La nici 30 kilometri distanță de Arad se află Cetatea Șiria, de fapt ruinele sale, atestată din 1318. Se înalță pe Dealul Cetății (496 m altitudine) din spatele localității Șiria și este vizibilă de la depărtare.

Din localitate am urmat un drum asfaltat de aproximativ 5 kilometri care se învârtea în serpentine și am parcat pe platoul unde asfaltul se termina.

Am coborât prin pădurea deasă cam 5 minute de abia așteptând să-mi apară zidurile cetății.

La construirea părților vechi ale cetății au fost folosite cărămizi romane ștampilate cu semnul Legiunii a XIII-a Gemina. Donjonul, zidul înconjurător și o parte a corpului central au fost ridicate după invazia tătară (1241).

În 1331 cetatea, asociată cu Comitatul Zărandului, era condusă de un castelan cu propria garnizoană, apoi de voievozii români aflați în slujba coroanei regale maghiare.

O scurtă perioadă de timp a fost condusă de despotul sârb Gheorghe Brancovici (1439-1453) apoi a fost preluată de Ioan de Hunedoara, guvernator regal, perioadă în care s-a terminat construcția corpului central și a întărit zidurile cu contraforturi. Donjonul era înalt de trei etaje și era folosit pentru locuințe.

În a doua jumătate a secolului XV a fost preluată de fiul său Matia Corvin care în 1464 a dăruit-o familiei Bathory, fiul lor Ștefan fiind voievod de Transilvania.  În acea perioadă a fost ridicat zidul protector din vest și a fost amenajată curtea interioară. Cetatea avea tuneluri subterane înalte de aproape 2 metri și patru porți de intrare. Deasupra șanțului de apărare care o înconjura, la una dintre porți se afla un podeț de lemn.

Cetatea îndeplinea rol strategic, de apărare, economic, având arondate 121 de sate, 3 orașe, târguri, conduse de cneji, crainici și preoți locali. Asediată și cucerită de răsculații lui Gheorghe Doja (1514), prin uciderea lui au fost rapid îndepărtați și cetatea a reintrat în posesia nobililor maghiari.

Deși asediată în timp de mai multe ori, abia în 1566 otomanii au reușit s-o cucerească însă pentru scurt timp, ea fiind preluată din nou de creștini. Otomanii au persistat în atacuri și au reușit să intre în posesia cetății o perioadă mai lungă de timp în care au întărit zidurile de apărare pentru a preveni alte atacuri.

În 1784 răsculații în frunte cu Horia, Cloșca și Crișan au intrat în cetate pentru scurt timp. Răscoala fiind înnăbușită, artileria trupelor habsburgice au distrus cetatea, din ea rămânând numai ruine.

În decursul timpului multe dintre ele au fost distruse de intemperii și au rămas doar o parte, actual mult vizitate ca obiective istorice și ca loc de relaxare, în liniștea înconjurătoare privind panorama încântătoare.

În județul Arad au supraviețuit și ruinele cetăților Șoimoș, Dezna. Despre cele trei cetăți există o legendă locală.

Aceasta spune că ele au fost construite de trei surori într-o singură zi pentru a vedea a căreia dintre ele va fi cea mai măreață. Cetățile construite peste noapte se dărâmau dimineața dar surorile au continuat încercările. Pentru trufia lor au fost transformate în trei șerpi albi, fiecare cu coroană și o cheie de aur în gură. Blestemul putea fi înlăturat cu condiția ca cineva să le preia cheia și astfel s-ar fi transformat din nou în fecioare iar cetățile ar fi dăinuit. Povestea cu șerpii nu e de mirare, Dealul Cetății fiind populat cu vipere cu corn.

Citește și Pâncota