Într-o zi de primăvară m-am deplasat de la Arad în județul Timiș, la Buziaș având ceva de rezolvat. Treaba terminându-se rapid, m-am hotărât să vizitez două comune aflate în zonă, Racoviță și Boldur, cu satele care aparțin administrativ de ele. Deoarece trecusem printr-unul dintre sate, prima dată m-am îndreptat spre nord și după 9 kilometri am intrat în satul Hitiaș, comuna Racoviță.

Localitatea a fost atestată prima dată documentar din 1428 când aparținea familiei Duboz iar la sfârșitul secolului a intrat în posesia familiei Banffy. A rezistat sub ocupația otomană dar nu și inundațiilor produse de râurile Timiș și Bega, între care era situat, astfel și-a schimbat vatra în actuala locație. Sub austrieci a fost numit Adiash (1717). Sat românesc, au avut o Biserică de lemn  (1770) pe care au mutat-o o dată cu schimbarea locației. A fost demolată imediat după construirea unei biserici de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Învierea Domnului” (1900-1901).

O dată cu încercările de catolicizare a populației, satul a intrat în proprietatea fondului religios romano-catolic (1807). Cu toate avantajele pe care le-ar fi primit, doar o mică parte din populație a trecut la ritul greco-catolic (10-15%).

Biserica Greco-Catolică

Terenurile arabile devenind prea puține localnicii s-au axat și pe creșterea oilor. Au devenit cunoscuți, chiar și în Budapesta, pentru săul oilor, pe care îl puneau în stomacuri de porc și îl comercializau.

De comuna Racoviță mai aparțin încă 4 sate pe care urma să le vizitez pe rând. La 5 km vest de Hitiaș este situat satul Sârbova, atestat documentar din 1447 ca sat românesc, numit Zereb.

În decursul timpului, din cauza inundațiilor, așezarea și-a mutat de două ori locația.  

După ce turcii au fost alungați, sub administrația austriacă s-au făcut lucrări de sistematizare.

Pentru o mai bună supraveghere, casele au fost mutate de-a lungul șoselelor (1754).

Încă din 1693 în sat a existat o Biserică de lemn. Devenind neîncăpătoare a fost înlocuită cu alta de lemn (1740), la rândul ei înlocuită cu una din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1909).

Înapoi la Hitiaș, apoi spre est, după 8 km am intrat în comuna Racoviță, atestată documentar din 1447 ca localitate românească.

Primăria Racoviță

În Evul Mediu, cu numele Rakovicza, aparținea domeniilor Duboz. A supraviețuit sub ocupația otomană apoi, sub austrieci, a intrat în proprietatea Erariului, ca parte din domeniile Chevereșu Mare. În acea perioadă a fost construită Biserica Ortodoxă (1784).

La sfârșitul secolului, în perioada de catolicizare a Banatului, o parte din săteni au trecut la noul rit, fapt pentru care a fost construită Biserica Greco-Catolică.

De comuna Racoviță, împreună cu  satul Hitiaș, aparțin administrativ încă 4 sate. La 3 kilometri sud se află satul Capăt, atestat documentar din 1462, numit în Evul mediu Képed. Satul și-a mutat locația de două ori din cauza inundațiilor. A fost construit în locul numit „Săliște”. Locuit de români, avea o Biserică de lemn (1736) care a fost mutată împreună cu vatra satului în locul numit „Izvor”, biserică care a supraviețuit, în 1932 a fost reparată, recondiționată și declarată monument istoric. Între anii 1830-1840 în sat au fost mutate familii de slovaci dar satul a rămas până azi majoritar românesc.

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1925)

Din Capăt m-am întors în comuna Racoviță apoi m-am îndreptat spre est și după 5 kilometri am intrat în satul Drăgoiești.  Atestat documentar din 1365, cu numele Draganfalva, în decursul timpului a fost deținut pe rând de mai mulți magnați locali. A rezistat ocupației otomane apoi, sub austrieci, a fost alipit actualului județ Timiș (1779)

La jumătatea distanței dintre Drăgoiești și Ficătar a fost construită o Biserică de lemn (1784) care a fost folosită de ambele sate. Un secol mai târziu a fost demolată și în sat a fost construită o biserică de zid, actuala  Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1842).

Ultimul sat aparținător comunei Racoviță este situat la 3 kilometri est de Drăgoiești. Satul Ficătar, atestat documentar din 1320, a fost inițial un sat de români numit Fyghatar. Sub austro-ungari a fost populat cu maghiari dar a rămas predominant românesc.

Ortodocși, țineau slujbele, împreună cu cei din Drăgoiești, în biserica comună. După ce aceea a fost demolată, în sat a fost construită o biserică din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1889-1890).

În continuare 4 kilometri spre est, am ajuns în primul dintre cele trei sate care aparțin de comuna Boldur. Satul Ohaba Forgaci,  atestat documentar din 1442, ca sat românesc, a fost numit Chewhaba. Avea doi proprietari- Nicolae Turcsin și Mihai Cornethi. În 1880 numele i-a fost schimbat în Csev-Ohaba. Peste ani de zile, pentru a se deosebi de satele Ohaba din Ardeal, a fost numit după consilierul districtului, Forgaci.

Biserica Ortodoxă „Învierea Domnului” (1886)

Biserica Greco-Catolică

După 4 kilometri spre sud am ajuns în satul Sinersig, atestat documentar din 1323 cu numele Szénaszeg,  când era deținut de Ioan Dan, castelan de Jdioara. Până în secolul XIX a trecut din proprietar în proprietar, ultima fiind familia Gyurky.

Biserica Romano-Catolică (1903)

Numele satului, tradus din maghiară, ar însemna colț cu fân, de unde s-a tras concluzia că așezarea s-a aflat într-o poiană și a fost locuită de puține persoane.

Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Dimitrie” (1913)

Din anul 1968 Sinersig a fost arondat comunei Boldur, spre care m-am îndreptat și eu.

Căminul Cultural

Până în comună am parcurs o parte din drum spre est, apoi spre nord, în total 8 kilometri. Cu numele Bulder, a fost atestată documentar din 1290, schimbat în actualul Boldur abia în secolul XVII. În 1739 în localitate s-au mutat familii de olteni, bufeni, care s-au refugiat  în Banat din fața bătăliilor purtate între turci și austro-ungari. În acea perioadă satul era împărțit în două zone, cea a băștinașilor și cea a nou-veniților bufeni, care în timp s-au unit formând actuala localitate.

Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1868)

Al treilea și ultimul sat arondat comunei Boldur, satul Jabăr, este situat la 4 kilometri nord-est de ea. A fost atestat documentar din 1597, cu numele Sabat, în actele de donație ale lui Sigismund Bathory către familia Besan. Până în 1650, când a intrat în posesia Erariului, a fost deținut pe rând de mai mulți nobili. Numele actual l-a primit sub austrieci (1717). Un secol mai târziu a intrat în proprietatea familiei Milencovici până când ultimul descendent a decedat și localitatea a fost scoasă la licitație. În 1775 exista o Biserică de lemn care a fost înlocuită cu una din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1880-1889).

Din Jabăr am avut de parcurs doar 13-14 kilometri până am urcat din nou pe autostradă, de data asta Lugoj-Arad, drum foarte convenabil de întors acasă.

Citește și Comunele Darova și Victor Vlad Delamarina, județul Timiș