Peștera Ghețarul de la Vârtop este situată în nord-vestul județului Alba, în Parcul Natural Apuseni. Pentru a ajunge la ea de la Gârda de Sus se urmează un drum neasfaltat care trece prin Gârda Seacă apoi în cătunul Casa de Piatră. De acolo se continuă pe jos, după indicatoarele aflate în zonă, la început pe un drum forestier apoi un urcuș prin pădure de aproximativ 45 minute pentru cei neantrenați.

Deși cunoscută de localnici, Peștera Ghețarul de la Vârtop a fost menționată pentru prima dată în lucrările științifice abia în 1955. Doi ani mai târziu a fost declarată monument al naturii, când intrarea a fost închisă cu o poartă pentru a nu putea fi accesată decât de cei din domeniu. În peșteră a fost depistată cea mai veche urmă a omului de Neanderthal din România.

Începând din anul 2010 peștera a fost deschisă publicului. A fost „amenajată” în sensul că nu se poate intra decât cu un ghid autorizat căruia i-am semnat o declarație pe proprie răspundere contra accidentelor și am plătit biletul de intrare. Ghidul ne-a împărțit lanterne și cam asta a fost toată amenajarea, ceea ce într-un fel mă bucura. Peștera, nu prea cunoscută, a rămas neatinsă de unii turiști vandali.

În interior temperatura se menține de aproximativ 10 grade așa că ne-am echipat mai gros și am intrat prin portalul înalt de 5 metri și lat de 15 metri.

Apoi am coborât prin grohotișul lunecos și am urmat niște coridoare foarte înguste.

Deja se vedeau urme de gheață pe pereți. Din păcate pozele mele, neavând un aparat foarte sofisticat și folosind doar lanternele, au ieșit, mă rog…așa cum au ieșit. Imaginile mi-au rămas întipărite în memorie.

Am intrat în Sala Ghețarului, sală lungă de 70 metri unde se afla un bloc de gheață de aproximativ 1.600 metri cubi cu diferite forme. Deoarece se formează din apa provenită prin topirea zăpezii care intră prin crăpăturile tavanului peșterii,  în funcție de anotimp avea altă înfățișare, cel mai spectaculoase putând fi văzute în lunile martie-aprilie.

De acolo printr-o galerie foarte joasă și îngustă am trecut în Sala Domului pe tavanul căreia se aflau mai multe formațiuni ca niște franjuri (draperii).

A urmat Sala Minunilor în care am văzut numeroase stalactite și stalagmite, gururi, etc.

Printre formațiunile aflate acolo, având grijă să nu le atingem, am urcat spre ultima sală.

În Sala Mare, lungă de 100 metri, se aflau cele mai multe formațiuni din peșteră, formate prin depunere calcitică- stalagmite, stalactite, coloane, coralite, baldachine, draperii, etc.

Înfrigurată, dar foarte mulțumită de cele văzute, am părăsit peștera și pe același drum m-am întors la mașină.