Un drum Arad-Chișineu-Criș-granița cu Ungaria

Având un drum de făcut la Gyula, Ungaria, am pornit de dimineață pentru a vizita și câteva localități din teritoriul României aflate pe ruta mea. Din Arad aveam de parcurs drumul spre Oradea până la Chișineu-Criș apoi spre vest până la Vărșand, localitate de graniță cu Ungaria și apoi la Gyula.

Prima localitate pe care am vizitat-o a fost satul Nădab care aparține administrativ orașului Chișineu-Criș, aflat la 38 kilometri de la Arad. A fost atestat documentar din anul 1334 cu numele Nodob, an în care în sat exista o biserică catolică. În 1400 a fost construită și o Biserică Ortodoxă cu hramul „Sf. Mihail”, înlocuită în timp cu altă Biserică de lemn. Foarte deteriorată, a fost demolată (1774) apoi cu acordul Mariei Thereza, construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1892).

De la Nădab, după 7 kilometri spre nord, am intrat în orașul Chișineu-Criș, prin cartierul Pădureni, fosta localitate Erdőhegy sau Erdeiș, unde pe marginea șoselei am văzut Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Pădureni (secolul XVIII).

Înainte de intrarea în oraș, la intersecția de unde urma să cotesc și să merg spre graniță, se înălța Biserica Reformată Calvină (1939).

Orașul Chișineu-Criș, situat pe malul râului Crișul Alb, cunoscut între anii 1202-1203 ca Villa Jeneusol, a fost atestat documentar din 1334 dar săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte din secolele III-V care atestă existența localității încă de atunci.

Parcul Copiilor

Ca toată zona și Chișineu-Criș a fost ocupat de turci, apoi de habsburgi, când în localitate s-au mutat maghiari. Românii, ortodocși, aveau o Biserică de lemn „Sf. Petru și Pavel” (1770) care s-a deteriorat în timp și a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului”.

Maghiarii, majoritatea catolici, au ridicat Biserica Romano-Catolică „Sf. Arhanghel Mihail” (1777).

Maria Thereza a ordonat trecerea forțată a ortodocșilor la catolicism, când s-au înființat bisericile greco-catolice. Mulți dintre urmașii acelora au rămas la acea credință până azi, numită și Biserica Unită cu Roma. După ce în oraș s-au mutat multe familii din localități învecinate și din alte județe din Ardeal, mulți greco-catolici, a fost ridicată actuala Biserică Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (2010-2012).

În timp populația a crescut și localitatea a fost extinsă pe malul stâng al Crișului Alb.

În acea perioadă, datorită multor inundații care au avut loc, a fost construit un dig de pământ (1900) pentru a proteja localitatea.

Chișineu-Criș a fost declarat oraș o dată cu reorganizarea teritorială din 1968. Între clădirile vechi care au supraviețuit, am descoperit fosta Sinagogă, construită în stil maur în anul 1889, care, din păcate, era într-o stare deplorabilă.

M-am întors la intersecția cu Pădureni și am urmat drumul spre vest. Pe partea dreaptă am văzut puțin din balta folosită ca loc de recreere și de pescuit. Spun puțin deoarece era înconjurată cu un șanț plin cu apă așa că nu mi-a fost accesibilă și timp pentru a căuta o intrare nu aveam.

După 8 kilometri am intrat în comuna Socodor, atestată documentar din 1299 dar săpăturile arheologice au descoperit obiecte ceramice din Cultura Otomani, din epoca bronzului și două necropole ale gepizilor și avarilor.

Inițial au existat două sate mici, Ghiurhe şi Picer și alte așezări mici românești situate într-o pădurice de soc care, oral, se spune că au fost descoperite de turci în timpul invaziei și numite după socul din pădurice, Socodor. De fapt actuala comună a fost formată prin unirea satelor între anii 1600-1700.

fostă moară

În anul 1730 în Socodor exista Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” care, deteriorată, a fost înlocuită cu o biserică de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (1763).

Un secol mai târziu a fost construită Biserica Romano-Catolică (1869).

În apropierea comunei se află o pădure despre care auzisem că a fost preferata lui Nicolae Ceaușescu care venea acolo la vânătoare de cerbi lopătari.

fostă moară

După 13 kilometri am ajuns în comuna Pilu, atestată documentar din 1214, unde am văzut Biserica Ortodoxă „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (1785) care a fost ridicată în locul Bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli” (1735).

La 5 kilometri de la Pilu am ajuns la ultima localitate aflată înainte de granița cu Ungaria, satul Vărșand, comuna Pilu, atestat documentar din 1214, dar mult mai vechi, săpăturile arheologice scoțând la iveală, în locul „Viezuriște”, o parte dintr-o așezare neolitică aparținând culturii Tisa (mileniile 7-3 î.e.n.)și obiecte din Cultura Otomani (secolele 19-13 î.e.n.) și la movila „Dintre Vii” o așezare din epoca bronzului cu un cimitir de inhumație din secolul XI situat peste ea. În perioada ocupației habsburgice localitatea era locuită de români și maghiari aparținând cultelor religioase ortodox și catolic. Ortodocșii, pe locul unei Biserici de lemn mai veche (1755), au ridicat Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1835).