Casa Mila sau La Pedrera din Barcelona, Spania, a fost ultima reședință privată proiectată de arhitectul Antoni Gaudi, o casă cu forme și structură ciudate, ca de alt fel toată opera acestuia, se spune, inspirându-se după un munte. La cererea lui Pere Mila și a soției sale Roser Segimon, pe locul unde aceștia au cumpărat o grădină cu o casă, pe care au demolat-o (1905), a fost construită Casa Mila, între anii 1906-1910. În perioada construcției a provocat probleme administrative prin nerespectarea aliniamentului de care și a înălțimii, probleme rezolvate de Comisia Primăriei care, în 1909, a inclus-o în casele monument ce nu respectau regulamentele.

Casa era alcătuită din două clădiri, în jurul a două curți cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unei curbe atât la exterior cât și la interior, ce determinau modelul cifrei 8 asimetrică. A fost ridicată cu nouă etaje: subsolul ca și garaj, mezanin, parter, patru etaje superioare și mansarda în pod, pe post de uscătorie, deasupra căreia se afla terasa. La exterior au fost postate balcoane mărginite cu fier forjat. Din 1911, la etajul principal a locuit familia proprietară, restul etajelor cuprindeau 20 de apartamente închiriate.

Gaudi era un catolic fervent astfel a decorat casa și cu elemente religioase deși, în 1909, a avut loc Săptămâna Tragică când s-au confruntat armata spaniolă cu clasele muncitoare, socialiștii și anarhiștii, fiind și o luptă de schimbări religioase anti-catolică.  În timpul Războiului Civil spaniol (1936-1939) familia a părăsit orașul și clădirea a fost utilizată de Partidul Socialist Unificat din Catalonia. În 1940, după decesul lui Mila, soția a vândut casa dar a continuat să locuiască în ea până la moarte. Noii proprietari au modificat casa. Au împărțit primul etaj în 5 apartamente, mansarda în 13 apartamente cu un hol comun. În clădire au funcționat birouri de firmă,  o sală de bingo, o academie și, din 1966, Compania de Asigurări Nord a funcționat la primul etaj. Până în 1971 clădirea s-a deteriorat apoi, treptat, picturile și ornamentele din interior, ajungând în anii 1980 aproape o epavă.

În 1984 Casa Mila împreună cu alte lucrări ale lui Gaudi au intrat în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. În 1896 a fost achiziționată de firma Caixa Catalunya care a recondiționat-o, renovat-o, în etajul principal au deschis o expoziție care a fost deschisă în 1990.

Pentru a vizita Casa Mila am cumpărat biletele de intrare online, deoarece cozile erau mari și nu doream să pierdem din timpul prețios. În interior era un spațiu larg înconjurat, pe toată înălțimea, de zidurile cu geamurile apartamentelor. Aveam senzația că acel „cilindru” (Atrium) se înălța până la cer.

Curtea interioară era pictată multicolor cu modele de flori și mitologice.

Scările au fost destinate intrărilor de serviciu. Pentru a intra în apartamente se folosea un lift din care se ieșea pe palierul respectiv, doar de la parter urca o scară impozantă.

Casa a fost construită în așa fel încât fiecare nivel era independent astfel se puteau modifica pereții interiori după placul fiecărui locatar.

Am vizitat etajul principal în care mobilierul, special pentru acea perioadă, a fost creat de Gaudi. După moartea acestuia (1926) proprietara Segimon a înlocuit o mare parte din mobilier și picturi cu decorațiuni în stil Ludovic al XVI-lea. Multe din piesele de mobilier au ajuns în colecții private.

Mansarda, folosită pentru uscarea rufelor, era în formă de arc boltit. Se afla sub acoperișul care, în unele zone avea dimensiuni și forme diferite, ceea ce creea aspectul neuniform al terasei, cu suișuri și coborâșuri.

Am urcat pe terasă printr-unul din cele șase luminatoare din care patru erau acoperite cu ceramică ruptă și două se terminau într-o cruce dublă. Am avut senzația că intram pe un tărâm de basm.

Toate acele sculpturi bizare aveau o funcționalitate importantă. Erau 28 de coșuri de fum, dispuse în mai multe grupuri, semănând cu santinelele ce purtau căști. Existau două guri de aerisire a clădirii și patru cupole. Printre acele sculpturi se defineau niște „alei” întrerupte de porțiuni cu scări.

Altele, sub formă de melc, erau cisternele de apă.

Toate elementele erau construite din cărămidă acoperită cu var, unele cu marmură spartă. Despre unul, acoperit cu sticlă spartă, circula o poveste în care se spunea că,  a doua zi după inaugurarea casei, Gaudi a strâns sticlele goale și le-a folosit la decorarea lui.

Din 2013 clădirea a devenit sediul Fundacio Catalunya La Pedrera, o fundație cu activități culturale.

Ne-am învârtit pe toate marginile terasei pentru a vedea panorama superbă a Barcelonei.

Citește și Casa Batllo, Barcelona, Spania