După ce am savurat excursiile pe dromader și cu ATV-ul prin deșert, de la Douz, Tunisia, ne-am îndreptat spre Tozeur.

Am trecut pe lângă multe plantații de curmali, activitatea de bază în zonă.


În drumul nostru urma să traversăm cel mai mare lac sărat din Tunisia.

Traversând câteva localități am ajuns la o mare întindere de nisip cu urme albe de sare
Telmine

Tombar– Alqods mosquee



Lacul Chott El Jerid, tradus însemnând „Laguna din Țara Palmierilor”, este un lac endoreic, bazin de drenaj terminal. Acest tip de lac se găsește cel mai frecvent în zonele deșertice.

Un lac endoreic se formează în timp din apa ploilor care se adună în zonă și nu se poate scurge datorită localizării lângă munți și suprafețe mari nisipoase, care îl înconjoară și nu lasă să se formeze râuri care ulterior să se verse în ocean.

Apa se poate evacua prin infiltrare și, datorită temperaturilor ridicate, prin evaporare. Mineralele uscate și alte produse de eroziune se acumulează în bazin și apa devine sărată.

De asemenea se poate polua mult mai ușor decât lacurile cu scurgere deoarece agenții poluanți se acumulează în timp. În timpul sezonului uscat lacul se poate diviza în părți mai mici sau își poate schimba forma.


Lacul Chott el Djerid, situat la 10-25 metri sub nivelul mării, se întinde pe o lungime de 250 km, cu lățimea de 20 kilometri și este cel mai mare lac sărat din Sahara, ocupând o suprafață de peste 7.000 km pătrați.


Până la începutul secolului XX a fost populat de crocodili de deșert și pe malurile lui, primăvara, își făceau cuiburi flamingo roz.


Conform unei legende este locul unde s-a născut zeița Atena.


Datorită temperaturilor foarte ridicate care pot ajunge la 50 grade Celsius, vara lacul seacă, pe întinderea lui se poate vedea scoarța de sare și apare des fenomenul de Fata Morgana. Pentru a-l traversa sau colecta sarea locuitorii trebuie să aibă grijă deoarece crusta de sare nu este peste tot rigidă.

În unele părți lacul apare în diferite nuanțe de violet, alb, cafeniu și chiar albăstrui fapt pentru care a fost folosit la turnarea filmului Star Wars.


Citește și Excursie în Tunisia- ziua 4: Tozeur- Eden Palm, ZOO