De la cascada Vânturătoarea ne-am întors spre stațiunea Băile Herculane. Într-o curbă, înainte de 7 Izvoare, pe partea stângă am văzut indicatorul spre Cascada Cociului și am parcat lângă el. Formată pe Pârâul Ogașul Roșeț, după el a fost numită și Cascada Roșeț.

Deși știam că traseul (punct roșu), lung de 1,4 kilometri, străbate o diferență de nivel de 550 metri, la început drumul nu ni s-a părut atât de greu.

Pe un podeț de lemn am trecut un mic pârâu.

Curgând la vale, peste bolovanii acoperiți de mușchi forma mici căderi de apă.

Am urmat cărarea prin pădure, printre bolovanii, parcă pictați de mușchi, și copaci, unii cu forme bizare.

Dacă la prima cascadă am văzut doar copacii pădurii, aici existau tufișuri și alte soiuri de plante.

După jumătate de oră urcușul a început să fie mai abrupt și pentru noi mult mai greu, fiind deja obosite de la prima cascadă. De pe munte au coborât două personaje care ne-au informat că, fiind vară, cascada era secată. Dezamăgire totală. Totuși am avut noroc cu cei doi altfel depuneam un efort suplimentar fără nici un beneficiu.

Ne-am întors și cu mașina ne-am îndreptat spre 7 Izvoare care se află la 7 kilometri de stațiune. Cu mult timp în urmă au fost descoperite 20 de iviri naturale de apă din versantul drept al râului Cerna, în apropierea malului, situate pe o lungime de 50 metri, cam cu aceiași parametrii, care au fost numite Șapte Izvoare Calde.

Apa lor termominerală, cu mineralitate mică, slab sulfuroasă, cu debite de peste 2 l/sec, a fost înconjurată de mici bariere din pietre, ulterior din beton,  formând niște „cădițe” în care, de atunci și până azi, oamenii se scaldă în scop terapeutic.

La doar 85 metri în avalul Cernei, pe malul său stâng s-a efectuat și Forajul Scorilo, cu o adâncime de aproximativ 550 metri, prin care s-au descoperit ape cu proprietăți asemănătoare celor din 7 Izvoare Calde.

Fiind utilizate de tot mai multă lume, în decursul timpului locul a devenit, în opinia mea, un loc comercial. Lângă „cădițe” a fost amenajat un ștrand cu bazin de dimensiuni olimpice, au fost ridicate vile, s-au deschis campinguri pentru corturi și rulote, terase, etc.

Văzând un șir lung de scări care coborau spre malul apei, bineînțeles că le-am parcurs, fiind curioasă ce o să găsesc acolo jos.

Pe cealaltă parte a râului se vedea o construcție de beton înconjurată de gard.

Pentru a se ajunge la ea, peste Cerna era construit un pod suspendat.

Ajungând în dreptul clădirii, o pancartă m-a lămurit. Era vorba de trei izvoare care făceau parte din grupul Șapte Izvoare Clade, a căror apă, captată, nu era destinată publicului.

Înapoi peste pod, urcatul scărilor și am ajuns din nou în zona suprapopulată. Am găsit o terasă, situată ceva mai departe, unde ne-am petrecut o parte din timp.

Apoi ne-am întors în stațiune, la cazare. Deși nu ajunsesem la a doua cascadă și era abia după-amiază, am rămas să ne odihnim. A doua zi, urmând să ne întoarcem acasă, dar nu direct, încă mai aveam multe obiective de văzut în drum, restul zilei ni l-am petrecut, fiecare, după bunul plac.

Citește și Gara Băile Herculane, județul Caraș-Severin