Anul 2020, o zi de februarie acceptabilă ca temperatură. Am evadat de acasă (Arad) pentru a vizita câteva dintre localitățile situate în sud-vestul județului Bihor, la granița cu județul Arad. Am rulat spre nord, apoi am ieșit din drumul principal spre est și după o oră am ajuns în satul Tămașda care, împreună cu satul Ant, aparține administrativ de comuna Avram Iancu. A fost atestat documentar din 1169 ca Villa Tamasd și în 1241 ca Pons Tomae, un târg teutonic fortificat, pe malul drept al râului Crișul Negru.

Am traversat satul spre a vedea ce a mai rămas din Bazilica romanică, construită în secolul XII, cea mai mare din Transilvania acelor timpuri.

Se presupune că făcea parte dintr-o mânăstire benedictină.

Deși sub invazia otomană (1241) satul a fost aproape desființat, zidurile bazilicii au supraviețuit până azi și atestă existența acelei localități.

În urma reformei agrare (1920) terenul cu zidurile ruinate a fost încorporat în proprietatea unui localnic și a rămas așa până azi.

Cu permisiunea proprietarului, am traversat locul amenajat pentru cotețele păsărilor și animalelor de curte și, având grijă să nu deranjăm diversele animale, care se plimbau nestingherite, am putut explora ruinele.

Întorcându-ne spre șoseaua principală, în sat am văzut și cele două biserici funcționale.

Biserica Ortodoxă „Buna Vestire” (1863-1866)

Biserica Reformată Calvină

După 5 kilometri am intrat în comuna Avram Iancu. Deși atestată documentar din 1828, cu numele Keményfoksau Regina Maria, când a fost populată cu moți din Munții Apuseni, stabiliți în zonă, localitatea a existat și înainte de invazia otomană.

Biserica Ortodoxă (1942)

pictura interioară, frescă (1982-1983)

Tot la 5 kilometri, însă spre vest, se află al doilea sat care aparține de comuna Avram Iancu, satul Ant.

A fost atestat documentar din anul 1353 ca find o așezare de iobagi.

Biserica Reformată Calvină

Situat pe malul Crișului Negru, datorită frecventelor inundații, a fost separat de râu prin îndiguire.

Din Ant m-am întors pe drumul Arad-Oradea și, spre nord, apoi spre est, în total 18 kilometri, am ajuns în unul dintre cele două sate care aparțin de comuna Ciumeghiu, satul Boiu, atestat documentar ca terra Boy (1232).

Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1987)

Biserica Reformată Calvină

La 7 kilometri spre nord, în Câmpia Crișurilor, străbătută de mai multe cursuri de apă între care și râul Crișul Negru, este situată comuna Ciumeghiu, atestată documentar din anul 1216 ca villa Semec.

Biserica Ortodoxă (1938)

Pe strada principală am văzut o clădire în formă de L, cu un singur nivel, proaspăt renovată. Fostul Conac Miskolczy, construit în 1779 și modificat în 1910, azi este folosit ca dispensar comunal.

Satul Ghiorac, atestat din 1214, se află la 8 kilometri est de comună.

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1957)

Biserica Reformată Calvină

În secolul XIX a aparținut baronului Tisza care și-a construit un conac în apropierea localității, numit după el Conacul Tisza. Sub comuniști acesta a fost naționalizat și transformat în Centru de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap, azi cunoscut cu numele de Cămin-Spital Cighid. Era ultimul meu obiectiv și, deși nu eram sigură că voi avea permisiunea să-l văd, măcar exteriorul, am parcurs cei 5 kilometri de drum nu prea „prietenos”, la capătul căruia am găsit un portar stresat care mi-a interzis să staționez în zona porții. Fusese mediatizat că în perioada 1987-1989, datorită condițiilor inumane, au decedat 137 de copii, fapt pentru care a fost comparat cu un lagăr de exterminare. Mă gândisem că măcar după ce a fost retrocedat lucrurile se schimbaseră. Din păcate nu am putut vedea nici măcar zidurile unei clădiri, fiind acoperite de „acareturi” și copaci.

Citește și Comunele Mădăraș, Cefa și Sânnicolau Român, județul Bihor