Fiind într-o excursie, în care scopul meu era să vizitez comunele situate la granița de nord a județului Arad cu județul Bihor, după ce le-am văzut pe cele din nord-vest din satul Moțiori, comuna Apateu m-am îndreptat spre estul zonei pentru a vizita comuna Craiva și  cele nouă sate aparținătoare administrativ de ea. Aflând că din Moțiori exista un drum de legătură, ce-i drept de pământ, m-am încumetat să-l parcurg. Fiind vară, deci uscat, drumul a fost relativ bun.

După 4 kilometri am intrat în satul Tălmaciu, comuna Craiva, care apare în acte ca existând în 1880.

În satul mic, locuit  de români, am văzut Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

La 3 kilometri spre est se află  satul Susag, comuna Craiva, locuit de români (1851) care se ocupau preponderent cu agricultura, ocupație de bază și azi.

Ortodocși, slujbele se oficiau într-o Biserică de lemn care  în 1933 a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

La Susag am revenit în „civilizație”, s-a terminat cu drumul neasfaltat. M-am îndreptat spre est apoi spre sud și după aproximativ 8 kilometri am ajuns în comuna Craiva, atestată documentar din 1345. În decursul timpului a aparținut Domeniului Regal maghiar (1561), a fost cotropită de turci (secolul XVII) și din 1692 a aparținut Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. Populația formată din români avea o Biserică din gard de nuiele acoperită cu paie, reparată în 1782. În Secolul XX  a fost demolată și a fost construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1941-1945).

În satul Coroi, comuna Craiva, atestat documentar din 1786, am ajuns după  aproximativ 3 kilometri spre vest.

Și acest sat a fost locuit de români care au avut o Biserică de lemn, înlocuită cu actuala de zid (1886), Biserica Ortodoxă „Sf. Cuvioasă Parascheva”.

Imediat după instaurarea regimului comunist în Coroi a izbucnit o revoltă împotriva autorităților, privind cotele de grâu, care s-a extins la Susag și Craiva dar a fost reprimată de armată (1949).

Probabil că oamenii sunt mândri de localitatea lor deoarece, ca în metropole, în centrul satului era postată  o bornă cu kilometrul zero.

M-am întors la Craiva și m-am îndreptat spre cel mai sudic sat aparținător, situat la aproximativ 5 kilometri de comună. Satul Chișlaca a fost atestat documentar din 1561. Sub Imperiul Austro-Ungar a fost deținut pe rând de patru moșieri.

În acea perioadă în sat exista Biserica de lemn ortodoxă „Sf. Arhangheli”, o construcție acoperită cu paie prevăzută cu un turn acoperit cu șindrilă (1756) care a rezistat până în 1924 când a fost înlocuită cu alta din lemn, la rândul ei înlocuită cu una de zid (1980), actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”.

M-am întors la Craiva și am continuat drumul spre est, am deviat spre nord și după 6 kilometri am ajuns într-o zonă unde, unul lângă celălalt, erau situate două sate aparținătoare comunei.

Satul Șiad, comuna Craiva,  a fost atestat documentar din 1344  când purta  numele Terra Sayath. Prima biserică din sat a fost ortodoxă, o Biserică de lemn (1761) care a fost pictată în interior cu scene biblice (1809). În 1938 a fost înlocuită cu actuala biserică de zid, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Născut în Craiva, un fost cantor la biserica ortodoxă s-a convertit la credința baptistă (1924) și a devenit primul misionar care a răspândit acest cult religios în toată zona. El a adunat un grup de credincioși și prin demersuri a realizat autonomia bisericii baptiste.

Biserica Creștină Baptistă

La nici 2 kilometri, al doilea sat din zonă, satul Rogoz de Beliu, a fost atestat documentar din  1552.

Și acolo a existat o Biserică de lemn, mai veche decât în satul Șiad (datată oral din  1645), care a fost modificată, i s-a ridicat un turn (1867) și interiorul a fost pictat cu scene biblice (1889). Un secol mai târziu a fost  demolată și înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”(1997).

La 3 kilometri spre nord se află satul Stoinești, comuna Craiva .

Cu cât mă îndepărtam de șoseaua principală peisajele deveneau tot mai frumoase, liniștea, aerul curat, ciripitul păsărilor îmi creau senzația de pace interioară. Ruptă de cotidian, parcă mă găseam într-o lume de vis.

Satul era construit pe marginea unui pârâu peste care din loc în loc se aflau punți, unele din lemn, altele din metal.

M-a impresionat că localnicii nu au renunțat, ca în multe alte zone, la creșterea animalelor.

Și acest sat a fost și este locuit de români care în secolul XVIII aveau o Biserică de lemn ortodoxă. În 1975 a fost înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Pe lângă cele de pe albia pârâului, casele se înălțau și pe dealurile înconjurătoare.

Și, în continuare spre nord.

La 2 kilometri am intrat în satul Ciuntești, comuna Craiva , ultima localitate pe acel drum, la granița cu județul Bihor.

A fost atestat documentar din 1587 dar așezarea a fost mult mai veche, arheologii descoperind pe „Dâmbul Bisericii” obiecte din neolitic.

Școala Generală

Am fost fericită să descopăr că Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului, Buna Vestire” (1765) a rezistat și este funcțională și azi.

A fost construită din lemn de gorun lucrat cu toporul, cu bârne rotunde și scurte prinse între ele din 2-2 metri și așezată pe bolovani de râu.

Interiorul a fost decorat cu picturi, în stil bizantin, pe pânză sau lemn de tei. În secolul XX biserica a fost tencuită.

În apropierea bisericii am văzut o gospodărie, probabil a unor oameni mai înstăriți, dotată cu mașini agricole și cu un loc amenajat pentru creșterea porcilor.

Animalele, în elementul lor, nici nu au reacționat la apropierea mea.

Văzusem până aici comuna Craiva și opt sate aparținătoare. A mai rămas unul așa că m-am întors la Stoinești de unde am mers spre sud, apoi spre est, și după aproximativ 7 kilometri am ajuns în satul Mărăuș, comuna Craiva.  Pe dealul satului în secolul XVII a existat o Biserică de lemn ortodoxă. Când vatra satului s-a mutat în locul actual, în sat a fost construită altă biserică, înlocuită cu alta de lemn (1890), demolată în secolul XX. În locul ei a fost ridicată o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1977).

Și în Mărăuș traiul oamenilor decurge după vechile tipare.

Într-o gospodărie am văzut chiar viitoarea boia din piață, ardeii roșii iuți, legați pe funie, în șiruri lungi, erau atârnați pentru a se usca. Ulterior vor fi curățați de cotorul cu semințe și pisați spre a produce acel praf minunat, boiaua, care este un condiment de bază în zona de vest a țării.

Citește și Comuna Beliu, județul Arad