Comuna Parța din județul Timiș este situată la 16 kilometri sud-vest de municipiul Timișoara, pe cursul râului Timiș. Localitatea a fost atestată pentru prima dată în dijmele papale cu numele de Maráz sau Parkaz (1332-1337). În decursul unui secol s-a dezvoltat și a primit statutul de oraș (1417) care a fost cucerit în invazia otomană. După cucerirea Banatului de către austro-ungari, la recensământul acestora purta numele Paraz (1717).

Biserica Ortodoxă Sârbă „Înălțarea Domnului” (1847-1851)

Cum râul Timiș se revărsa frecvent și inunda localitățile, au început lucrări de îndiguire (1878).

În timpul săpăturilor au fost scoase la iveală fragmenete de ceramică specifice culturii Vinča care au demonstrat că a existat o așezare neolitică (mileniile 5-4 î.e.n.). Arheologii, preluând săpăturile, au descoperit un sanctuar neolitic, unic în lume, care a fost restaurat și transferat la Muzeul Banatului din Timișoara. 

Biserica Greco-Catolică „Nașterea Maicii Domnului” (1893)

Comuna era populată cu mai multe etnii care practicau diverse culturi religioase, astfel fiecare și-a construit biserica sa.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Elisabeta” (1909)

Activitatea de bază era agricultura care a avut mult de suferit în marile inundații din 1912.

Moară

În perioada interbelică comuna a făcut parte din Plasa Chișoda apoi după restructurarea administrativă a fost inclusă în județul Timiș.

Biserica Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului”

La 10 kilometri sud-vest se află comuna Peciu Nou de care aparțin administrativ satele Diniaș și Sânmartinu Sârbesc. Localitatea a fost atestată documentar din 1333 cu numele Veybech. În timpul invaziei otomane a fost un punct important de rezistență (secol XVI).Totuși aceștia au ocupat zona până când au fost înfrânți de austro-ungari (secol XVIII).

Biserica Romano-Catolică „Sf. Treime” (1776)

Comuna era populată cu români, sârbi, maghiari și ucrainieni.

Biserica Ortodoxă Sârbească

Românii ortodocși au folosit o capelă până în  1994 când a început construcția Bisericii Ortodoxe „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”.

La 7 kilometri nord-vest de Peciu Nou se află satul Diniaș, atestat documentar din 1717 cu numele Dingnas. A fost format prin colonizarea cu sârbi cărora li s-au alăturat și puțini români și numit Dunyas. Din 1779 până la Unirea Banatului cu România a aparținut județului Torontal.

Biserica Ortodoxă Sârbească (1835)

Satul a fost întemeiat pe locul numit Seliște astfel în perioada interbelică, o scurtă perioadă de timp, a fost numit Săliște.

Biserica Ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena” (1989)

Din Peciu Nou, după 8 kilometri spre vest se ajunge în satul Sânmartinu Sârbesc, traversat de râul Bega Mică. În primele acte care atestă existența sa (1333) apare ca sacerdos de Sancto Martino, cu preoți valahi. Un secol mai târziu a fost populat cu sârbi. În invazia otomană satul a fost distrus.

După ce luptele au încetat, în sat s-au așezat sârbi bosniaci (1415-1416). În secolul XVIII, intrând sub ocupația Imperiului Austro-Ungar, a fost numit St. Martin și făcut parte din districtul Ciacova (1717) apoi din județul Torontal (1779). Până în ziua de azi populația a rămas majoritar sârbească.

Biserica Ortodoxă Sârbească (1830)

Pentru puținii români există o Capelă Ortodoxă „Sf. Împărați Constantin și Elena”.

Din Peciu Nou, parcurgând 8 kilometri sud-vest, se ajunge în comuna Giulvăz. Prima menționare a unei așezări este din perioada atacurilor tătare (1243) dar comuna a fost atestată documentar abia între anii 1433-1497, ca pusta Giulvesz,  aparținând familiei Bobal. Localitatea apare și în documentele turcești apoi în cele austriece când era numită Giulvăz și făcea parte din districtul Ciacova (1717, 1761). Turcii retrăgându-se, au incendiat satele prin care treceau, între care și Giulvăz. Satul s-a refăcut și în locul bisericii arse s-a construit actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1720).

Din 1779 până la sfârșitul Primului Război Mondial a fost inclusă în județul Torontal, a fost cumpărată de familia Dodony (1781) și în 1838 a intrat în posesia contelui Kiresky.

Biserica Romano-Catolică „Sf. Nume al Fecioarei Maria” (1938)

De comuna Giulvăz aparțin administrativ satele Ivanda, Rudna și Crai Nou. Satul Ivanda este situat la 7 kilometri nord-vest. A fost atestat documentar din 1333 apoi nu mai apare în actele vremii decât în 1781, ca Iwanda, când făcea parte din proprietatea familiei Mosca. Aceștia au populat-o cu sârbi, apoi a fost colonizată cu germani veniți din localitățile învecinate, românii și germanii rămânând minoritari. În 1833 a fost construită  Biserica Romano-Catolică „Sf. Rafael”, care în timp s-a ruinat, apoi în 1851 Biserica Ortodoxă Sârbească „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

De la începutul secolului XX până în 1924 i-a fost schimbat numele în Iovănești, apoi în cel actual, Ivanda.

Biserica Ortodoxă „Sf. Iosif cel Nou de la Partoș” (2007)

Ocupația de bază era agricultura. În timp au fost descoperite izvoare cu ape minerale sulfate, clorurate, sodice, magneziene, termale, azi valorificate de localnici.

Moară

De la Giulvăz spre sud, pe malul drept al râului Timiș sunt situate celelalte două sate aparținătoare. După 6 kilometri se intră în satul Rudna. Despre el legenda spune că acolo, încă înainte de ocupația otomană, a existat o mânăstire de unde s-a păstrat și toponimul „Namastir”. Documentar, a fost atestat din 1333.

La jumătatea secolului XVI în Rudna s-au stabilit coloniști sârbi apoi a fost cucerit de turci care au ridicat o mică cetate. După ce turcii au fost alungați de austro-ungari, pe harta Contelui Mercy apărea ca o localitate care a fost colonizată cu germani, rămânând majoritar sârbească (1783).

Biserica Ortodoxă Sârbească „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”

În acea perioadă erariul de la Viena a scos la vânzare mai multe domenii (1781). Cel care cuprindea Rudna a intrat în posesia lui Teodor Iancovici de Mirievschi, directorul școlilor naționale sârbești și românești din Banat și a lui Iovan Nikolici, un bogat negustor de vite din Osijek. Fiecare și-au construit câte un conac, înconjurat de un parc mare. Fiind chemat la curtea Țarinei Elisabeta, pentru a crea o reformă, Mirievschi a părăsit Rudna, unde nu s-a mai întors niciodată, iar conacul a rămas în grija soacrei sale.

După Primul Război Mondial conacul lui Nikolici a fost demolat și prin diferite tertipuri a reușit să preia conacul de la soacra lui Mirievschi, l-a amenajat și a devenit Conacul Nikolics.

Neavând copii, l-a înfiat pe Iovan Belici căruia i-a dat numele și l-a făcut moștenitor. Fiind de partea habsburgilor, după Revoluția de la 1848 Iovan și fiii săi au fost înnobilați de către Franz Josef. Unul dintre fii, Feodor Nikolici, a devenit deputat al Jimboliei, apoi al Kikindei și în final Guvernator al Bosniei și Herțegovinei.

Fiind o fire mai rebelă, contrat moravurilor vremii, s-a căsătorit cu o balerină franțuzoaică  pe care a făcut-o baroană. Au avut un fiu care la moartea lor, stabilindu-se în Franța, a vândut proprietatea de la Rudna, cu conacul și cripta familiei.

În primul Război Mondial conacul și cripta au fost devastate. Apoi au intrat din proprietar în proprietar și sub regimul comunist au fost naționalizate.

Conacul a fost modificat și folosit ca sediu C.A.P. Parcul înconjurător a fost defrișat și transformat în teren de fotbal.

După desființarea C.A.P.-ului clădirea a fost vandalizată. O dată cu legea retrocedărilor conacul ruinat a fost preluat de moștenitorii de drept care au renovat o parte din el și locuiesc acolo, urmând să mai refacă părțile care au rămas relativ întregi.

Moara

La 2 kilometri spre sud se află satul Crai Nou. A fost înființat între anii 1924-1926 de românii din Banatul sârbesc și Munții Apuseni care au migrat acolo.

Biserica Ortodoxă „Sf. Ilie Tesviteanul”

Venind din zone muntoase, mulți nu s-au putut adapta și l-au părăsit. Numărul locuitorilor fiind mic, în 1954 a devenit cătun al satului Rudna.

Totuși la o nouă împărțire administrativă a redevenit sat.