La 61 kilometri pe drumul Arad-Deva se află comuna Bârzava, situată  la limita dintre fostele regiuni Banat și Crișana. Este străbătută de râul Bârzava, afluent al râului Mureș. A fost atestată documentar din 1471 cu numele Berzova, o localitate de români situată pe Valea Bârzavei, la aproximativ 18 kilometri de actuala locație, când aparținea familiei nobiliară Abrahamffy.

A fost însă mult mai veche, săpăturile arheologice scoțând  la iveală urme ale unei așezări încă din epoca fierului și obiecte de ceramică din perioada daco-romană. În secolul XVI, ca toată zona de pe Valea Mureșului, a intrat sub ocupație turcească (1554), eliberată pentru o perioadă de timp de armatele lui Mihai Viteazul și recucerită de armatele otomane când a făcut parte din sangeacul Lipova.

După ce sangeacul a fost cucerit de armatele habsburgice (1688), Valea Mureșului a intrat sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar. La jumătatea secolului XVIII pe locul unei vechi biserici a fost ridicată  Biserica de lemn „Sf. Mucenic Dimitrie”. În decursul unui secol s-a ruinat și lângă locul ei a fost ridicată o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1890).

În 1873 industriașul Szaidner Bernat a obligat toți angajații săi să treacă la catolicism. Așa a fost înființată Parohia Greco-Catolică (1873).

Biserica Greco-Catolică „Sfinții Apostoli” (1934)

În Primul Război Mondial o parte dintre localnicii care au participat au murit. În memoria lor, lângă Biserica Ortodoxă  a fost ridicat Monumentul Eroilor.

De comuna Bârzava aparțin administrativ satele Monoroștia, Căpruța, Dumbrăvița, Groșii Noi, Bătuța, Slatina de Mureș și, ciudat pentru mine, situat pe celălalt mal al râului Mureș, satul Labașinț.

Primăria Bârzava (poză din 2020)

La 2 kilometri de la Bârzava spre est, apoi nord, se află satul Monoroștia, atestat documentar din 1350 ca possesio Kuzepseumonyoros și ca localitate în 1515. În partea sa nord-estică, într-o zonă forestieră se află  Rezervația Paleontologică Monoroștia, un loc fosilifer cu depozite de cochilii de moluște atribuite Ponțianului mediu. În anul 1779 în documente este menționată o Biserică de lemn „Nașterea Maicii Domnului” care în decursul unui secol s-a ruinat. În 1890 pe locul unei grădini donată de o  familie din sat a fost cumpărată și adusă o biserică mică de la Bata care a fost extinsă și renovată.  Distrusă într-un incendiu (1967), a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”(1971).

De la Monoroștia, după aproximativ 3 kilometri sud-est se ajunge în satul Căpruța, atestat documentar din 1350 cu numele Kapronza. Din 1479 apare ca târg („oraș”) aparținând domeniului Haraszthy și din 1493 cneazului Bogdan de Căpruța.

În Căpruța a existat Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” (1755) lângă care a fost ridicată o biserică de zid (1786). Deși a supraviețuit, la cererea localnicilor Biserica de lemn a fost demolată (1931), lângă ea fiind construită actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1925).

La 5 kilometri sud-est, pe drumul principal Arad-Deva, se află satul Bătuța, atestat documentar din 1786 cu numele Batucza. În locul cimitirului actual, pe „Dealul Bisericii” a existat Biserica de lemn „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (1799) care un secol mai târziu a fost vândută satului Julița și între 1881-1886  a fost ridicată o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă, restaurată în anul 1955.

Pentru a vedea celelalte sate aparținătoare m-am întors la Căpruța și m-am îndreptat  spre nord-est, în total 9 kilometri, până în satul Dumbrăvița.

A fost atestat documentar din 1471 cu numele Dombrawitzy, când aparținea domeniului Vărădiei.

Apoi a trecut în stăpânirea familiilor Abrahámffy și Haraszty (1528) și din secolul XVII a Cetății Șoimoș.

Prima biserică menționată documentar la jumătatea secolului XVIII a fost Biserica de lemn „Sf. Cuvioasă Paraschiva”.

Fiind ruinată, pe Dealul Dumbrava a fost construită altă Biserică de lemn „Sf. Gheorghe” (1827) care a supraviețuit până în 1922 când a ars într-un incendiu.

Între anii  1943-1951 a fost ridicată o biserică din zid, actuala Biserica Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”.

În apropierea ei a fost postat Monumentul Eroilor, în memoria localnicilor care au pierit în cel de Al Doilea Război Mondial.

Fiind situat în zonă de deal, satul este lung, majoritatea caselor fiind situate de o parte și cealaltă a străzii principale.

Căminul Cultural Dumbrăvița

Școala Generală Dumbrăvița

Satul Groșii Noi se află la 5 kilometri spre nord de Dumbrăvița. A fost atestat documentar din 1515 când era în proprietatea domeniului Abrahámffy. În secolul XVIII pe teritoriul satului a fost descoperit un tezaur monetar format din 210 monede din Principatul Transilvaniei, Regatul Ungariei, Imperiului Romano-German, Regatelor Poloniei, Suediei, Franței, Țărilor de Jos spaniole, Provinciilor Unite ale Olandei, orașului Ragusei și Imperiului Otoman, probabil ascuns datorită situației politice de la acea vreme.

În 1775 documentar este menționată Biserica de lemn „Înălțarea sfintei Cruci” care era neterminată. Fiind  prea mică, a fost părăsită și construită  actuala  Biserică de lemn „Întâmpinarea Domnului; Înălțarea Sfintei Cruci” (1807).

Cu ajutorul Muzeului Țăranului Român după anii 1990 a început renovarea ei, neterminată din lipsa fondurilor.

Din 1956 s-a pus piatra de temelie la o biserică nouă, din cărămidă. Fiind sub regimul comunist, aceștia au încercat să-i schimbe destinația în cămin cultural, încercare fără succes. Construcția a stagnat datorită lipsei de fonduri și Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” a fost terminată abia în 1976.

Tot spre nord, la aproximativ 8 kilometri se află satul Slatina de Mureș, atestat documentar din 1439 cu numele Marosszlatina.

În decursul unui secol a schimbat doi proprietari apoi din 1510 a aparținut familiei Brandenburg.

Pe unul dintre dealurile satului a existat o Biserică de lemn (1815) care în timp s-a ruinat și a fost demolată.

În locul ei a fost construită o biserică de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Înălțarea Domnului”(1889).

Am părăsit cu greu zona liniștită, înconjurată de dealuri.

Excursia mea a luat sfârșit, ultimul sat aparținător Bârzavei, Lalașinț, atestat documentar din 1585, nu l-am putut vizita, fiind situat pe cealaltă parte a râului Mureș și în zonă neexistând un pod de trecere.

Citește și Vărădia de Mureș cu 5 sate