La parcarea aflată la intrarea spre Castelul Huniazilor (Corvinilor) am ajuns după nici 1 kilometru din centrul vechi al orașului Hunedoara . Era arhiplină și negăsind loc ne-am învârtit pe străduțele din apropiere unde cu greu am parcat deranjând un cățel.

Castelul Huniazilor din Hunedoara este o cetate medievală înscrisă în „top 10 destinații de basm din Europa” și una dintre cele șapte minuni ale României. A servit ca punct strategic militar și ca reședință a familiei Corvinilor. Este situat pe o suprafață de 7.000 de metri pătrați cu două poduri, două terase, opt turnuri și 42 de încăperi.

În 1409 regele Sigismund de Luxemburg i-a dăruit lui Voicu Hunyadi o cetate ridicată anterior de Carol I al Ungariei pe o stâncă lângă pârâul Zlaști. Fiul acestuia, Ioan de Hunedoara (Janos Hunyadi), voievodul Transilvaniei (1441-1456), pe locul cetății a început construcția unui castel în stil gotic cu turnuri, bastioane, balcoane sculptate în piatră, săli pentru ceremonii și sărbători, în jurul unei curți interioare.

Fiul său, Matei Corvin, devenit rege maghiar din 1457,  a extins castelul. Au fost adăugate turnuri și săli, pentru consolidarea fortificației s-a dublat peretele.  În 1480 lucrările s-au oprit. Din proprietatea Corvinilor trece în cea a familiei Torok (1526-1618), apoi a familiei principelui Bethlen care a îmbunătățit imaginea lui cu elemente renascentiste, s-au construit Palatul Mare, două turnuri și a fost adăugată curtea externă care a fost folosită pentru depozitare și administrație.

În anul 1724 castelul a trecut în proprietatea statului maghiar. În 1784, în timpul Răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan nobilimea locală s-a refugiat în castel,  aceasta fiind ultima funcție de apărare militară. În decursul timpului castelul a fost avariat în cinci incendii ulterior reconstruit de autoritățile austro-ungare apoi de cele române. Din 1918 a intrat  în patrimoniul Ministerului Cultelor Române. Muzeul Castelul Corvinilor Hunedoara s-a aflat pana în anul 1990 sub tutela Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, apoi sub coordonarea Primăriei Hunedoara ca instituție independentă. În decursul timpului, fiind neglijat, castelul a început să se ruineze. Ceea ce se vede azi este rezultatul unor restaurări și reconstrucții care nu au urmat modelul original. Ultima renovare a castelului a fost în anul 2010.

Am trecut spre castel pe un pod de lemn susținut de patru piloni masivi de piatră, peste pârâul Zlaști, pod care pe vremuri era retractil în preajma porții. La intrare se afla Turnul Porții de Vest cu formă rectangulară, înalt de 22 metri, cu trei niveluri de apărare prevăzute cu spații de tragere. În secolul XVIII s-a deschis o intrare și a fost transformat în Turnul Nou de Poartă. În partea stângă era Turnul Buzdugan, înalt de 30 de metri, cu un nivel de apărare susținut pe console și pictat cu motive romboidale.

Am cumpărat biletele de intrare la ghișeul aflat în pasajul prin Poarta Nouă. Din curtea interioară  am ocolit turnul și am coborât într-o terasă din care se vedea o parte din oraș.

În cealaltă parte se întindea podul pe care intrasem.

Am revenit în curtea interioară mărginită în partea de nord de Aripa Matia cu Loggia Matia care a fost construită de meșteri italieni cu două terase suprapuse și decorată cu fresce laice care, în patru scene, arată cum s-a dobândit stema familiei de către Ioan de Hunedoara. Restaurarea din anii 1956-1968 a redat modelul inițial, în stil renascentist, construcția fiind printre primele în acest stil în Transilvania.

Am urcat la etaj și am vizitat Camera de Aur în care erau etalate obiecte din Muzeul Castelului Corvinilor Hunedoara.

În interiorul Turnului Porții erau fostele camere de zi ale doamnelor castelului, amenajate în secolul XVIII.

Tot la acest etaj se afla și fostul dormitor al regelui Matei Corvin.

Din Loggia, printr-o scară interioară am intrat în latura de est a castelului unde se afla Capela cetății (1446). Inițial a fost o capelă mică cu hramul Sfintei Maria. Primind acceptul Papei Calixt al III-lea, în locul ei Ioan de Hunedoara a amenajat o altă capelă cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul, patronul său spiritual, urmând să fie și locul său de veci. Aceasta nu s-a întâmplat deoarece a devenit un personaj important, guvernator al Ungariei, voievod al Transilvaniei și a fost înmormântat în capitală, la Alba Iulia.

Am pătruns în aripa de vest a castelului, Palatul Mare, pe o scară interioară în spirală pe portalul căreia se afla stema familiei Corvin. Am ajuns în Sala Dietei, un spațiu destinat ceremoniilor, construit  în stil gotic târziu cu un șir de coloane octogonale situate pe axul central.

În secolul XVIII proprietarul Gabriel Bethlen a demontat elementele gotice din piatră și a compartimentat sala pentru diferite utilizări. Ulterior sala a fost refăcută după planul celei inițiale.

Am traversat sala și pe o altă scară am ajuns la Turnul Capistrano (1440-1444). Inițial a fost un turn circular cu două niveluri de apărare. În timpul lui Ioan de Hunedoara nivelul superior a fost transformat într-o chilie pentru călugărul franciscan Ioan de Capistrano (1386-1456). În interior singura piesă care a rezistat timpului a fost șemineul gotic, singura de acest gen care a supraviețuit în regiunile care au făcut parte din Regatul medieval al Ungariei. De acolo se putea urca la al doilea etaj al Palatului sudic unde se aflau camerele ce au fost folosite ca birouri pentru Administrația minelor de fier din munții Poiana Ruscă în secolul XVIII.

Am coborât în curtea interioară și am intrat în parterul Palatului Mare unde se afla Sala Cavalerilor, o sală aflată situată sub Sala Dietei, având aceleași dimensiuni. Era  împărțită de coloane din marmură roșie pe capitelurile cărora erau postate stemele nobiliare ale familiilor Corvin și Anjou. A fost folosită ca spațiu de servit masa în ocazii festive, ca loc de întâlnire a nobililor și conform unei legende ca sală de judecată. Acuzatul era așezat într-un jilț pus peste o trapă deasupra unei catacombe. Dacă era vinovat, trapa se deschidea și acela se prăbușea.

În alte încăperi ale parterului se aflau o serie de exponate de tehnică militară din secolele XIV-XIX și trofee de vânătoare.

craniu de urs și craniu de vulpe

Ne-am îndreptat spre partea de sud-vest unde se afla un ansamblu de apărare format dintr-o galerie și un turn.

Pentru a ajunge în turn am traversat Galeria Nje Boisa, un spațiu închis, îngust, legat de castel printr-un pod de lemn susținut de 9 pilaștrii înalți legați prin arce semicirculare.

Turnul Nje Boisa (1446-1456), denumire care în traducere din limba sârbo-croată înseamnă „Nu te teme”, era rectangular, prevăzut cu patru nivele de apărare.

Ne-am întors prin galerie și prin ferestrele ei mici am văzut Turnul Pustiu, un turn cu două niveluri de apărare, asemănător  Turnului Capistrano și Turnului Toboșarilor, cel din urmă având în plus elemente decorative geometrice.

A suferit în urma unui incendiu (1854) și a fost restaurat între anii 1956-1968.

Latura de sud a castelului sau aripa Zolyomi a primit denumirea de de la familia care a deținut castelul în a doua jumătate a secolului al XVII. Era formată de o clădire cu trei niveluri, Palatul Administrativ, cu locuințe și încăperi cu alte utilizări.

Parterul, în care am văzut vechile ateliere meșteșugărești ale Administrației Miniere,  a fost construit în secolul XVI. Etajele au fost ridicate în perioada când proprietar era principele Gabriel Bethlen.

Lângă palat, pe colțul de sud-est se afla Turnul Porții de Est, Turnul vechi de poartă, rectangular, care a fost prevăzut cu două nivele de apărare.

În spatele lui, cu rol de a închide intrarea din exterior, se afla Turnul Alb (1619) spre care se mergea prin niște tunele.

A fost prevăzut cu patru niveluri de apărare. Accesul la nivelele superioare se făcea pe o scară spirală plasată la nivelul bastionului de est.

În curtea interioară, lângă capelă se afla o fântână cu o inscripție pe zidul ei. Legenda spune că a fost săpată de trei prizonieri turci timp de 15 ani până au găsit apa. Le era promis că vor fi eliberați, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel ei au inscripționat zidul fântânii cu textul „Apă ai, inimă n-ai.” În realitate traducerea caracterelor vechi arabe (secolul XV) făcută de specialiști este „cel ce a scris această inscripție este Hasan, care trăiește ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Era înconjurată de o mare mulțime de turiști care, de altfel, umpleau  și terasa de artilerie dotată cu piese de artilerie grea, de unde panorama era minunată.

Am terminat turul prin a vizita închisoarea castelului unde era amenajată camera de tortură. Pe manechine erau simulate diverse metode de tortură care au fost folosite legal până în 1787 când a intrat în vigoare Codul Iosefin prin care au fost interzise. Curtea interioară a fost folosită și ea pentru execuții publice.

Un exemplu ar fi soția nobilului Ioan Torok, proprietarul castelului în secolul XVI, care după o perioadă în care a stat legată de un stâlp situat în curte  a fost executată prin baterea unui piron în cap. Legenda motivează actul prin gelozia soțului care fiind mult timp plecat în bătălii a ordonat să fie spionată. Soția, având nevoie de fierar pentru repararea ușii blocate, spionul i-a comunicat soțului vizita unui bărbat. Gelos, acesta a torturat-o apoi executat-o.

Încărcate de istoria zonei am părăsit castelul prin Poarta Nouă.

Vizitarea castelului a fost foarte reușită. Pe drum spre parcare am avut o surpriză pe care a trebuit s-o imortalizez. Ultima fotografie cred că e concludentă.

Citește și Catedrala Pădurenilor din Ghelari, județul Hunedoara