De la Sasca Română, județul Caraș-Severin, unde mă aflam pentru câteva zile, urma să cutreier împrejurimile. A doua zi, deși roua încă nu se ridicase, eram pregătită de drum.

Cu niște cunoștințe am rulat spre localitatea Potoc.

De acolo ne-am îndreptat spre vest până la Podul Bei unde am plătit o taxă de intrare în Parcul Național „Cheile Nerei”.

Am urmat un drum forestier care după 4 kilometri se termina la Cantonul Silvic „Valea Bei”. Cam la jumătatea distanței m-am oprit să văd prima „minune”,  Cascada „La Văioaga” de pe valea pârâului Bei.

Pe un teren alunecos, printre copaci, am coborât până la albia pârâului, în apropierea locului unde acesta începea să se reverse pentru a forma cascada.

Apa cădea peste bolovanii acoperiți cu muchi și pietrele ascuțite, altele rotunjite în timp prin erodare.

În unele porțiuni cu debit mare, în altă porțiune sub formă de perdea…..asta era cascada care, învolburată, se arunca de pe o înălțime de 6 metri.

Jos, între copaci, se potolea și forma un lac albastru-verzui în care pădurea înconjurătoare se oglindea.

Sărind un mic baraj creat de om, pârâul cristalin își urma albia ca într-un final, departe, să se verse în râul Nera.

Am revenit la drumul forestier pe care l-am urmat până în capăt, la Cantonul Silvic „Valea Bei”.

În jurul cantonului erau amenajate o parcare și un loc de campare situat în apropierea pârâului Bei.

Probabil că în zonă existau și vile pentru cazare sau doar particulare. Spun probabil pentru că de la un podeț peste pârâu se continua o alee până în dreptul mai multor clădiri unde erau parcate automobile.

 Citește și Lacul „Ochiul Beiului” și Cascada Beușnița, județul Caraș-Severin