Comuna Lăzăreni este situată în sudul județului Bihor. De ea aparțin administrativ șapte sate: Bicăcel, Calea Mare, Cărănzel, Cărăndeni, Gepiș, Gruilung și Miheleu. Zona care le cuprinde a făcut parte din voievodatul lui Menumorut, cucerit de cetele maghiare în secolul X.

Un secol mai târziu au fost atacați de pecenegi și români (1068) care au ajuns până la cetatea de la Biharea, pe care au devastat-o. Au fost alungați în perioada în care Regele Ladislau I a urcat pe tron și zona a intrat sub dominația maghiară. Era împărțită în voievodate conduse de voievozi români, nobili ai bisericii.

Din acea perioadă sunt atestate documentar satele Gepiș, Miheleu și Cărăndeni. Satul Gepiș (1338), situat la 6 kilometri sud-vest de comună, la acea dată, numit possesio Chepusteluk, era deținut de Episcopia Catolică de Oradea, apoi de Voievodul Gheorghe (1383-1395), trecut la catolicism, apoi de urmașii săi (1411).

Sub ocupația otomană a fost locuit, fapt demonstrat de monedele de argint (1600) găsite prin săpăturile arheologice. Sub autro-ungari în documente este amintită o mișcare țărnească, împotriva reîmpărțirii moșiilor, care s-a declanșat în sat (1860).

Biserica Ortodoxă (1929)

Satul Miheleu, situat la 7 kilometri sud de comună, la data atestării (1355) aparținea voievodului Gheorghe.

Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1935-1937)

Satul Cărăndeni, situat la 3 kilometri sud de comună, a fost atestat documentar din perioada 1491-1493, cu numele Karand, când aparținea voievodului Lucaci.

Biserica Penticostală Porumbelul

Din 1525 a intrat în posesia voievodului Ioan care, împreună cu 25 de nobili, s-au răzvrătit împotriva Episcopiei Catolice. Pentru aplanarea conflictului, satul a primit aprobarea de a desfășura un târg anual, numit Nedeie, în ziua de Sf Maria (15.08.).

Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” (1936)- pereții din lemn de stejar, tencuiți

La începutul secolului XVI în actele vremii apar încă două din satele comunei. Satul Bicăcel, situat la 4 kilometri sud-est de comună, la data atestării (1508) purta numele Hozzwbykach (Bicaciu Mare).

Biserica Ortodoxă „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” (1932)

Satul Gruilung, situat la 4 kilometri est de comună, apare pentru prima dată în documentele vremii (1508) ca sat românesc, numit Hozzwlygeth (Pădurea Mare), singurul dintre satele comunei care în secolul XIX avea toată populația trecută la ritul greco-catolic, în 1860 înființându-se parohia..

Biserica Greco-Catolică „Nașterea Sfintei Fecioare Maria” (1930)

În Bătălia de la Mohacs turcii au înfrânt armatele habsburgilor (1526), apoi au cucerit Buda (1540) și au transformat-o în pașalâc. Desființându-se Episcopia Catolică de Oradea (1551-1556), teritoriul a fost împărțit în districte, fiecare cu porți, în funcție de numărul populației. Nu a durat mult și turcii au fost înfrânți de Mihai Viteazul (1594) care a devenit, pentru scurt timp, Domn al Transilvaniei.

Din acea perioadă datează satul Calea Mare (1552), situat la 5 kilometri nord de comună, numit atunci Magyar-Gyepes, sat care în secolul XIX, pe lângă agricultură, s-a ocupat cu creșterea cailor, atât de necesari armatei. Prima biserică a existat încă din secolul XVII, în locul numit azi „Țintirim”, care a fost înlocuită un secol mai târziu cu Biserica de lemn „Buna Vestire” (1780). La rândul ei a fost modificată (1964), din vechea biserică păstrându-se până azi doar ușile împărătești și o icoană pictată pe lemn.

Numărul populației crescând, biserica a devenit neîncăpătoare și în 1935 a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

Satul Cărănzel, datat din același an (1552), se află la 8 kilometri sud-vest de comună.

Biserica Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” (1935-1937)

După atacuri repetate, turcii au cucerit Cetatea Oradea (1660) și teritoriile cucerite, printre care și zona Lăzăreni, au devenit pașalâcuri. Pentru eliberarea Budei a pornit o ofensivă creștină (1686). În luptele purtate satele au fost devastate și mare parte a populației omorâtă.

Turcii au fost alungați și teritoriile au intrat sub ocupația habsburgilor (1691-1692). Sub aceștia Episcopia Catolică și-a reintrat în drepturi. Satele și comunele, revenite în proprietatea ei (sec. XVIII), erau locuite de iobagii români. În Lăzăreni aceștia aveau o biserică (1751) care peste ani s-a ruinat, a fost demolată (1933) și înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”.

În secolul XIX, printr-o reorganizare teritorială, Lăzăreni a devenit șpanat, împărțit în sesii, din care terenurile erau date iobagilor în arendă. Dările devenind tot mai mari și numărul populației crescând,  iobagii au devenit muritori de foame. În 1848  s-a declanșat revoluția maghiară și populația a avut și mai mult de suferit.

După Primul Război Mondial zona a rămas sub administrație maghiară dar armatele române, în drum spre Oradea, au eliberat satele (1919). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1944) trupele maghiare și germane au trecut granița impusă de Dictatul de la Viena și au ocupat satele însă după două săptămâni au fost alungate de trupele române.

Lăzăreni- Monumentul Eroilor