Comuna Șandra este situată în partea de nord-vest a județului Timiș. De ea aparține administrativ satul Uihei. Localitatea a fost înființată în 1833 pe terenul Episcopului Alexandru de Zagreb,  pentru coloniștii germani veniți din localitățile vecine. A fost numită după proprietarul terenului Sàndorhàsza (Alexandria).

Pentru germanii, catolici, a fost construită în stil baroc  Biserica Romano-Catolică „Sf. Alexandru” (1836).

În decursul timpului, ca întreaga zonă a Banatului de vest, localitatea a pierdut vieți în Primul Război Mondial, pentru care a fost ridicat în centru satului Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (1933).

În sat s-au așezat și familii de români pentru care a fost ridicată  Biserica Ortodoxă (1944).

În cel de Al Doilea Război Mondial satul a fost ocupat de trupele Wehrmacht. După înfrângerea germanilor de către armata sovietică multe persoane au fost deportate la muncă silnică în Uniunea Sovietică (1945).

Sub regimul comunist o parte din ei au fost deportați în Bărăgan.  O dată cu naționalizarea toți locuitorii au fost expropriați (1950) și după colectivizare a fost înființat CAP-ul (1952). În urma reorganizării administrative a aparținut comunei Biled până în 2004 când s-a desprins și a devenit comună. Pe lângă activitatea de bază, agricultura, a doua este extracția de țiței, descoperit în 1968.

La 3 kilometri de Șandra se află satul aparținător Uihei. În momentul înființării localității (1844) cu localnici veniți din zonele învecinate și coloniști germani nou veniți în Banat a fost numit Neuesiedel (așezarea nouă), nume păstrat, dar maghiarizat, Ujhely, după cucerirea Banatului și anexarea sa la Ungaria și românizat, Uihei, în 1918. După cele Două Războaie Mondiale a început migrarea germanilor spre țările de baștină, care a atins punctul culminant după 1989.  Satul a devenit un sat de români în care, după recensământul din 1994, a rămas un singur german.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” (1929)

La 4 kilometri spre vest de Uihei  se află Bulgăruș, sat aparținător comunei Lenauheim. Localitatea apare pentru prima dată în documentele ungare sub numele de Bogaros (1452) care, după ocupația otomană, a fost distrus (1717). A fost reînființat până în 1769 prin colonizarea cu șvabi pentru care a fost ridicată  Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria” (1773-1774)

La sfârșitul secolului XVIII zona a trecut printr-o mare foamete apoi în 1831 printr-o epidemie de ciumă, care au decimat o mare parte din populație.

cimitirul catolic

Nici nu au apucat să-și revină și s-a declanșat Revoluția din 1848 când satul a fost asediat de armatele imperiale. S-au purtat lupte crâncene în care mulți dintre locuitorii zonei au murit.

cimitirul catolic

În acel context,  șvabii din 38 de sate s-au adunat și au făcut „Petiția șvabilor de la Bulgăruș” prin care își cereau libertatea (1849), rămânând loiali Ungariei.

cimitirul catolic

În Primul Război Mondial Bulgăruș a avut multe pierderi omenești. Pentru aceștia în sat a fost ridicat un monument.

cimitirul catolic

O dată cu migrarea populației din perioada războiului în localitate s-au așezat mai multe familii de români pentru care a fost construită Biserica Ortodoxă (1940-1945).

cimitirul catolic

La aproximativ 7 kilometri sud de Bulgăruș se află comuna Lenauheim.

Localitatea a fost atestată în anul 1332 sub numele de Csatád primit după cel al familiei Ciata, proprietarii zonei.

În documentele vremii în 1494 apare nelocuită apoi pe harta Contelui Mercy ca satul valah Cetăție (1761) care a fost colonizat cu șvabi (1767) și a purtat numele Csatad. Pentru aceștia a fost construită Biserica Romano-Catolică „Sf. Tereza”(1778).

Ca toate localitățile din acea zonă și Lenauheim a pierdut multe vieți în timpul epidemiei de ciumă (1831).

Abia trecută epidemia, a izbucnit Revoluția 1848 când, în zona care cuprinde Lenauheim, Bulgăruș, Grabăț s-au purtat lupte care s-au soldat cu multe victime la fel și în timpul celor Două Războaie Mondiale când, dintre cei înrolați, mulți au pierit.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial

Instaurându-se regimul comunist, o mare parte dintre germani au fost deportați la muncă silnică în Uniunea Sovietică (1950), alții deportați în Bărăgan.

Primăria

An după an, în localitate s-au mutat familii de români ortodocși. Pentru ei a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1948).

Numele actual, Lenauheim, a fost primit în perioada comunistă după cel al pedagogului, istoricului, poetului Nikolaus Lenau, născut în localitate (1802). Azi în casa sa natală este deschis Muzeul Memorial „Nikolaus Lenau” și într-o parte a clădirii funcționează o Expoziție Etnografică Șvăbească.

La 5 kilometri spre vest se află al doilea sat aparținător comunei Lenauheim, satul Grabăț. Inițial terenul pe care se află satul a fost locuit sporadic de crescători de vite sârbi, numit Grabatz pe harta Contelui Mercy (1723) când aparținea districtului Cenad.

Remiza de Pompieri

Satul a fost înființat o dată cu al doilea val de coloniști șvabi (1764-1769) care și-au construit o Biserică de lemn pe care au înlocuit-o cu una de cărămidă, Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria” (1764-1780).

După Primul Război Mondial și aici s-au stabilit familii de români pentru care a fost construită Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (1927). După 1989 germanii au emigrat masiv dar nu au uitat zona din care se trăgeau. În 2018, printr-o donație a  „Asociației Șvabilor Bănățeni” a fost ridicat Monument Eroilor Primului Război Mondial.

Citește și comuna Satchinez cu satele Bărăteaz și Hodoni, județul Timiș