În comuna Densuș, satul Peșteana din județul Hunedoara, între anii 2002-2003 a fost deschis pentru public Muzeul Satului Hațegan, un muzeu particular cu exponate tradiționale zonei. A fost înființat de Anton Socaci, tehnician fotograf și fotoreporter, născut în Peșteana, care a studiat timp de patru ani la Muzeul Țăranului Român din București.

A cumpărat o casă veche, aproape dărâmată și a refăcut-o după modelul inițial în jurul anului 1900. Din lemn de stejar și piatră, cu o prispă lungă și acoperiș de țiglă, trepte din piatră adusă de la Sarmizegetusa casa a aparținut unei familii înstărite. Pe vremuri a avut și anexe, grajduri, care au dispărut. Pe terenul lor a amenajat o curte și alte anexe pentru a le întrebuința în viața de zi cu zi.

Curtea și casa le-a împodobit cu flori, pomi fructiferi și viță de vie. Treptat a cumpărat de la localnici obiecte vechi, altele le-a primit în dar și a început să amenajeze muzeul.

Am fost întâmpinate de un domn îmbrăcat în straie țărănești după moda veche specifice zonei care ne-a ghidat și povestit despre fiecare obiect în parte. Muzeul nu avea taxă de intrare. Cine dorea putea lăsa bani pentru a ajuta la întreținerea lui. În curte unde am fost întâmpinate de un câine foarte prietenos.

În apropierea intrării se afla o fântână cu ciutură. Pe lângă ea erau postate pietre preistorice, pietre de moară, un sarcofag roman.

Unele dintre roci aveau fosile de pești. Au fost găsite în munții din Țara Hațegului.

Lateral era amenajat un spațiu de depozitare a lemnelor pentru foc. De marginile acoperișului atârnau, pentru a se usca, știuleți din diferite soiuri de porumb și niște legume ciudate. Am aflat că erau dovleci curățați și uscați care pe vremuri erau folosiți la scoaterea țuicii din butoaie.

Am urcat scările de piatră până pe prispă de unde se intra în cele trei camere amenajate ca muzeu. Prispa era aglomerată de diverse obiecte care au folosite în gospodăriile oamenilor.

Pe marginea de lemn am văzut o cască de soldat din Primul Război Mondial, felinare vechi, fiare de călcat ce foloseau cărbuni, un cântar vechi, etc.

Pe o masă din lemn, acoperită cu șervet cusut cu motive populare trona o mașină de scris ruginită care la vremea sa funcționa cu bandă.

Pe o etajeră se afla unul dintre primele tipuri de telefoane care funcționau doar prin centrală.

Am intrat în prima încăpere, „Camera de zi a țăranului”, amenajată după obiceiul timpului, cu un pat acoperit cu pocroviță pe care erau etalate șervețele țesute și cusute manual.

Pe pereți erau etalate obiecte de îmbrăcăminte populară. Podeaua era acoperită cu preșuri țesute manual și blănuri de animale care au fost vânate și prelucrate.

Într-un colț a post postat un război de țesut manual și instrumentele aparținătoare cu care se realizau preșurile, păturile, etc.

Se afla de asemenea și o sobă pentru încălzit pe care erau așezate alte obiecte care evocau activitățile casnice.

În a  doua încăpere, „Camera de fală a ardeleanului”, se aflau obiecte de mobilier vechi, dulapuri, pat, măsuțe, lada de zestre, o mașină de cusut Singer cu pedală. Fiecare loc era ocupat cu obiecte vechi, vase de ceramică, șervețele, lămpi, linguri de lemn, etc.

Pe pereți erau agățate tablouri și poze vechi, în special ale soldaților aduse de pe frontul austro-ungar, o pușcă și ploscă de apă folosite de ei. În încăperea „de fală” soba pentru încălzit era din metal. Lângă ea era postată o roată cu fus pentru tors lâna.

Într-un geamantan din nuiele erau îngrămădite poze, diplome, cărți de studii ale lui Anton Socaci și pliante despre despre muzeu.

O măsuță era acoperită cu bancnote și monede care au circulat în zonă, unele emise înainte de 1918, coroane și lei vechi.

Lângă ele se aflau cărți istorice din acea perioadă.

A treia și ultima încăpere era amenajată ca bucătărie țărănească. Se afla un cuptor, recipiente de lemn în care se păstrau făina, zahărul, cântare, palete, făcălețe, oale, ceaune, etc., majoritatea confecționate din lemn, vechi de 300-400 de ani.

Ca o gazdă primitoare, după ce am terminat turul muzeului, domnul ne-a invitat în terasa din lemn amenajată în curte. Soția sa a lăsat treaba de o parte,  ne-a servit cu fructe și răcoritoare și ne-a încântat cu diferite legende și povești legate de zonă. Povestea atât de frumos încât am fi rămas acolo multe de zile. Era deja amiază și trebuia să plecăm. În seara aceea era planificat să ajungem acasă la Arad.

Citește și Final de excursie în județul Hunedoara