Marea Moschee din Kairouan, Tunisia, este azi situată în nord-estul medinei orașului. Moscheea Uqba a fost înființată de generalul arab Uqba ibn Nafi  o dată cu înființarea orașului Kairouan (670). A fost distrusă de berberii conduși de regele Kusalia care, în timpul luptelor împotriva musulmanilor, au ocupat orașul și reconstruită în centrul orașului, lângă sediul guvernatorului, începând cu anul 703. În decursul timpului orașul s-a extins spre sud și moscheea a ajuns să fie situată la marginea zidurilor estice. Numărul credincioșilor crescând califul Ummayyad din Damasc, conducătorul dinastiei, a dărâmat moscheea, cu excepția mihrabului și a construit una nouă căreia i s-a ridicat în partea de nord un minaret.

Sub dinastia Aghlabid, când Kairouan era la apogeul său, moscheea a fost refăcută și extinsă, când mihrabul a fost înălțat, cupola situată deasupra intrării în sala de rugăciune a fost înălțată și pe trei laturi au fost construite galerii duble susținute de coloane, primind aspectul actual (836) devenit model pentru construirea moscheilor din Maghreb (partea de nord-vest a Africii ocupată de arabi). A devenit centrul de educație și religios care a dus la prosperitatea orașului până la mijlocul secolului XI când datorită declinului orașului, centrul intelectual s-a mutat  la Universitatea Ez-Zitouna din Tunis.

Clădirea dreptunghiulară ocupă o suprafață de peste 9.000 de metri pătrați. Din exterior are aspectul unei fortărețe datorită zidurilor sale masive de 1,90 metri grosime și a turnurilor de colț, de 4,25 metri, construite pentru a o stabiliza deoarece terenul era moale. A suferit restaurări parțiale sub dinastia Zirid, sub hafsizi, beii muradizi, în secolele XIX-XX și între 1967-1972 o restaurare majoră.

A fost prevăzută inițial cu 10 porți. Din cele 9 rămase până azi 6 se deschid spre curte, 2 spre sala de rugăciune și una permite accesul la maqsurah, o incintă cu un ecran de lemn inițial conceput pentru a-l proteja de potențiali asasini în timpul rugăciunii  lângă mihrab. Cea mai măreață poartă, Bab Lalla Rihana, situată pe peretele estic (1293), a fost flancată cu coloane care susțin arcade potcoavă acoperite de o cupolă și fațada, un arc potcoavă susținut de două coloane de marmură, a fost decorată cu o friză împodobită cu arcade de decor. La construcția ei islamicii au folosit pentru prima dată arcul maur.

Minaretul, situat în centrul fațadei nordice, nu are acces decât din interior. Înalt de 31,5 metri, este format din 3 niveluri conice, ultimul acoperit cu o mică cupolă. La primul nivel prezintă terase la care accesul se face pe cele 129 de trepte din interior. A servit ca turn de veghe și pentru a chema credincioșii la rugăciune. Este cel mai vechi din lume care a supraviețuit.

Curtea trapezoidală, de aproximativ 90 metru lungime și 72 metri lățime, este accesată prin 6 intrări laterale (secolele IX, XIII). Aproape central a fost postat un cadran solar care determină timpul rugăciunilor.

A fost creat și un colector de apă (impluvium) care captează și filtrează apa de ploaie. Aceasta se scurge de pe suprafața ușor înclinată a curții într-un bazin central apoi într-o cisternă subterană susținută de stâlpi înalți de 7 metri.

Curtea este înconjurată de porticuri cu rânduri duble de arcade susținute de coloane.

Unele din marmură, altele din granit sau porfir, au fost aduse și refolosite din fostele zone ocupate de romani, în special din Cartagina.

Porticul sudic, până la sala de rugăciune prezintă două șiruri paralele de coloane care susțin arcade, apoi un arc central, asemănător unui arc de triumf, flancat de câte 6 arcade, toate susținute de coloane de marmură albă cu capiteluri corintice unde formează un pridvor de 7 metri înălțime.

Sala de rugăciune, hipostilă, este accesată prin 17 uși de lemn sculptat cu motive geometrice și florale.

Intrarea în naos se face printr-o ușă de lemn monumentală realizată sub domnia dinastiei husainide.

Sala  de rugăciune are acoperișul susținut de coloane din granit, marmură, porfir, unele sculptate pentru moschee, altele aduse din clădirile romane distruse (secolele II-IV). Fiind de dimensiuni diferite, pentru a le egaliza li s-au creat baze variabile și au fost unite cu traverse din lemn de cedru.

În sală se află  cele mai multe coloane din moschee (414 din totalul de 500) care o împart în 17 culoare. Acoperișul, pictat pe lemn cu motive vegetale, prezintă două cupole, una deasupra naosului central, cealaltă în fața mihrabului.

Partea centrală, mai mare, prezintă o „alee”,  iluminată de candelabre mari, care conduce la mihrab, o nișă de 4,5 metri înălțime și 1,6 metri adâncime, înconjurată superior de dale ceramice sub formă de tablă de șah, ai cărei pereți sunt acoperiți cu panouri de marmură albă sculptată și spre arcada care indică direcția spre Mecca (Qibla) în fața cărora stă imamul în timpul rugăciunii.

În dreapta mihrabului se află minbarul, un amvon care folosit de imam în zilele de vineri și la predicile de la sfârșitul Ramadanului (secol XIX).