Excursie în Tunisia-ziua 5: Sousse

Publicat pe 17 mai 2021 de monica frimu

În excursia prin Tunisia, după ce în primele zile am străbătut o parte din țară unde am vizitat câteva obiective istorice și am făcut cunoștință cu deșertul, ultimele două zile au fost planificate pentru relaxare pe malul mării.

Majoritatea colegilor de grup au răsuflat ușurați că drumul s-a terminat. În acea zonă, predominant turistică, fiind în sfârșit liberă, am luat un taxi spre Sousse, un oraș situat pe Golful Hammamet al Mării Mediterană, capitală a regiunii Sahel, supranumit „Perla Sahelului”, al treilea oraș ca mărime din Tunisia după capitala Tunis și Sfax.

În sfârșit, în acea excursie puteam să vizitez în stilul și ritmul meu. Am coborât în zona Medinei, lângă Guvernoratul Sousse (Gouvernorat de Sousse), unul dintre cele 24 Guvernorate ale provinciilor din Tunisia și am pornit în explorarea unei părți a orașului.

Prima localitate a fost construită în secolul XI î.e.n. de către fenicieni care au format colonia Hadrumetum ca punct comercial și punct de trecere de-a lungul rutelor lor comerciale către Italia și strâmtoarea Gibraltar. Încă din acele timpuri populația se ocupa cu fabricarea uleiului de măsline, în zonă existând, pe suprafețe foarte mari, plantații de măslini.

Pentru a putea prelua controlul asupra Siciliei și Mării Mediterane, în decursul timpului a fost atacat și cucerit de mai multe ori, începând cu regele Babilonului Nabucodonosor II (580-570 î.Hr.). Apoi au avut loc numeroase lupte, în cadrul celui de al treilea război sicilian, între Imperiul Cartaginez și orașele-state grecești conduse de Siracuza (580-265 î. Hr.).

Uniunea Tunisiană a Industriei, Comerțului și Artizanatului (Union Tunisienne de l’industrie, du Commerce et de l’Artisanat)

Au urmat al treilea război punic între Cartagina și Roma, purtat pe teritoriul Tunisiei, și războiul civil al lui Cezar, în urma cărora s-a format Africa Proconsularis care cuprindea teritoriile actualei Tunisia, nord-estul Algeriei și coasta de vest a Libiei. În urma reformelor dioclețiene localitatea a devenit capitala provinciei Byzacena. În acea perioadă au fost construite primele catacombe, zonă spre care mă îndreptam și eu.

În secolul V vandalii au ocupat zona și Hadrumetum a încetat să fie capitală. Supunând populația, au încercat să o treacă la arienism dar localnicii, în frunte cu un episcop și un proconsul, s-au opus. Cei doi au fost uciși și pentru curajul lor în decursul timpului au fost martirizați. În 534 Imperiul Bizantin a recucerit orașul, au ridicat noi fortificații și biserici. L-au pierdut în secolul VII când trupele califatului Umayyad au capturat și distrus total orașul, numit de ei Susa. De atunci cultura arabă a început să fie răspândită.

Sub aghlabizi (secol IX) lângă ruinele Hadrumetului a fost creat portul principal și în localitate s-a dezvoltat producția de vase și bărci. A devenit un punct strategic de unde au atacat Sardinia, Sicilia și în final au cucerit Malta (870).

Centrul de Cercetare și Studii pentru Dialogul Civilizațiilor și Religiilor Comparative (Centre de Recherche et d’ Etudes pour Dialoquedes Civilisations et des Religions Comparees)

Luptele au continuat în decursul timpului și între secolele XII-XVI localitatea a intrat în posesia Regatul Siciliei apoi a Imperiului Otoman care a fost atacat de flotele franceze și venețiene. În timp ce înaintam spre catacombe, gândindu-mă la soarta tragică a populației din zonă, am ajuns la Moscheea Al Ghazali (Al Ghazali mosquée).

Moscheea a fost numită după Imam Muhamad-i Ghazali, unul dintre cei mai proeminenți și influenți filozofi, teologi, juriști, logicieni și mistici din islam, considerat de majoritatea musulmanilor un reînnoitor al credinței care, conform profeției, apare o dată la fiecare secol pentru a restabili credința pură.

În perioada medievală s-a dezvoltat industria textilă producându-se țesături de mătase și in numite Sūsī. Din ele se fabricau hainele numite shuqqas, unele tipuri pe scară mare, care erau comecializate în toate teritoriile de la Marea Mediterană.

Școală Primară

Din 1881 Tunisia a intrat sub Protectorat francez. Orașul s-a dezvoltat, s-au stabilit mulți francezi și alți europeni-italieni, maltezi, etc., numărul populației a crescut ajungând înainte de Primul Război Mondial la aproximativ 25.000 de locuitori. Portul a devenit garnizoana Regimentului 4 Tunisian Rifle.

Grădiniță

Am ajuns la Catacombele Bunului Păstor (Les Catacombes du Bon Pasteur) care se întind pe 1,6 kilometri cu 6.000 de morminte. Ele reprezintă doar o parte din cele 240 de pasaje subterane construite de romani și bizantini, păstrându-se până azi și Catacombele Hermes (sec III- 2.500 morminte), Catacombele Severus (sec IV- 5000 morminte), în total ocupând o suprafață de peste 5 km.

Au fost create pentru practică religioasă și ca locuri de înmormântare sub forma unor nișe de perete săpate în rocă moale (sec II-IV), situate una deasupra celeilalte, închise cu plăci, unele de marmură, în care oamenii au fost înveliți și îngropați. Din păcate nu le-am putut vizita. Erau închise pentru restaurare.

Printr-o zonă cu construcții mai noi m-am întors la Guvernorat.

În apropiere se afla Kasbah, cetatea construită în secolul XI î.e.n. cu ziduri fortificate și turnul Khalaf, înalt de 30 metri, azi folosit ca far.

În anul 1951 în Kasbah a fost înființat Muzeul Arheologic (Musée archéologique) care a fost deschis publicului mult mai târziu (2012). Colecțiile sale etalează artefacte din antichitate până în secolul II î.e.n., unele din Hadrumetum, în camera punică unele stele votive și urne din sec XVII î.e.n.

Se pot vedea statui de marmură din epoca romană, cum ar fi bustul Împăratului Hadrian, ceramică din Grecia și colecția de mozaicuri situată pe locul doi în lume ca mărime.

Dorind să intru pe străduțele medinei am coborât pe lângă zidurile cetății căutând o intrare.

Prin Poarta Hammam Sidi Edhaher (Hammam Sidi Edhaher portail) am intrat pe străduțele înguste, orașul Sousse păstrându-și până azi aspectul specific arab.

Pe unele clădiri am văzut amprenta prezentului.

Continuând labirintul m-am îndreptat spre capătul sudic al medinei unde se afla o moschee veche.

Moscheea Bou-ftata (Mosquée Bou-ftata) a fost ridicată în timpul domniei emirului aghlabid Aboul Affan (838-841), fiind însărcinat cu construcția ei servitorul acestuia, Foutata, de unde și originea numelui ei. În colțul de vest a fost ridicat un minaret cu influențe andaluze care în partea superioară prezintă golfuri încadrate de plăci ceramice. Pe fațadele de vest și nord s-au păstrat câte o inscripție în kufic, una dintre cele mai vechi forme caligrafice în arabă.

Aveam un itinerar propriu făcut în amănunt folosind GOOGLE maps.

Stânga…dreapta… magazine…o multitudine de pisici…

Deși nu asta doream, am ajuns din nou la poarta prin care intrasem. Un sfat: nu vă bazați pe hartă în locuri cu multe alei și străduțe înfundate.

De acolo, pentru a vedea obiectivele pe care mi le stabilisem, am recurs la metoda veche și anume a întreba diverse persoane. Nu a fost ușor deoarece orașul era plin de turiști și cu greu găseam câte un localnic care să înțeleagă franceza mea clasică.

Am urcat iar pe lângă zidurile cetății, de data aceea prin interior, apoi am cotit pe lângă Kasbah.

Ieșind într-o arteră rutieră aglomerată am ajuns în dreptul unei Secții de Poliție (Police Sousse) de unde, întrebând, am fost îndrumată spre următorul obiectiv.

Am intrat într-o zonă neumblată de turiști unde orașul îmi arăta o altă față a sa- viața de zi cu zi a locuitorilor.

Am avut noroc. Întrebând, am întâlnit un fost elvețian, însurat în tinerețe cu o franțuzoaică care, împreună cu familia, s-a stabilit în Sousse. Mi-a devenit un fel de ghid personal.

M-a condus, pe străduțele întortocheate, la o moschee veche din 1535 pe care nu aș fi văzut-o fără el. Moscheea Sidi Righi (Sidi Righi mosquée), o clădire mică, cu un minaret pătrat, avea deasupra intrării o potcoavă arcuită sprijinită de două coloane deasupra căreia se afla o inscripție în limba arabă și anul construcției.

Povestind, am urmat ca un cățel „ghidul meu” care m-a condus la Moscheea Zaouia Zakkak (Mosquée Zaouia Zakkak) un complex format dintr-o moschee, o madrasa (școală) și un mausoleu, construit în secolul XVII în stil arhitectonic otoman, moscheea cu un minaret octogonal, decorată în stil andaluzian cu piatră albastră-verde și țiglă ecou.

Trecând pe sub o arcadă deasupra căreia, lateral, se afla un mecanism, mi s-a explicat că pe vremuri era o instalație la care era înhămat un cal. Prin deplasarea lui pe suprafața arcadei acesta trăgea de un lanț care deschidea un sistem prin care apa se scurgea până jos la băi.

În dreptul unei Grădinițe, după ce mi-a indicat ruta următoare, elvețianul m-a părăsit.

Am coborât pe lângă Muzeul de Arte și Tradiții Populare El Koba ( El Koba musée) care funcționează într-o clădire din secolul X prevăzută cu o cupolă pliată în zig-zag, unică în Tunisia, a cărei fațadă era decorată cu nișe deasupra cărora au fost create arcade polilobate.

În secolul XIX a funcționat ca și caravanserai. Deși în 1945 a fost inclusă în Patrimoniul Național ca monument istoric, până în 1960 a funcționat ca han. Ulterior a fost amenajată ca muzeu, inaugurat în 1994.

În continuare am traversat un pasaj acoperit și am ajuns în dreptul unei porți a unui fost caravanserai. Lateral, în partea de jos era prevăzută cu o mică ușă rabatabilă, despre care mi s-a relatat că era locul pe unde oamenii intrau. Nu avea logică…sau era o glumă din zonă pe care eu nu o înțelegeam ?

Pe cealaltă parte a străduței se aflau Băile Turcești (Bains turcs) care funcționau încă din anul 1420.

Cam atâta am putut vedea în labirintul orașului. De acolo m-am îndreptat spre zona predominant turistică.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 5: prin Medina Sousse

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia

Publicat pe 14 mai 2021 de monica frimu

Răspunde

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia, este azi situată în nord-estul medinei orașului. Moscheea Uqba a fost înființată de generalul arab Uqba ibn Nafi o dată cu înființarea orașului Kairouan (670). A fost distrusă de berberii conduși de regele Kusalia care, în timpul luptelor împotriva musulmanilor, au ocupat orașul și reconstruită în centrul orașului, lângă sediul guvernatorului, începând cu anul 703. În decursul timpului orașul s-a extins spre sud și moscheea a ajuns să fie situată la marginea zidurilor estice. Numărul credincioșilor crescând califul Ummayyad din Damasc, conducătorul dinastiei, a dărâmat moscheea, cu excepția mihrabului și a construit una nouă căreia i s-a ridicat în partea de nord un minaret.

Sub dinastia Aghlabid, când Kairouan era la apogeul său, moscheea a fost refăcută și extinsă, când mihrabul a fost înălțat, cupola situată deasupra intrării în sala de rugăciune a fost înălțată și pe trei laturi au fost construite galerii duble susținute de coloane, primind aspectul actual (836) devenit model pentru construirea moscheilor din Maghreb (partea de nord-vest a Africii ocupată de arabi). A devenit centrul de educație și religios care a dus la prosperitatea orașului până la mijlocul secolului XI când datorită declinului orașului, centrul intelectual s-a mutat la Universitatea Ez-Zitouna din Tunis.

Clădirea dreptunghiulară ocupă o suprafață de peste 9.000 de metri pătrați. Din exterior are aspectul unei fortărețe datorită zidurilor sale masive de 1,90 metri grosime și a turnurilor de colț, de 4,25 metri, construite pentru a o stabiliza deoarece terenul era moale. A suferit restaurări parțiale sub dinastia Zirid, sub hafsizi, beii muradizi, în secolele XIX-XX și între 1967-1972 o restaurare majoră.

A fost prevăzută inițial cu 10 porți. Din cele 9 rămase până azi 6 se deschid spre curte, 2 spre sala de rugăciune și una permite accesul la maqsurah, o incintă cu un ecran de lemn inițial conceput pentru a-l proteja de potențiali asasini în timpul rugăciunii lângă mihrab. Cea mai măreață poartă, Bab Lalla Rihana, situată pe peretele estic (1293), a fost flancată cu coloane care susțin arcade potcoavă acoperite de o cupolă și fațada, un arc potcoavă susținut de două coloane de marmură, a fost decorată cu o friză împodobită cu arcade de decor. La construcția ei islamicii au folosit pentru prima dată arcul maur.

Minaretul, situat în centrul fațadei nordice, nu are acces decât din interior. Înalt de 31,5 metri, este format din 3 niveluri conice, ultimul acoperit cu o mică cupolă. La primul nivel prezintă terase la care accesul se face pe cele 129 de trepte din interior. A servit ca turn de veghe și pentru a chema credincioșii la rugăciune. Este cel mai vechi din lume care a supraviețuit.

Curtea trapezoidală, de aproximativ 90 metru lungime și 72 metri lățime, este accesată prin 6 intrări laterale (secolele IX, XIII). Aproape central a fost postat un cadran solar care determină timpul rugăciunilor.

A fost creat și un colector de apă (impluvium) care captează și filtrează apa de ploaie. Aceasta se scurge de pe suprafața ușor înclinată a curții într-un bazin central apoi într-o cisternă subterană susținută de stâlpi înalți de 7 metri.

Curtea este înconjurată de porticuri cu rânduri duble de arcade susținute de coloane.

Unele din marmură, altele din granit sau porfir, au fost aduse și refolosite din fostele zone ocupate de romani, în special din Cartagina.

Porticul sudic, până la sala de rugăciune prezintă două șiruri paralele de coloane care susțin arcade, apoi un arc central, asemănător unui arc de triumf, flancat de câte 6 arcade, toate susținute de coloane de marmură albă cu capiteluri corintice unde formează un pridvor de 7 metri înălțime.

Sala de rugăciune, hipostilă, este accesată prin 17 uși de lemn sculptat cu motive geometrice și florale.

Intrarea în naos se face printr-o ușă de lemn monumentală realizată sub domnia dinastiei husainide.

Sala de rugăciune are acoperișul susținut de coloane din granit, marmură, porfir, unele sculptate pentru moschee, altele aduse din clădirile romane distruse (secolele II-IV). Fiind de dimensiuni diferite, pentru a le egaliza li s-au creat baze variabile și au fost unite cu traverse din lemn de cedru.

În sală se află cele mai multe coloane din moschee (414 din totalul de 500) care o împart în 17 culoare. Acoperișul, pictat pe lemn cu motive vegetale, prezintă două cupole, una deasupra naosului central, cealaltă în fața mihrabului.

Partea centrală, mai mare, prezintă o „alee”, iluminată de candelabre mari, care conduce la mihrab, o nișă de 4,5 metri înălțime și 1,6 metri adâncime, înconjurată superior de dale ceramice sub formă de tablă de șah, ai cărei pereți sunt acoperiți cu panouri de marmură albă sculptată și spre arcada care indică direcția spre Mecca (Qibla) în fața cărora stă imamul în timpul rugăciunii.

În dreapta mihrabului se află minbarul, un amvon care folosit de imam în zilele de vineri și la predicile de la sfârșitul Ramadanului (secol XIX).

Excursie în Tunisia- ziua 5: din Tozeur prin Kairouan spre Monastir

Publicat pe 13 mai 2021 de monica frimu

Răspunde

În ziua a 5-a din excursia prin Tunisia aveam de parcurs aproximativ 400 kilometri până la destinația finală- Hotelul Nerolia, Monastir, așa că de dimineață am părăsit, cu regret, hotelul din Tozeur.

În drum, după vreo 4-5 ore de rulat, urma să oprim pentru a vizita orașul Kairouan.

Totuși drumul nu a fost plictisitor pentru că am trecut pe lângă mai multe localități și din mers am remarcat cât de cât modul de trai al tunisienilor din zonă.

Dacă acasă în fiecare localitate aș fi văzut măcar o turlă de biserică, în Tunisia se înălțau minaretele moscheilor.

Majoritatea caselor erau neterminate. Întrebând, ghidul tunisian mi-a spus că există o lege prin care până la finalizarea lucrărilor cetățenii erau scutiți de o parte din impozite.

Încetul cu încetul, pe întinderea nisipoasă a început să reapară vegetația.

Autocarul a intrat într-o curte păzită de gărzi înarmate unde am făcut o mică pauză pentru o gustare, cafea, ceai, etc. Nedorind să consum ceva m-am îndreptat spre ieșire pentru a fotografia niște flori. Nu am înțeles de ce personajul înarmat nu mi-a permis ieșirea din perimetru, afară existând doar drumul pe care venisem.

Și din nou la drum. Pe marginea șoselei au început să apară tarabe părăsite, folosite cândva la comercializarea produselor alimentare, însoțite de grămezi de gunoi.

Am ajuns la intrarea în Kairouan (Al-Quayrawan), un giratoriu în mijlocul căruia trona un monument. Ca peste tot la intrările în localități pe o laterală staționa o patrulă de Poliție.

Orașul, construit în secolul VIII, a fost capitala țării până în secolul XII când această funcție a fost preluată de orașul Tunis.

De asemenea a fost cel mai important centru islamic din actuala Tunisia.

Ne-am îndreptat spre Marea Moschee Uqba, una dintre puținele care se puteau vizita.

Vizita fiind încheiată am crezut că urma să vedem măcar zona înconjurătoare unde se afla Moscheea Sidi Sahab, impropriu denumită și „Moscheea Bărbii”, cu mormântul lui Abu Zam’a al-Balawî, unul din însoțitorii profetului Mohammed, în care s-au păstrat 3 fire din barba profetului, dar „normal” că s-a mers la cumpărături iar eu nu am avut voie să mă îndepărtez de grup.