Pe marginea drumului național Arad-Deva, în județul Hunedoara, la marginea de est a comunei Gurasada, în cimitirul comunei, se află una dintre cele mai vechi biserici de piatră din țară, care a supraviețuit opt secole, Biserica de zid „Sf. Arh. Mihail” .

Despre data construcției părerile sunt împărțite. Unii consideră a ar fi fost ridicată în secolul XIII de familia nobiliară maghiară Ákos, moșieri ai Illyei, pentru coloniștii valahi aduși în 1292, deveniți iobagi pe moșia lor. Alții cred că au construit-o niște voievozi rămași anonimi.

Tradiția orală susține că anul construcției a fost înainte de secolul XV deoarece atunci, lângă ea,  a fost construită o Biserică de lemn care a rezistat până în secolul XVIII.

Cercetătorii afirmă că a fost construită în patru etape. Între secolele X-XI a fost ridicată o clădire alungită pe direcția est-vest, cu absidele laterale semicirculare, deasupra căreia, central, a fost înălțat un turn prismatic. A fost construită din piatră de râu și piatră brută de carieră, legate cu mortar de var brun-roșcat.

În jurul anului 1300 în partea de vest  a fost alipit un pronaos și în partea de nord a altarului o firidă în care preotul sfințește pâinea și vinul pentru împărtășanie (proscomidie).

În secolul XIV pronaosul a fost compartimentat prin bolți sprijinite pe stâlpi și se presupune că interiorul a fost pictat. Azi acele picturi așteaptă să fie descoperite sub stratul mural actual.  În secolul XVII biserica a fost reparată (1668).

Ultima parte a construcției datează din 1765 când partea de vest a spațiului central al pronaosului a fost desființată pentru ridicarea unei clopotnițe cu foișor de lemn.

Tot atunci a fost executată și pictura murală în frescă a interiorului. Pe lângă scenele religioase, zugravii au etalat și scene din viața cotidiană.

Un exemplu e „Judecata de Apoi” în care au fost criticate diverse aspecte sociale. Între tâlhari și criminali, condamnați la „chinurile iadului”, au fost incluse și aproximativ 30 de alte păcate cum ar fi tiranii, bogații nemilostivi, etc.

În 1820 pe latura nordică a fost alipită o încăpere mică.

În secolul XX biserica a suferit mai multe reparații și recondiționări. Nu este permanent folosită. Eu am avut noroc să ajung în zonă în duminica de „Paștele Morților” (anul 2021) când, fiind în cimitir, biserica era deschisă. Totuși, pentru doritori, pe peretele extern era postat un bilet cu numele și numărul de telefon al celui care, fiind sunat, are amabilitatea să o descuie (Crîsnic Alexandru- 0703490724).