În aceeași excursie în care am vizitat comunele și satele aflate în nordul județului Arad, aflate la granița cu județul Bihor, din satul Mărăuș, comuna Craiva, m-am îndreptat spre spre sud pentru a vedea comuna Beliu cu cele cinci sate aparținătoare. În secolele VI-VII în zonă s-au așezat slavi din triburile polace care au fost asimilați de populația băștinașă apoi zona a intrat sub ocupație maghiară astfel în secolul XI zona aparținea Episcopiei Romano-Catolice de Oradea. După ce Răscoala lui  Gheorghe Doja (1514) a fost înăbușită  țăranii au fost legați de glie. În bătălia de la  Mohacs (1526) turcii au cucerit Ungaria și zona a aparținut unui sangeac turcesc. Din acea perioadă au fost atestate documentar comuna Beliu și câteva din satele aparținătoare.

La nici 5 kilometri de la Mărăuș am intrat în satul Secaci, comuna Beliu, atestat documentar din anul 1580. În secolul XVIII în sat a existat o Biserică de lemn ortodoxă  ruinată (1747)  care a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” (1756), la rândul ei înlocuită cu altă Biserică de lemn apoi cu cea actuală de zid (1992-1996), în stil neobizantin, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

Din nou aproape 5 kilometri spre sud și am ajuns în satul Bochia, comuna Beliu, atestat documentar din 1552 unde am văzut o biserică din lemn nouă.

În 1784 în sat exista  Biserica de lemn ortodoxă „Bunavestire” care aparținea de satul Benești unde exista preot dar, ciudat, nu exista biserică.

Biserica a fost înlocuită cu o altă  Biserică de lemn „Sf. Arhangheli” (1923), apoi cu cea actuală, Biserica de lemn ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh; Sf. Ierarh Nicolae”, târnosită în 2017.

Tot spre sud, la 2 kilometri se află satul Benești, comuna Beliu, un sat mai nou, atestat din 1828, aparținând unui șpan ungar (moșier). În același an  a fost construită o Biserică de lemn pentru preotul care se afla acolo. În 1924 a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului”.

În satul Tăgădău, comuna Beliu, atestat documentar din 1552, a existat Biserica de lemn ortodoxă „Înălțarea Domnului” (1750), demolată când vatra satului s-a mutat în actuala locație și a fost construită altă biserică din lemn verde care a putrezit rapid. În locul ei a fost construită actuala biserică din zid, Biserica Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” (1938).

O parte din populație a trecut la cultul baptist și în 1924 au ridicat Biserica Creștină Baptistă.

La 3 kilometri sud am intrat în comuna Beliu. A fost atestată documentar din 1332, când se numea Sacerdos de Villa Boy, dar săpăturile arheologice au descoperit obiecte din neolitic și epoca bronzului care atestă existența încă de atunci a unei așezări pe acel loc. De asemenea, în locul „Jidovina” au scos la iveală urmele unei cetăți de pământ presupusă a fi Cetatea Belland în care s-a retras Menumorut după ce a pierdut Biharia.

În Evul Mediu zona a făcut parte din Comitatul Bihor și cetatea a fost ocupată de unguri. Sub ocupația maghiară a fost construită o Biserică Catolică (1332-1333) care în timp a fost modificată și renovată de mai multe ori. Unul dintre episcopi și-a donat averea parohiei Beliu și existând fonduri, a fost ridicată turla bisericii (1810-1818).

Sub acea formă, reparată și restaurată în decursul timpului,  s-a păstrat până azi ca Biserica Romano-Catolică „Sf. Elisabeta”.

După Bătălia de la Mohacs (1526), când ungurii au fost învinși de turci, cetatea a fost ocupată de aceștia, au renovat-o, au încartiruit o garnizoană militară și a devenit „capitala” de care aparțineau satele din sudul Bihorului și nordul Aradului (1541). După ce turcii au fost alungați de Mihai Viteazul (1599-1601), până în 1632 cetatea a făcut parte din Marele Principat al Transilvaniei, când, la Beliu au fost deschise ateliere de prelucrat sticla (1611) în care lucrau localnicii.

În 1531 a fost construită o  Biserică Protestantă care o dată cu catolicizarea forțată a populației  a fost demolată și în locul ei a fost fondată o biserică pentru cultul greco-catolic (1741) a cărei clădire a fost terminată în 1834, actuala Biserica Greco-Catolică „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”.

Cetatea a fost recucerită de turci pentru scurt timp (1660-1692) apoi a intrat în posesia Episcopiei Romano-Catolice de Oradea (1692), a austriecilor, care nu au mai folosit-o, s-a ruinat și a dispărut în timp. În 1699 la Beliu exista  o Biserică de lemn ortodoxă care devenind neîncăpătoare a fost schimbată cu una mai mare, Biserica de lemn „Înălțarea Domnului”, apoi cu una de piatră și între anii 1940-1950 cu actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Nicolae”.

Sub austrieci zona a fost împărțită diferiților șpani (moșieri) care, în locul fostelor ateliere, au deschis o Fabrică de Sticlă (1727). Cele cinci ateliere de ceramică au funcționat timp de cinci secole. După revoluția lui Avram Iancu (1848) multe familii de moți s-au stabilit în zonă, numele comunei a fost maghiarizat devenind Belvaros, a primit statut de oraș de provincie (1879) perioadă când locuitorii au cumpărat de la Episcopie localitatea și dreptul de a încasa vama. Amenajându-se calea ferată Arad-Brad (1880) au ridicat clădirea gării și au construit o deviație din calea ferată pentru a deservi Fabrica de Sticlă. După 1918 până după cel de Al Doilea Război Mondial Beliu a devenit centru de Plasă cu 32 de sate aparținătoare, din 1956 simplă comună în  raionul Ineu, regiunea Crișana și  din 1968 comuna actuală,  cu satele aparținătoare, în județul Arad.

În comună am văzut Muzeul „Vasile Goldiș”. A fost numit după fostul deputat în Marea Adunare de la Alba-Iulia, născut în unul din satele comunei care azi îi poartă numele. Din păcate am văzut doar clădirea, colecția cu secţii de etnografie, arheologie, istorie şi ştiinţele naturii din interior mi-a fost inaccesibilă. Muzeul era închis.

De la Beliu am parcurs 6 kilometri spre vest până în satul Vasile Goldiș, comuna Beliu, atestat documentar în 1588, când se numea Mocirla, denumit mult mai târziu după persoana reprezentativă, născută în sat, al cărei bust este postat în apropierea bisericii.

În 1882 actele ungare atestau existența unei Biserici de lemn care a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” 1923, la rândul ei demolată și după 1990 înlocuită cu una de cărămidă, în stil neobizantin,  actuala Biserică Ortodoxă „Înălțarea Domnului; Adormirea Maicii Domnului”.

Citește și Comunele Cărand, Archiș și Hășmaș