani au apărut și la noi, în România, deși majoritatea pe care le-am văzut arătau spre biserici.

Am urcat printr-un tunel de verdeață neștiind cât timp ne va lua până vom ajunge și dacă vom găsi cetatea. Mergând într-o liniște deplină întreruptă doar de sunetele gâzelor, mă gândeam la istoria acelui loc, la agitația ce era acolo în trecut.

În secolul XVI cetatea a fost centrul luptelor dintre locuitorii Transilvaniei și armata Imperiului Habsburgic, apoi în sec. XVII a fost punct strategic în fața otomanilor care încercau să pătrundă prin defileul Crișului Repede și loc de refugiu pentru populație.  Deși atacurile au fost respinse de mai multe ori otomanii anu cucerit Oradea și, în 1669, sultanul a poruncit distrugerea ei, ordin care nu a fost îndeplinit. În 1760 numele i-a fost din nou schimbat în Sebes Varallya.

După nici 15 minute, prin rărișul vegetației am văzut zidurile vechi. Eram aproape.

La începutul secolului XVIII s-au desfășurat luptele de eliberare ale transilvănenilor conduși de Principele Transilvaniei Rakoczi al II-lea și armatele Imperiului Habsburgic (1703, 1711), în cadrul Războiului curuților. Cetatea a fost distrusă de către lobonți, ostașii habsburgici, rămânând doar câteva ziduri, turnul principal și acoperișul neatinse, ultimul dispărând până în secolul XX. În 1910 a început restaurarea cetății, primul fiind acel acoperiș dar s-a oprit și, în timp, acesta a dispărut din nou rămânând doar porțiunile din piatră.

Am urcat spre turnul ce se ridica în fața noastră.

Pe o cărare care trecea pe lângă turnul rămas intact, am ajuns chiar lângă turn,  dorind să văd ce era în spatele lui.

Din cetatea măreață rămăseseră doar câteva ziduri răzlețe invadate de vegetație.

Doar interiorul turnului aducea aminte de scopul în care a fost folosit cândva.

Păcat că multele vestigii din țara noastră se vor pierde precum această cetate. Vor rămâne doar amintirile scrise despre ce a fost și s-a întâmplat cândva în istoria acestui neam…

Citește și Cascada Vălul Miresei și Lacul Beliș, județul Cluj