Din Matmata, Tunisia, am părăsit munții îndreptându-ne spre marginea oazei unde începea deșertul Sahara.

În drum am văzut turme de oi care pășteau din ceea ce creștea în nisip. Comparându-le cu cele de acasă, care beneficiază de o multitudine de vegetație, la munte și la câmpie, m-am întristat de soarta lor vitregă.

Am ajuns în orașul Douz, situat în zona de est a Saharei, care cuprinde sudul Tunisiei și o parte din Algeria, unde urma să înnoptăm.

Fiind la marginea deșertului este cunoscut și cu numele de „Poarta Saharei”.

A fost creat de francezi pentru a stabiliza nomazii Mrazig care deranjau guvernul colonial cu incursiunile și viața lor nomadă (1911).

Au fost construite clădiri noi și pe lângă producția de curmale, activitate de bază, s-au dezvoltat mici afaceri.

În zonă trăind mulți dromaderi, micii întreprinzători au început să ofere turiștilor experiența unei excursii prin deșert, activitate care azi este înfloritoare. 

Am fost cazați într-un hotel situat la marginea orașului.

Fiind seară, majoritatea grupului s-a retras. Eu neavând astâmpăr, când vizitez locuri noi nu simt foame sau somn, am ieșit să explorez zona. Din păcate, fiind târziu nu am putut merge până în oraș.

Am remarcat că  ne aflam într-o zonă cu  numeroase hoteluri, probabil construite pe rând, în paralel cu dezvoltarea turismului.

Am urcat pentru prima dată în viață o dună de nisip, impropriu numită de mine, de fapt o ridicătură de nisip cu puțină vegetație.

Fumând o țigară am așteptat să văd apusul de soare apoi m-am întors la hotel gândindu-mă la a doua zi când urma să intru propriu-zis în deșert.

Începea ziua a patra a excursiei când, în sfârșit, urma să văd o mică parte de la marginea Deșertului Sahara, o succesiune infinită de dune mici, nisipoase, întrerupte din când în când de unele reliefuri stâncoase, în care citisem că se află așezări rare ale triburilor nomade, ca tribul  R’baja.

Lângă locul de parcare al autocarului am văzut primii dromaderi și niște ATV-uri. Mă întrebam care urma să fie prima experiență, o plimbare pe cămilă sau una cu ATV-ul prin deșert ?

Parcă mi se citise gândul. Prima experiență a fost plimbarea pe dromader.

Pentru ca să nu ne umplem de praf am fost îmbrăcați cu haine de protecție.

Dromaderii, aliniați, își așteptau rândul la ceea ce eu numeam corvoadă.

Azi specia de dromaderi sălbatici a dispărut. Există doar cei cu o cocoașă care trăiesc numai în Africa și cei cu două cocoașe, în Asia. Numele provine din limba greacă, dromás însemnând aleargă. Ei trăiesc în harem, un mascul având mai multe femele și uneori, între masculi, au loc lupte pentru ierarhie. Media de vârstă este între 40-50 ani. 

După o gestație de 360-440 zile femelele sunt lăsate libere pentru a-și crește puii, în jur de 2 ani, după care sunt apte iar de împerechere. Doar masculii sunt folosiți de om și sunt cunoscuți ca „safinat-al-barr” însemnând „navele deșertului”. Ei sunt capabili să parcurgă până la 150 km într-o zi, cărând o greutate între 150-200 kg. Probabil „perechea” mea era mulțumită că avea în spate ceva foarte ușor.

În unele zone dromaderul este considerat un simbol al afecțiunii astfel în Etiopia de Est, în cadrul unei nunți,  dromaderii sunt oferiți ca răscumpărare pentru mâna fetei. Cred că și dromaderul „meu” dorea să îmi arate afecțiunea și mândria sa. În mijlocul grupului ghidat de stăpân, încerca să iasă în față, noi să fim primii în cursa prin deșert.

Ghidul tunisian mi-a spus că și în Tunisia la vânzarea-cumpărarea unor terenuri nu se măsoară suprafața ci este luat în considerare numărul de dromaderi deținuți.

În lunile decembrie și ianuarie se desfășoară un festival dedicat dromaderilor, Festivalul Sahara, cel mai vechi de acest gen din Tunisia, în care timp de 4 zile se desfășoară programe folclorice tradiționale Saharei, spectacole de teatru, curse de cai și dromaderi, dansuri, meciuri de luptă și concursuri de vânătoare.

În mersul lin al dromaderilor dintr-o dată am auzit un tropot de cal. A apărut un personaj ca dintr-un film care oferea, contra cost, o plimbare cu acel patruped superb.

Normal că m-am transferat de pe dromader pe calul care m-a purtat  când la trap când la galop.

Am revenit în grupul de cămile și am continuat excursia prin deșert.

În suflet cu senzația nemărginirii, m-am răcorit la umbra unor tufe de flori. Urma a doua experiență- plimbarea cu ATV-ul.

Am fost norocoasă. Pentru că eram singură și ATV-ul trebuia ocupat de două persoane, am nimerit cu conducătorul grupului, un tânăr vesel, vorbăreț. Coloana conducea atentă, în șir indian și noi îi urmam în mare viteză urcând și coborând brusc dunele de nisip înșelătoare, pentru a-i ține împreună.

Ne-am oprit în plin deșert unde nu vedeam decât cafeniul nisipului fin cu forme schimbătoare.

La întoarcere, văzând că grupul e cuminte, am fost lăsată să conduc ATV-ul. După mai multe salturi și coborâri bruște, văzând că mă descurc, tânărul m-a lăsat să conduc până în apropierea locului de unde plecasem. Deh…avea și el șefii lui… La final a trebuit să-mi fac o poză drept amintire.  Mă gândeam că cine știe când voi mai conduce un astfel de vehicul…

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 4: Lacul Chott-el Jerid