La 20 de kilometri distanță de Orăștie se află satul Costești comuna Beriu spre care ne-am îndreptat și noi.  După încă 2 kilometri pe un drum pietruit, la Cetățuie drumul se termina. De abia așteptam să vedem Cetatea dacică Costești-Cetățuie și Cetatea dacică Cotestești-Blidaru două dintre cele 6 cetăți dacice din munții Orăștiei care fac parte din patrimoniul UNESCO. Am urcat pe un drum abrupt câteva sute de metri și am ajuns în dreptul unui indicator cu numele primei cetăți și un panou cu câteva relatări istorice depre ea.

Ambele cetăți au fost construite în secolul I î.e.n. pe platoul unui deal (514 m înălțime) pentru apărare, ulterior împotriva atacurilor romanilor, mai ales a înaintării lor spre Sarmizegetusa Regia, capitala. Ambele au fost construite cu două incinte înconjurate de un val de pământ în care erau înfipți stâlpi groși din lemn legați printr-o împletitură de nuiele. Pe un stâlp, o plăcuță ne indica acel val pe care doar imaginația noastră îl putea identifica într-o ridicătură de teren înverzită pe care creșteau niște copăcei.

În spatele lui, în partea în care panta era lină a fost ridicat un zid gros de 3 metri cu două fețe. Între ele se afla umplutura din pietre și pământ acoperită cu bârne din lemn. Superior erau postate trunchiuri de copac despicate, înclinate spre exterior pentru a se scurge apa de ploaie și acoperite cu pământ bătătorit pentru a nu putea fi incendiate. Cele două cetăți nu au fost dezgropate decât parțial. Din întregul zid am văzut doar niște blocuri din piatră care parcă susțineau dealul ce se înălța deasupra lor.

Zidul era prevăzut cu bastioane în care la parter se aflau depozite de alimente și muniții, la etaj locuințe și poziție de luptă pentru apărători.

În cele două incinte, unite între ele, se aflau turnuri, unele folosite ca locuințe.

Erau singurele dezgropate, indicate cu plăcuțe, pe care le-am putut vedea, de fapt imagina cu au fost în realitate.

Spre a doua cetate, Costești-Blidaru, trebuia să urmăm o potecă prin pădure aproximativ de 30 minute. Dezamăgite de puținele ruine dezgropate pe care le-am văzut la Cetățuie nu ne-am mai deplasat.

Ne-am întors la mașină și pe un drum ce străbătea o parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului- Ciclovina am rulat 9 kilometri în aproape 20 de  minute  până la Grădiștea de Munte dorind să vizităm una dintre cele mai mari fortificații dacice situată pe dealul Grădiștei, Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a dacilor.

La intrarea în situl arheologic era o cabană mică din lemn în care funcționa Postul de Jandarmi Ordine Publică Grădiște de Munte.  Ne-am adus aminte de o știre care relata că o parte din situl dacic a fost distrus în 2011, fără aprobarea arheologilor, pentru construirea unei parcări destinată turiștilor, astfel ne-am explicat prezența jandarmilor acolo.

De la început am remarcat că obiectivele cetății erau bine punctate pentru vizitatori pe plăcuțe explicative. Am intrat prin poarta de vest.

Aveam de străbătut pe jos aproximativ 3 kilometri pe o cărare ce trecea prin pădure și urca la 1.2000 de metri înălțime unde a fost postată cetatea ca unul dintre cele șase puncte strategice din cadrul sistemului defensiv dac, mai ales împotriva armatelor Imperiului Roman, ea fiind nucleul central.

Fortăreața a fost construită pe o suprafață de 30.000 metri pătrați înconjurată de un zid din blocuri masive de piatră, murus dacicus, gros de 3 metri și înalt de 4-5 metri.

În vest, în afara zidurilor cetății a fost o așezare civilă cu locuințe, magazii, ateliere, rezervoare de apă, etc. Prin cercetările arheologice s-a remarcat că standardul de viață în acea perioadă era ridicat, mai ales pentru nobili în casele cărora s-au descoperit țevi ceramice prin care era adusă apa. Din dreptul porții de est începea zona sacră a cetății. Un drum pavat urca până pe o terasă unde atunci  se aflau șapte sau opt sanctuare patrulatere care au fost distruse de invazia romană. Accesul era interzis.

drumul pavat

Au fost scoase la iveală două sanctuare circulare. Sanctuarul mare de calcar, cel mai vechi templu de la Sarmizegetusa Regia se afla în partea de sud a zonei sacre. Inițial a fost construit cu 60 de coloane de lemn susținute de discuri masive de  calcar (plinte). De pe terasa inferioară urca o scară monumentală din calcar la o platformă pe unde se intra în templu. S-au păstrat pilaștrii de andezit și 7 plinte.

În zonă au fost descoperite ținte de fier ornamentate și medalioane din lut, ultimele depuse ca ofrandă pentru divinitatea căreia îi era dedicat templul. Lângă el s-a descoperit un alt templu care a fost format din 3 șiruri a câte 6 coloane.

Al doilea templu, Templul mare circular, a fost delimitat printr-o centură dublă de andezit, prima din blocuri masive a doua din grupuri de pilaștri. În interior erau patru intrări simetrice delimitate de piloni din lemn placați cu lut.

Urma al doilea perete, cu aceeași structură ca cel exterior, care avea două intrări în încăperea centrală, orientată solstițial.

Acoperișul templului avea formă conică. Era dedicat celui mai mare zeu al dacilor. A fost distrus sistematic de către romani,  la fel și un templu mai mic circular care se afla lângă el din care nu s-a putut recupera nimic.

Vis a vis de Templul mare circular se afla Altarul, unic în lumea dacică, amenajat pentru sacrificii ca jertfe aduse zeilor.

Superior era format dintr-un disc central de andezit de la care porneau 10 raze formate din plăci masive. La exterior, în niște adâncituri erau postate piese de marmură mici. Altarul era completat de un șir de 16 blocuri orientate pe axa nord-sud astfel s-a speculat că ar fi avut și o semnificație astronomică. Aceasta era partea vizibilă.

Inferior era format din blocuri de calcar între care era tasat lut. În timpul sacrificiilor lichidele se scurgeau printr-o gaură mică aflată pe una dintre raze într-un jgheab printr-un bloc de calcar în canalul deversor ce trecea prin zona sacră.

În partea de nord a zonei sacre se aflau două temple patrulatere. L-a unul dintre ele păstrat 16 coloane de andezit dintre cele 18 pe care le avea inițial iar la cel de al doilea s-au păstrat doar 5 coloane. Intrarea în temple se făcea prin niște platforme susținute de blocuri din calcar situate pe latura de sud.

Bătăliile dintre daci și romani au durat 165 de ani (106-271) când întreaga Dacie a fost încorporată în Imperiul Roman. După înfrângerea dacilor la Sarmizegetusa Regia s-a stabilit o garnizoană militară romană care, în timp, au dărâmat treptat cetatea. Ei și-au stabilit capitala romană la 40 de kilometri depărtare, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.  Ruinele cetății Sarmizegetusa Regia împreună cu a celorlalte cetăți dacice din zonă au fost incluse în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO în anul 1999.

Citește și Mânăstirea Cucuiș, județul Hunedoara