Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț, județul Hunedoara

În județul Hunedoara lângă orașul Hațeg se află Rezervația de zimbri Slivuț-Hațeg pe care doream să o vizităm. Plecând de la Mânăstirea Prislop ne-am îndreptat spre Hațeg unde am făcut o scurtă oprire. Am parcat lângă Primăria orașului Hațeg.

Micul oraș a fost militarizat între anii 1765-1851 când a fost ocupat de una dintre Companiile Regimentului I de Graniță Orlat.

În fața Primăriei se întindea un parc cu o fântână arteziană situată central lângă care ne-am răcorit, afară fiind în jur de 40 grade Celsius.

După aprovizionare și servirea unei înghețate la una din terasele amenajate am părăsit orașul.

După 4 kilometri un indicator ne-a orientat spre Rezervația de zimbri. După încă 2 kilometri pe un drum asfaltat ce străbătea pădurea am ajuns la destinație. După ce am plătit pentru intrare un preț modic am urmat drumul forestier ce ducea spre locul unde se aflau zimbri înconjurați de un gard din lemn.

Eram singure prin pădurea pârjolită de arșiță. Din spate se auzeau glasurile unor copii, probabil a unor familii care ne urmau. Canicula de afară pesemne i-a moleșit pe zimbri.

Toți erau retrași, culcați la umbra copacilor.

Aceste animale mărețe în trecut ocupau zone mari din Europa și Asia dar specia a ajuns pe cale de dispariție datorită vânării în exces, mai ales prin braconaj. În România zimbri au dispărut în secolul XVIII când ultimul exemplar liber a fost ucis în Transilvania (1790).

Au supraviețuit în munții Ardeni și munții Caucaz  în număr tot mai mic datorat braconajului. În 1908 a fost prins un zimbru caucazian mascul tânăr care a fost transportat în Germania unde a trăit 18 ani. Prin împerecherea lui cu femele de zimbru de șes s-au creat  zimbri europeni. Ultimul zimbru caucazian liber a fost ucis în 1927.

În 1958 la Slivuț, pe o suprafață de 50 de hectare împădurite cu stejari, carpeni și brazi, s-a creat rezervația în care a fost adusă din Polonia o pereche de zimbrii-Podarec și Polonka. Pe lângă zimbrii în rezervație trăiau cerbi carpatini, urși, capre negre, căprioare, fazani, etc. În 1963 li s-a alăturat zimbrul Pumila.

Prin împerecherea  lor s-au născut pui. În 1979 în rezervație se găseau 12 zimbri.

În timp numărul a crescut la 47 de pui.

O parte din ei au fost transferați în alte zone din țară unde s-au format rezervații noi astfel trei exemplare au plecat la Grădina Zoologică din București (1966), doi la Pitești (1967), trei la Vânători- Neamț (1969), șase la Neagra Bucșani (1982) de unde s-au întors la Hațeg trei (2002).

Ultimul exemplar, Roxana, a ajuns la Hațeg în 2004. Celelalte specii de animale au fost transferate la diverse grădini zoologice pe motivația că la Slivuț era autorizată doar o rezervație de zimbri.

Norocul nostru a fost cu acei copii. Glasurile lor au trezit turma la viață. Astfel am putu vedea specimenele în toată măreția lor. Moleșite cum erau, parcă pozau.

Citește și Biserici vechi de piatră din județul Hunedoara

Lasă un comentariu