Luna mai, zi călduță de primăvară, nu puteam să stau în casă, așa că m-am hotărât să văd două comune din județul Timiș, cu satele care aparțin administrativ de ele. Din Arad am urmat autostrada spre Lugoj, am ieșit spre Topolovățu Mare și m-am îndreptat spre nord-est, unde sunt situate comunele Ghizela și Secaș. 

După aproximativ 90 kilometri, parcurși într- o oră și jumătate, am intrat în primul dintre cele trei sate care aparțin de comuna Ghizela. Satul Șanovița situat într-un loc, azi numit „Satul Bătrân”, era populat cu români.

Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1796-1797)

Sub austrieci a fost colonizat cu germani (1717) și, datorită inundațiilor frecvente,  vatra satului a fost mutată în actuala locație, în locul unor livezi de pruni. Până atunci prunele erau uscate (sușite) și depozitate în șoproane (șușile) astfel localitatea a primit numele după acea activitate, Șușanovăț, nume care s-a păstrat până prin 1930.

 O dată cu catolicizarea populației, a fost ridicată Biserica Greco-Catolică „Nașterea Maicii Domnului” (1911) a cărei activitate a fost interzisă sub comuniști și reluată (2010) după alungarea  lor de la putere.

La 6 kilometri spre nord-est se află comuna Ghizela, formată tot prin  colonizare cu germani (1880) care inițial s-au așezat în Banatul Sârbesc (1832). Din Giselahein au migrat în zonă, au defrișat un teritoriu care aparținea de Babșa și Șanovița și-au construit case și au format satul, numit după locul de unde plecaseră. În 1906 au sosit coloniști maghiari care, cu ajutorul statului,  au creat o colonie separată și au construit Biserica Romano-Catolică.

Satul Hisiaș, mult mai vechi, este situat la 4 kilometri nord de comună. În 1410, împreună cu alte patru localități, făcea parte din Domeniul Duboz.

Sub habsburgi, pe harta contelui Mercy era numit Hiziasch și făcea parte din districtul Făget.

În timpul Împărătesei Maria Tereza în sat s-au așezat familii de români și a fost înființată Parohia Ortodoxă (1770).  Apoi satul a trecut în proprietatea fiscului.

După reorganizarea teritorială a fost alipit  județului Timiș.

Biserica Ortodoxă „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1929)

Biserica Greco-Catolică (1932)

Pentru a ajunge în satul Paniova a trebuit să mă întorc în comună și să mă îndrept spre nord- est, în total 8 kilometri. Satul a fost atestat documentar în scrierile lui Marsigli (1690), cu numele Panjeva, nume schimbat sub habsburgi în  Bangeva (1717). A aparținut fiscului austriac până în 1812 când a fost cumpărat de familia Demelich. În același secol s-a încercat colonizarea cu germani (1896) dar satul a rămas peponderent românesc.

Biserica Ortodoxă (1932)

Pe același drum, care înainta spre spre nord-est, spre dealurile Lipovei, după 5 kilometri am intrat în  comuna Secaș, tot o localitate mai veche, azi cu puțini locuitori. A fost atestată documentar din 1440 când aparținea cetății Șoimoș (județul Arad), numită Kyszekas (Secașul Mic).

Sub ocupația otomană satul a rezistat dar, se pare, că s-a divizat, deoarece  sub habsburgi au fost consemnate două localități: Georg, situată pe actuala vatră și Dollnischas, lângă el, care, după un timp, s-au unit și au format localitatea Secaș, din totdeauna locuită de români.

Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” (1869)

De comună aparțin administrativ două sate, Crivobara și Vizma, situate în nordul județului, spre granița cu județul Arad. După 4 kilometri spre nord, la capăt de drum,  am ajuns în satul Crivobara, sat românesc atestat documentar în aceeași perioadă cu comuna (1440), când aparținea și el de cetatea Șoimoș, ulterior intrat în proprietatea familiei Banffy (1447) și în decursul timpului a altor familii nobile.

Ortodocși, au ridicat  Biserica de lemn „Nașterea Maicii Domnului”, o biserică mică, de 13 metri lungime, sub 3 metri înălțime, construită din bârne de stejar. În ce an a fost ridicată, nu m-am putut dumiri. Pe o placă, postată pe zidul ei, scria 1810 și wikipedia o datează din 1780.

În decursul timpului a suferit reparații (1820) și modificări majore (1932), când interiorul a fost văruit și ferestrele au fost mărite. Din 1967 a fost declarată monument istoric. Ea este funcțională și azi.

Fiind situată departe de drumurile și localitățile mai importante, în timp numărul populației a scăzut, ajungând ca la recensământul din 2002 să existe doar 81 de locuitori.

Cam la 5 kilometri distanță, într-o zonă aproape izolată, se află satul Vizma, al cărui curs istoric este identic cu al celorlalte două localități. A fost deținut succesiv de mai mulți proprietari, ultimul fiind Ioan Kovacs (1893).

Biserica Ortodoxă (1930)

La același recensământ (2002), satul avea 16 locuitori și  azi este considerat  pe cale de dispariție.

Citește și Comunele Belinț și Coșteiu cu satele aparținătoare, județul Timiș