Comuna Macea din județul Arad a fost atestată documentar din 1380. Ulterior a făcut parte din teritoriul vestic al fostului Comitat al Zărandului.

Sub ocupația otomană a aparținut sangeacului Zărand.

După numeroasele lupte purtate, otomanii au fost alungați (secol XIII), teritoriul a trecut în Imperiul Austro-Ungar și comuna a intrat în posesia familiei Edelspacher.

Câțiva ani mai târziu aceștia au donat-o familiei nobiliare sârbească Csernovics care au reabilitat un conac transformându-l în reședință (1724).

Un secol mai târziu lângă conac a fost construit actualul Castel Csernovics (1820). Trecând în posesia altui nobil, proprietarul a extins castelul cu o aripă în stil francez și a amenajat grădina din jurul lui, azi Grădina Botanică Macea aflată împreună cu castelul în custodia U.V.V.Goldiș Arad.

În localitate a existat o Biserică Ortodoxă de lemn (1700). În locul ei familia Csernovics a ridicat o biserică din zid la care în secolul XVIII i s-a ridicat turnul și a fost pictat interiorul. În Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” s-au păstrat până azi câteva din icoanele vechi. La recondiționarea din 1968 pe unele din cărămizi a fost găsită monograma ctitorilor, familia Csernovics.

Pentru catolicii din comună a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Sf. Elisabeta” (1896).

După Tratatul de la Trianon, când teritoriile au fost reîmpărțite administrativ,  granița cu Ungaria a fost fixată la 2 kilometri nord-vest de comună.

După Primul Război Mondial, din 1925 Macea a aparținut de  plasa administrativă Sfânta Ana (Sântana).

Biserica Baptistă

Pe o suprafață de aproximativ 20 hectare, care aparțin administrativ comunei, se află o arie protejată, Rezervația Naturală Arboretul Macea. Ca în multe localități din zona de vest a județului și în Macea există un ștrand cu apă termală.

La 6 kilometri spre nord se află satul Sânmartin, aparținător comunei Macea.

În secolul XVIII populația satului era predominant catolică astfel în 1756 a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Sf. Martin”.

În decursul timpului i s-a ridicat turnul și a fost extinsă (1910).

După cel de Al Doilea Război Mondial în sat s-au așezat familii de români ortodocși care s-au încadrat în Parohia Macea (1946). Abia în 1995 a fost construită Biserica Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh”.

Ca în toată zona, populația se ocupa preponderent cu agricultura și creșterea animalelor.

Spre nord-vest, aproape de granița cu Ungaria, la 13 kilometri  de la Sânmartin, se află comuna Grăniceri. În acel loc săpăturile arheologice au atestat existența unei așezări încă din epoca bronzului.

Sub stăpânirea habsburgică în comună s-au mutat familii venite din zona Maramureșului (1706-1710). În 1732 toată zona aparținea Prințului de Modena. Comuna, deși locuită de români, era numită Ottlaka.

Pentru aceștia a existat o Biserică Ortodoxă de lemn care la sfârșitul secolului XVIII a fost înlocuită cu una din piatră apoi cu cea actuală, Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” (1911).

Un secol mai târziu populația română a crescut prin familii din zona Hălmajului care s-au mutat în comună (1800-1820).

Școala Gimnazială

În a doua jumătate a secolului XIX zona a trecut în proprietatea Ducelui Iosif. În acea perioadă a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria”.

La 7 kilometri sud-est se află satul Șiclău care din anul 1968 aparține administrativ comunei Grăniceri. În perioada când proprietarul zonei era Ducele Iosif (secolul XIX) în sud-vestul localității s-a construit satul nou Cotroceni numit așa de o localnică care a lucrat în București în zona Cotroceni și cu banii adunați acolo și-a construit în noul sat o casă. De asemenea o dată cu construcția Canalului Morii (1843-1845) în Șiclău a fost ridicată o moară. Satul cu populație majoritar română a avut o Biserică Ortodoxă de lemn „Sf. Teodor Tiron” (1755) care fiind deteriorată  a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Schimbarea la Față”.

Citește și Un drum Arad-Gyula