M-am hotărât să vizitez comunele din nord-vestul județului Arad situate la granița cu județul Bihor. Pe drumul Arad-Oradea am depășit orașul Chișineu-Criș și după 56 kilometri parcurși am ajuns în comuna Zerind, ultima localitate înainte de intrarea în județul Bihor.

Comuna, situată în sudul Câmpiei Crișurilor, a fost prima dată atestată documentar în anul 1169.

În decursul timpului, atât comuna cât și satul aparținător Iermata Neagră, au fost ocupate de tătari, preluate de maghiari, când au aparținut Cetății Gyula, au trecut sub ocupație otomană, apoi sub cea habsburgică (în jurul anului 1700), când au fost incluse în Comitatul Zărandului.

Biserica Reformată Calvină (1799)

La nici 3 kilometri spre vest se află satul Iermata Neagră, ultima localitate spre granița cu Ungaria, la granița cu județul Bihor spre nord, atestată documentar din 1241.

Încă înainte de 1767 în cimitirul satului a existat o biserică al cărei interior era ornat cu fresce. Fiind deteriorată, a fost restaurată și mărită (1799-1801), apoi modificată în stil baroc (1818), actuala Biserică Reformată Calvină. În anul 2000, o dată cu restaurarea ei, pe peretele sudic au fost descoperite fresce din clădirea medievală.

M-am întors la Zerind, apoi pe drumul spre Arad din care am ieșit spre est și după 15 kilometri am intrat în comuna Mișca, atestată documentar din 1249.

Istoria comunei este aceeași cu a întregii zone, cotropită de tătari, de turci, apoi a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. În 1775 exista o Biserică de lemn ortodoxă care era ruinată. În 1855 a fost înlocuită cu cea actuală, Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”.

De comună aparțin administrativ trei sate: Zerindu Mic, Vânători și Satu Nou. M-am îndreptat spre est apoi lateral spre nord și după 6 kilometri am intrat în satul Zerindu Mic. Deși atestat documentar din 1326, săpăturile arheologice au demonstrat existența unei așezări încă din perioada fierului.

Biserica Reformată Calvină

Arheologii au săpat și în teritoriul satului Vânători unde au scos la iveală monede romane din secolele I-II. Satul a fost atestat documentar doar în  1214. În decursul timpului a fost numit Vadász  sau Vădaș. În secolul XIII în sat se afla o biserică construită în stil romanic care din secolul XVI, o dată cu trecerea locuitorilor la calvinism, a funcționat ca Biserica Reformată Calvină.

În 1768 clădirea a fost extinsă și i s-a adăugat turnul. Interiorul era decorat cu fresce care au fost acoperite o dată cu Reforma religioasă. În secolul XIX în timpul restaurării bisericii a fost descoperită o frescă din secolul XVI care reprezintă  scena „Răstignirii”.

În sat a existat și o Biserică de lemn ortodoxă (1755) care a fost înlocuită cu una de zid (1829), actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Cel mai nou sat care aparține de comuna Mișca, Satu Nou, s-a format la începutul secolului XIX (1828) cu locuitori majoritar maghiari și germani, slovaci. A fost numit Simonyifalva (Satu Nou) după baronul József Simonyi, renumit pentru vitejia sa în războaiele împotriva lui Napoleon.

Între 1096-1919, cu o lungime de 45 kilometri, a fost construită o cale ferată cu ecartament îngust care pornea de la Gyula și avea stația terminus în Satu Nou. Era folosită pentru transportul produselor agricole spre Piața din Gyula de unde erau răspândite în întregul imperiu. Calea ferată avea o deviație până la cele două gatere din pădurea Adea de unde se încărcau lemn și cherestea de foioase. Ca amintire, o parte din șine au fost păstrate în centrul satului.

Coloniștii fiind catolici, între 1910-1914 a fost ridicată Biserica Romano-Catolică „Sf. Maria”.

După Primul Război Mondial satul a fost anexat României, în timp dezvoltarea sa a încetinit și după cel de Al Doilea Război Mondial, când mare parte din populație a fost deportată la muncă silnică în Uniunea Sovietică (1945), dezvoltarea satului a stagnat. Actual satul e locuit de populație care aparține diferitelor religii și culte.

La ieșirea din sat spre est am văzut o Rafinărie, în care se distilează produse petrolifere, construită între anii 2010-2011.

După 6 kilometri spre est am ajuns în comuna Apateu. A fost menționată prima dată documentar cu numele de Villa Apati (1219), nume care reflectă că aparținea unei mânăstiri dar descoperirile arheologice, făcute în ani diferiți, au scos la iveală obiecte care demonstrează că zona a fost populată încă din perioada neoliticului târziu și a epocii bronzului. În secolele IX-X a aparținut voievodului Menumorut. de asemenea s-au descoperit morminte care reflectă că populația zonei era creștină.

Din 1241 zona a fost cucerită de tătari. După alungarea lor a intrat pe rând în posesia mai multor moșieri (1344) apoi a lui Matei Corvin. După moartea acestuia a aparținut Cetății Gyula (1500-1526) până când aceasta a fost cucerită de otomani care au stăpânit-o doar câțiva ani. În 1566 au fost alungați de oștile lui Ferdinand  și a intrat din nou în posesia maghiarilor. După câștigarea bătăliei de la Călugăreni de către Mihai Viteazul comuna a fost inclusă în Principatul Transilvaniei, o scurtă perioadă recucerită de turci (1658-1687) apoi de austrieci când a fost inclusă în comitatul Zărandului (1699).

Școala Gimnazială „Gh. Popovici”

Din 1732 toată zona de nord-vest a actualului județ Arad a devenit proprietatea ducelui de Modena apoi domeniile lui au intrat  posesia Erariului (1748). În acea perioadă în comună existau două biserici ortodoxe, Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”, mai veche (1755) și Biserică de lemn „Pogorârea Sf. Duh” nouă, ultima înlocuită cu una de zid (1835) apoi cu actuala Biserică Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” (1911).

O dată cu izbucnirea Revoluției burghezo-democratică în Budapesta (1918) țăranii din zonă au atacat domeniile moșierilor, a fost creată Garda Națională Română care a aplanat conflictele, administrația a fost preluată de români și după Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia (1919), Transilvania a fost alipită Moldovei și Țării Românești.

Localitate de graniță cu Ungaria, în 1938 atât legionarii cât și hortyștii și-au desfășurat intens propaganda, ultimii ocupând comuna (1944),  când mare parte a populației a migrat. După război, prin reorganizarea teritorială, comuna a aparținut regiunii Crișana-Oradea, raionul Ineu (1950-1952) și după restructurarea din 1968, județului Arad.

Casa de rugăciuni Adventistă de Ziua a 7-a (1981)

Administrativ, comunei Apateu îi aparțin satele Berechiu, situat la nord-est și Moțiori, la sud-est. Satul Berechiu, atestat documentar din 1332, era populat majoritar de ortodocși.

La mijlocul secolului XVIII în sat exista Biserica de lemn ortodoxă „Sf. Nicolae”. Deteriorată, a fost schimbată cu o altă Biserică de lemn (1770) la rândul ei înlocuită cu una din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”  (1897).

După Reforma Agrară, când țăranii au fost împroprietăriți, populația satului a crescut prin  imigrarea mai multor familii de moți din valea Arieșului.

Din Berechiu am parcurs spre sud aproximativ 4 kilometri până în satul Moțiori,. Acesta a fost format în 1956 de familiile de moți din valea Arieșului care s-au așezat acolo, de la care provine și numele lui.

După ce și-au construit casele și au organizat satul aceștia au construit Biserica Ortodoxă „Înălțarea Sf. Cruci” (1970-1975).

Citește și Comuna Craiva cu nouă sate aparținătoare, județul Arad