Tot umblând prin Europa, m-am hotărât să schimb direcția, să cunosc cultura și civilizația unor țări de pe alte continente. Prima mea țintă a fost Africa de Nord. La o firmă de turism  m-am înscris într-o excursie de 7 zile în Tunisia care se efectua în luna septembrie, sezon încă nu ploios și nici cu caniculă mare. Plecarea era din București așa că din Arad, negăsind alte curse care să mă avantajeze, am parcurs drumul cu un tren de zi.

Timp de 12 ore am străbătut drumul care în cea mai mare parte trecea prin sudul țării. Porțiunea în care am mers paralel cu Dunărea m-a încântat.

În rest călătoria a fost destul de plictisitoare, mai ales când a venit noaptea și nu mai vedeam nimic decât compartimentul de tren.

În jur de ora 12 noaptea am ajuns în Gara de Nord din București. Trebuind să ajung la aeroport cu 2 ore înainte de plecare nu s-a meritat să mă cazez undeva așa că am luat  un taxi până la Aeroportul Otopeni, unde urma să îmi petrec toată noaptea.  Când la un ceai, când afară la o țigară, bineînțeles cu valiza după mine, mă gândeam că administrația C.F.R. măcar s-a gândit să ofere un loc, contra cost, în care pasagerii să-și poată lăsa bagajele dar aeroporturile nu.

Decolarea spre Tunisia avea loc abia a doua zi la 7 dimineața.

Zborul nu a fost prea lung, doar câteva ore. Dintr-o dată a apărut coasta Africii de Nord apoi am aterizat pe Aeroportul Enfidha-Hammamet unde s-a pierdut mult timp cu completarea de chestionare și verificarea pașapoartelor.

În sfârșit am pășit pe pământ african. Tunisia este o țară situată în nordul continentului Africa, care ocupă 1300 kilometri din coasta Mării Mediterană, totuși o țară mică, fiind mărginită de Deșertul Sahara.

Zona a fost populată încă din perioada neolitică. În decursul timpului zonele de munte au fost ocupate de berberi, o porțiune situată la malul mării de  fenicieni (1000 î.e.n.), apoi de romani, care au construit ca centru administrativ Cartagina (814 î.e.n.). Au urmat 3 Războaie Punice la finalul cărora romanii au ieșit învingători (264 î.e.n.- 146 î.e.n.). Sub stăpânirea lor au fost construite cca. 200 de orașe, agricultura s-a extins, în zonele unde era posibilă și creștinismul a început  să se extindă.

Devenind un imperiu mare, marginile lui nu au putut fi bine apărate. Coasta de nord a Africii a fost cucerită de vandali, un trib venit din Spania, sub care s-au instalat legile bizantine.

În secolul XII triburile berbere din partea de vest a deșertului arab, din sudul actualului Maroc, găsindu-și o nouă religie, islamismul, s-au unit și au format Califatul Almohad, apoi au cucerit treptat teritoriile bizantine ajungând să controleze o mare parte din peninsula Iberică și Africa de Nord (1120). Noua religie credea în Mohamed, profetul, mesagerul lui Dumnezeu și susținea că regulile dictate de ea trebuie să fie un ghid atât personal cât și social și politic (647). 

Califatul era la rândul lui împărțit în zone conduse de diferite dinastii astfel vestul Libiei, Tunisia și estul Algeriei au intrat sub stăpânirea Dinastiei Hafsid (1151-1534). Apoi otomanii au atacat și cucerit o parte din teritorii (1574-1705). Musulmanii au imprimat propriile legi și au împânzit zona cu moschei.

În 1881, folosindu-se de pacea instalată între triburile de la granița cu Algeria, Franța a invadat Tunisia care, doi ani mai târziu, prin Tratatul de la Bardo (Tratatul de la QSAR es-S’id), a intrat sub Protectorat francez. Țara a pierdut aproape toată economia, francezii având dreptul să se amestece în treburile interne și externe.

După cel de Al Doilea Război Mondial, în care Tunisia a dus greul bătăliilor din deșert, după multe negocieri, Tunisia a devenit stat independent (1956). Noi reguli au fost stabilite printre care egalitate între femei și bărbați și interzicerea poligamiei. Era un început dar majoritatea populației a rămas la religia de bază, islamismul, și la păstrarea vechilor tradiții.

De la Aeroportul Enfidha grupul a fost împărțit în autocare, fiecare cu destinația sa, majoritatea în resorturi, pentru sejur la plajă. Separat, grupul din care făceam parte, urma să străbată un circuit prin Tunisia. După cca. o oră am ajuns la complexul unde urma să petrecem noaptea.

Cum eram hotărâtă să văd tot ce se poate, m-am înscris în toate excursiile opționale. Deși trecuseră 24 de ore în care nu dormisem, după o pauză de amiază, am pornit la drum spre Nabeul. Localitatea este situată în nord-estul Tunisiei, pe coasta de sud a peninsulei Capul Bon, înconjurată de Marea Mediterană. Este numită și Orașul ceramicii, aceasta fiind modelată încă din primele veacuri ale neoliticului. 

Originile localității sunt feniciene. O dată cu cucerirea zonei de către romani, în al treilea război punic aceștia au distrus-o total, apoi Cezar a reconstruit-o cu numele de Colonia Julia Neapolis de unde derivă numele actual, Nabeul.

La 2 kilometri de oraș, în urma excavărilor pentru construirea primului hotel din oraș (1965), au fost descoperite urmele acelei așezări- mozaicuri, ceramică, obiecte din bronz- și ale unei „fabrici” care producea sos de pește, foarte apreciat de romani. Obiectele se pot vedea în Muzeul Arheologic Nabeul.

În anul 365 un tsunami mare a lovit orașul lăsând o parte sub apă. Când a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman a fost creată o Episcopie care, în timp, a rezistat vandalilor și imperiilor ortodoxe bizantine. 

A fost desființată doar după moartea lui Mahomed (632) când musulmanii au atacat și, în trei etape, au cucerit teritoriile deținute de Imperiul bizantin și Imperiul persan (647-709 cucerirea musulmană Maghreb).

Populația a fost obligată să se convertească la islamism. Cei care s-au împotrivit au fost persecutați astfel mulți creștini au emigrat. Dieceza a fost reînființată de biserica romano-catolică abia în secolul XX.

Tunisia este cunoscută de turiști mai ales pentru piețele sale, souk sau medina. În Nabeul se află una dintre cele mai mari din zonă în care se vând papucii din piele, fără toc, „balgha”, producție locală.

De asemenea se comercializează sucuri și parfumuri produse prin distilarea portocalelor, lămâilor, trandafirilor Damasc, care sunt cultivate în zonă.

De altfel fiecare zonă își are produsele specifice astfel în Ezzit comercianții vând petrol, în Haddada produse din tablă.

Poșta Nabeul

Un produs specific zonei, ajuns cunoscut  și comercializat în toată lumea, este pasta de ardei iute condimentată după o rețetă proprie, numită Harissa. Aceasta a fost creată după venirea andaluzilor în Tunisia (secol XVI). În drumul lor de comerț aceștia au depozitat provizoriu piper care a început să fie folosit de localnici.

Și, în sfârșit, principalul obiectiv al vizitei în Nabeul- ceramica. Am fost îndrumați spre un magazin artizanal și manufactură unde, pe lângă exponatele de vânzare, două personaje ne-au explicat și arătat o parte din tehnica folosită la producerea ei.

Industria ceramicii s-a dezvoltat începând cu secolul XV și a luat amploare în prima jumătate a secolului XX. De altfel în Nabeul există un Muzeu Arheologic în care sunt etalate statui, ceramice punice (secol VII î.e.n.) și  mozaicuri romane, descoperite în apropiere.

Ceramica este fabricată din trei tipuri de lut: roșu-portocaliu, fără calități deosebite, alb-cremos, calitativ superior primului și caolin cenușiu, adus din regiunea muntoasă Krumiria,  cel mai prețuit calitativ. 

După ce este prelucrat în formele dorite, acestea sunt introduse în cuptoare încinse prin arderea trunchiurilor de palmier, până la temperaturi de peste 1.000 grade Celsius. Apoi sunt răcite în beciuri cu temperaturi joase și sunt din nou introduse în cuptoare.

Repetarea operațiilor- încălzire- răcire- „călesc” lutul pentru a rezista atât la temperaturi ridicate cât și la ploi, ger.

Magazinul etala o gamă variată de produse, servicii de masă, scrumiere, boluri, vase tajine, vaze, elemente decorative, etc.

Un sector era destinat plăcilor ceramice cu diferite motive care, etalate una lângă cealaltă, tapetau pereții.

Colegii din grup s-au înghesuit spre a achiziționa cât mai mult din marfa expusă. M-am retras într-un alt sector unde un angajat amabil mi-a demonstrat cum și cât de rapid produce o cănuță cu farfurie suport.

În fața lui se afla o roată care se învârtea. Cu mâinile ude a preluat o bucată de lut umed și i-a dat o oarecare formă. L-a așezat pe roată și, cu mâinile,  în mișcările de rotire, a dat obiectului forma dorită. Apoi o doamnă, pe o farfurie creată anterior,  mi-a arătat tehnica de pictare manuală care duce într-un final ca obiectele să fie atât de frumoase.

Cred că am fost mai câștigată văzând prelucrarea manuală decât stând la coadă pentru a achiziționa niște obiecte care, acasă, să nu-mi evoce decât o mare  înghesuială inutilă. Am părăsit manufactura urmând să ne îndreptăm spre Hammamet.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 1: Hammamet- Centrul Cultural Internațional „Dar Sebastian”