Comuna Gurasada și cele 10 sate aparținătoare sunt situate în partea de nord-vest a județului Hunedoara, la poalele munților Metaliferi. Pentru a le putea vedea pe toate într-o zi, dis de dimineață am parcurs drumul Arad-Deva, paralel cu valea Mureșului. După 121 kilometri am intrat în satul Câmpuri-Surduc unde, pe marginea șoselei, am văzut Biserica Ortodoxă (1898).

Pe teritoriul satului arheologii au găsit urmele a două foste fortificații dacice (castella), una în punctul numit „La mânăstire”, situat în nordul satului și una pe vârful „Cetățuia”, pe care le-au datat din secolul I î.e.n.

La 3 kilometri spre nord se află satul Câmpuri de Sus, atestat documentar din 1292.

Satul era format din case risipite pe dealurile și văile înguste dintre ele.

În secolul XVIII a fost ridicată Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” care a supraviețuit până azi.

A fost construită din bârne de stejar care au fost așezate direct pe pământ și interiorul a fost pictat. De atunci s-au păstrat pe pereții naosului câteva medalioane rotunde care reprezintă Sfinții Prooroci.

În decursul timpului au fost amenajate ferestrele și în secolul XIX a fost decorată cu noi picturi dintre care se păstrează, pe o parte a catapetesmei, cea care-l prezintă pe Isus Judecător, înconjurat de Sf. Ierarhi. Multe dintre picturi au fost deteriorate în timpul lucrărilor de reparații. Din păcate biserica era închisă.

Azi satul e locuit de puține familii.

M-am întors la drumul principal pe care l-am urmat spre est și după 7 kilometri am intrat în comuna Gurasada, la data atestării documentare (1292) numită Zad.

În secolul XVIII numele i-a fost schimbat în Gura Sadului (1750).

Căminul Cultural „dr. Silviu Dragomir”

În acea perioadă satul făcea parte din proprietățile unei familii nobiliare. Aceștia și-au construit un conac care azi le poartă numele, Conacul Klobosisky și este în stare avansată de degradare.

De la Gurasada până în satul Vica am urmat un drum spre nord, din care m-am desprins spre vest, în total 8 kilometri.

În secolul XVII în sat a existat o Biserică de lemn care a ars într-un incendiu (1992). În locul ei  a fost construită actuala biserică din zid, Biserica Ortodoxă „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” (1993-2010).

Lângă Vica, la nici un kilometru, se află satul Runcșor, care s-a format prin defrișarea unei mici porțiuni de pădure. Din stejarii tăiați în defrișare în secolul XVII a fost construită Biserica de lemn „Sf. Cuv. Parascheva”, cu un turn simplu.

Un secol mai târziu a fost renovată și  pictată (1765). Turnul a fost modificat în secolul XIX și îmbrăcat cu șindrilă.

Am revenit pe drumul inițial. Pe o porțiune l-am urmat spre nord, apoi l-am părăsit și m-am îndreptat spre vest.

După 8 kilometri am intrat în satul Boiu de Jos (1485), situat pe valea Boiului.

Pe un deal, situată în cimitirul satului, se află o mică biserică, veche din secolul XVII.

Biserica de lemn „Sf. Cuv. Paraschiva” a fost construită din bârne de lemn, așezate direct pe pământ și i s-a ridicat un turn tip foișor.

În decursul timpului biserica fost modificată: pereții au fost tencuiți și vopsiți, după părerea mea, într-o culoare stridentă. Șindrila acoperișului și turnului a fost înlocuită cu tablă. Din veche biserică s-a păstrat un luminator în formă de cruce situat pe  peretele de sud al pronaosului.

La 2 kilometri nord- vest se află satul Boiu de Sus, situat între versanți muntoși dintre care la nord-vest vârful Gorgan (660 m înălțime). În apropierea satului există o arie protejată, întinsă pe 50 hectare, în care se află o rezervație naturală de vipere cu corn, unică în Europa și trăiesc specii ocrotite prin lege ca liliecii și reptile specifice zonei submediteraneene.

Aceasta se suprapune peste o zonă calcaroasă, explorată de speologii amatori din Arad (1976-1978). Aceștia au descoperit 27 de cavități naturale, 24 peșteri și 3 avene, pe care le-au numit Calcarele de la Boiu de Sus.

Sat românesc, în 1890 a fost ridicată Biserica Ortodoxă. La momentul vizitei mele (aprilie 2021) biserica era înconjurată de materiale de construcție. Probabil urma să fie zugrăvită.

Am revenit la primul drum și iar spre nord, după 8 kilometri mi s-a arătat satul Cărmăzănești.

Satul, răsfirat pe dealurile înconjurătoare, a fost atestat documentar din 1486.

În sat s-a păstrat până azi Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavril” construită în 1725 și pictura interioară terminată în 1773. Din păcate, în decursul timpului și această biserică a fost tencuită, acoperită cu tablă, iar din picturile vechi nu rămas nici o urmă.

Din Cărmăzănești m-am îndreptat spre nord unde se afla un alt sat, situat la capăt de drum, sub crestele munților Metaliferi.

Aveam senzația că m-am întors cu secole în urmă. Pe drum am văzut diverse construcții din lemn, unele folosite ca depozite pentru animalele pădurii, altele simple depozite ale localnicilor (gen garajele celor din mediul urban).

Totuși actualitatea își spunea cuvântul. Defrișările erau în toi. Ca în mai multe domenii de activitate, nu am înțeles de ce materialele folosite trebuie să existe în exces.

Satul Dănulești, numit atunci „satul lui Dănilă”, a fost atestat documentar din 1468.

În anul 1739 în centrul satului a fost construită Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavril” care a fost refăcută în 1896, ulterior reparată de două ori (1961, 2005). Picturile interioare în decursul timpului s-au șters și dispărut total.

Lângă ea se înalță un brad uriaș, de 4-5 ori mai înalt decât clădirea, posibil plantat la anul construcției.

Am găsit-o ferecată cu grilaje de metal. Totuși, un bec electric, care se găsea deasupra porții de intrare, mi-a sugerat că s-ar putea să fie încă funcțională.

Doream să mai rămân în acel loc rupt de lume, în liniștea înconjurătoare, dar mă așteptau încă două sate să le „calc pragul”.

Cu regret am făcut cale-întoarsă până în comuna Gurasada.

De acolo, pe drumul spre Deva, în total 15 kilometri, parcurși în jumătate de oră, am ajuns în satul Gothatea. De o parte și de cealaltă a șoselei se aflau două biserici ortodoxe. Biserica de lemn „Intrarea Domnului în Ierusalim”, construită în secolul XVII, a fost refăcută și modificată în secolul următor. În interior, din vechea pictură s-a păstrat doar „Buna Vestire”, efectuată pe ușile împărătești.

În sat a existat și o altă biserică, construită din bârne (1936), în locul căreia a fost ridicată, în stil neobizantin, Biserica Ortodoxă Nouă „Nașterea Maicii Domnului” (1995-2010).

Pentru a vedea și ultimul sat care aparține de comuna Gurasada, satul Ulieș, m-am deplasat 4 kilometri, inițial pe drumul  spre Deva, apoi spre nord.

Biserica Ortodoxă (1880)

Eram bucuroasă că am reușit, vizitând toate satele, să-mi îndeplinesc planul făcut pentru acea zi. O ultimă privire, în special la natura înconjurătoare și, la drum, spre zona de câmpie, acasă la Arad, până unde aveam de rulat cam 2 ore.