Din Carașova, județul Caraș-Severin, am parcurs 14 kilometri, mare parte neasfaltați, prin munții Aninei din Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, pentru a vizita una dintre peșterile aflate în zonă, Peștera Comarnic.

După ce am parcat într-un loc lateral de marginea drumului, pe jos, de-a lungul văii Comarnic,  m-am îndreptat spre Cantonul Silvic Comarnic.

Acolo m-am întâlnit cu două familii dezamăgite că peștera era închisă. Au avut noroc că m-au întâlnit. Fusesem prevăzătoare și încă de acasă îmi programasem telefonic ora de vizitare. După 10 minute a sosit și ghidul care urma să ne conducă.

Peștera a fost menționată pentru prima dată în anul 1912 dar abia între 1933-1939  a fost studiată mai amănunțit. A fost formată de apele pârâului Ponicova care și-a schimbat cursul o dată cu adâncirea văilor Carașului și Comarnic. Trecând în subteran el a format mai multe goluri și peșterile Ramonei și Popovăț pe care părăsindu-le a format mici avene și în final peștera Comarnic situată la 101 metri înălțime.

Peștera are două căi de acces, una în partea de de sud-vest și una în partea de nord, pe unde urma să intrăm și noi.  Pentru a nu fi vandalizate ambele au fost închise cu câte o poartă de fier.  După ce am urcat o porțiune amenajată cu trepte am ajuns în dreptul porții.

Ne-am îmbrăcat corespunzător temperaturii din interior, care se menține constantă între 7-10 grade Celsius, ghidul ne-a împărțit căști de protecție prevăzute cu lanterne și am intrat în „împărăția subterană”. După ce am trecut prin deschizătura porții, o crăpătură înaltă de 2,5 metri și lată de 1 metru, am coborât brusc câțiva metri și m-a izbit un val de aer rece.

Din lungimea estimată la 6203 metri până azi au fost explorați doar 5229 metri din care amenajați turistic doar 1750. În decursul timpului apa s-a retras lăsând uscat un nivel superior prin care urma să trec și eu. Restul galeriilor create în timp (90%) se află la nivelul inferior și o parte din ele pot fi explorate doar de către specialiști. Restul nu sunt accesibile.

După coborâre am intrat în Sala Mică, mărginită de blocuri de piatră mari, fără alt formațiuni.

În continuare am urmat un fel de tunel pe pereții căruia, mici, „sfioase”, mi s-au arătat diverse formațiuni formate de apa care în timp a săpat în munte.

A urmat o porțiune îngustă pe care străbătând-o am avut senzația că voi pătrunde tot mai adânc, în altă lume, necunoscută nouă.

Apoi pe pereți au apărut, creând diverse modele, zone cu aragonit.

Mineralul a fost  numit după Francois Arago care în 1811 l-a descoperit. Alți savanți  consideră că numele provine de la zona Aragon, în minele căreia a fost găsit.

Aragonitul ia naștere prin oxidare și este un mineral cu duritate scăzută.

În continuare ghidul ne-a arătat două formațiuni mai mari, sferice, sub forma unor nuci de cocos, numite Nuca Mare și Nuca Mică.

Am trecut „ghemuit” prin galeria piticilor.

Dintr-o dată, într-un spațiu mai larg, numit Calvarul Mic, am văzut etalat un schelet. Era vorba de Ursul de peșteră (Usrsus spelaeus) care a trăit în perioada ultimei glaciațiuni. În Europa a apărut în urmă cu 300.000 de ani și a dispărut în urmă cu 15.000 de ani. Specimenul de urs era înalt de 1,7 metri, femelele mai mici și cântărea aproximativ 1 tonă. Puii erau fătați în perioadele de hibernare în peșteră.

Apoi am urcat printr-o galerie îngustă, întunecată. La un moment dat ghidul ne-a rugat să stingem lanternele. Se făcuse o beznă de nepătruns.

Și a început povestea. În urmă cu ceva ani în peștera, care atunci nu era închisă cu porți, 2 turiști s-au rătăcit prin galeriile ei. Terminându-se și bateriile lanternelor au stat în întuneric 3 zile până când au fost descoperiți. Ascultându-l, stând în întuneric, am intrat în pielea personajelor și m-am cutremurat.

În continuare au început să apară formațiuni tot mai multe și mai interesante numite după forma pe care o aveau- Lămâia, Ciupercile, Gemenii, Altarul, Masa Tăcerii, etc.

Columna

Meduza

Ciorchinele de banane

Ghidul ne-a arătat câteva stalagmite, de forme diferite, care împreună au fost numite Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, situate în „Sala piticilor”.

Mutulică

Albă ca Zăpada

Rușinosul

Castelul Albei ca Zăpada

De acolo am urcat din nou printr-un culoar îngust, pe bolovani neregulați și alunecoși.

Am coborât în Sala Zebrelor, numită după intercalațiile de silex înnegrit de pe tavanul albicios care creau imaginea unei piei de zebră. Altele semănau cu coastele unui dinozaur.

În sfârșit am ajuns în Sala Mare în care se găsea o multitudine de formațiuni.

Gura rechinului

Tavanul era plin de stalactite conice, de tip „macaroană”, în diverse nuanțe cromatice, draperii, lame, etc.

Stalactitele sunt formate de apa care traversează calcarele din roci. O parte din picătura de apă rămâne pe tavan, cealaltă jumătate cade pe podea. Prin ruperea picăturii se degajă CO2 și se formează un inel din carbonat de calciu. Cu fiecare picătură inelul se mărește și îngroașă, formațiunea crește în lungime și în timp poate ajunge la câțiva metri lungime, așa numita stalactită „macaroană”.

În timp, la unele dintre ele canalul se înfundă cu calcar sau impurități, apa îl perforează creând alte canale pentru a ieși. Prelingându-se, depune la exterior calcit care în timp îngroașă macaroana, mai mult la bază. Ea primește formă conică cu vârful în jos, așa numită stalactită „conică”.

Aceste două tipuri de stalactite sunt cele mai frecvente.

Și în Sala Mare în unele zone pereții aveau porțiuni cu aragonit.

Pentru a putea fotografia cea mai grandioasă formațiune, Orga Mare, am primit ajutorul tuturor vizitatorilor care și-au îndreptat lanternele spre ea.

Ghidul ne-a arătat un conglomerat de stalactite și stalagmite numit Cămila. Poate voi o depistați ?

De acolo nu am mai putut înainta deoarece galeriile și sălile următoare erau inundate așa că am făcut cale întoarsă. În total vizitarea peșterii a durat aproximativ 2 ore.

Pe drum ghidul ne-a povestit legenda peșterii în care se spune că aici, pe vremuri, era un loc în care haiducii se adăposteau și care a primit numele după aceștia (comarnic=umbrar pentru ciobani sau haiduci).

Fiind trădați, pentru a nu fi prinși de poteră, au adunat bogățiile păstrate acolo și au fugit prin 5 ieșiri secrete din cele 7 ale peșterii. Obiectele rămase în urma lor s-ar fi pietrificat și unele formațiuni le poartă azi numele.