Comunele Tărcaia și Lazuri de Beiuș, jud. Bihor

Comunele Tărcaia și Lazuri de Beiuș sunt situate în sud-vestul județului Bihor, în depresiunea Beiușului, la poalele munților Codru Moma. Urma să le vizitez în a doua zi a excursiei mele prin acea zonă. Cu o seară înainte mă cazasem în comuna Tărcaia, la Pensiunea Bella House, pe care o recomand tuturor.

În decursul istoriei zona a suferit atacurile tătare, apoi a fost ocupată de otomani și a intrat în posesia Imperiului Habsburgic. În timpul Primului Război Mondial, în contextul ofensivei Armatei Române pentru eliberarea teritoriului de sub maghiari, au avut loc grave altercații interetnice. O parte a populației a ajutat maghiarii, alta armata română și în aprilie 1919 au avut loc masacrele de la Tărcaia și Grădinari, numite și „Paștile negre de la Tărcaia”, când în comună au fost ucise 17 persoane. Unii istorici presupun că a fost o răzbunare interetnică, alții cred că armata română a adunat insurgenții și i-a omorât. Cert este că azi populația comunei este preponderent maghiară.

Biserica Reformată (1575)

De Tărcaia aparțin administrativ 3 sate. Satul Tărcăița este situat la 6 kilometri sud-vest, la granița cu județul Arad.

A fost atestat documentar din 1588, cu numele Tarchanichia. În centrul satului, una lângă cealaltă, se află două biserici.

Vechea Biserică de lemn „Pogorârea Sf. Duh” a fost construită în 1796.

Interiorul bisericii a fost pictat în anul 1816 de același pictor care a ornat și interiorul bisericii din Totoreni.

Azi, pe pereții cu pictura ștearsă în decursul timpului, se află postate icoane.

Lângă ea se află Biserica Ortodoxă Nouă „Sf. M. Mc. Gheorghe; Sf. Mc. Filofteia”.

A fost construită în perioada 2005-2010, din banii enoriașilor, în special ai celor plecați la muncă în Spania și Italia.

Interiorul a fost pictat în frescă, reprezentând personaje și scene biblice.

Pentru a ajunge în satul Mierag existau 2 variante- 3 kilometri pe un drum de tractor, sau înapoi la Tărcaia, de acolo spre sud și la intrarea în satul Totoreni spre vest, în total 12 kilometri, variantă pe care am ales-o vrând, nevrând. La marginea satului, în mijlocul cimitirului, se află Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”.

A fost construită în anul 1756, pe locul uneia mai vechi și a rămas funcțională până azi.

Interiorul, pictat direct pe lemn (1783), azi aproape dispărut, este acoperit de multe prosoape tradiționale.

Peretele care desparte naosul de altar a fost tapetat cu material vișiniu, la rândul lui împodobit cu icoane și prosoape.

Până azi s-au păstrat picturile de pe ușile altarului și iconostas, efectuate în 1793.

În centrul satului se află Biserica Ortodoxă Nouă, despre care nu am reușit să obțin date.

M-am întors în satul Totoreni, atestat documentar din 1580, cu numele Tatarfalva (satul tătarilor), probabil numit așa deoarece tradiția orală spune că tătarii ar fi avut un atelier de prelucrare a minereului de fier, din care confecționau arme-săbii, topoare, etc. În perioada invaziei otomane (sec. XVI), la marginea satului, spre Tărcaia, pe locul numit Cirip, turcii și-au stabilit un comandament militar și s-a cantonat o parte din armată.

Între Totoreni și satul Băleni care azi aparține de comuna Lazuri de Beiuș, între anii 1696-1697 a fost construită și folosită în comun, de ambele sate, Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, din grinzi de lemn de stejar, dispuse orizontal, îmbinate în „coadă de rândunică”. Interiorul a fost tapetat cu pânză, pe care s-au efectuat picturile (1818). În decursul timpului a fost modificată. Pe toată lungimea laturii de sud a naosului și a acelei părți din altar a fost amplasată o prispă, numită de localnici „perindele”-loc de judecată. În 1925 șindrila a fost înlocuită cu țiglă și coiful turnului îmbrăcat în tablă.

Lângă ea a fost ridicată Biserica Ortodoxă Nouă „Sf. Ap. Petru și Pavel”, Biserica de lemn a fost închisă și este păstrată ca monument istoric.

La rândul ei, biserica nouă, e folosită de enoriașii din Totoreni și Băleni, deși cele două sate aparțin administrativ de două comune diferite.

Pe lângă satul Băleni, de comuna Lazuri de Beiuș mai aparțin și satele Hinchiriș și Cusuiuș. Pentru a ajunge în satul Hinchiriș, la intrarea în satul Băleni am virat spre vest și am rulat 4 kilometri. Am parcat în zona unde se afla Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului; Sf. Ioan Românul” (2008-2012).

Pentru a vedea o biserică veche, din lemn, am trecut pârâul pe un podeț și am urmat o cărare care mergea paralel cu el.

Biserica de lemn „Înălțarea Domnului” a fost construită în 1614, din lemn de stejar, sub formă de corabie. Era situată pe dealul Bogojeștilor.

Când satul s-a mutat pe vatra actuală a fost mutată și biserica în actuala locație (1773). După 3 ani a fost efectuată pictura interioară. În timpul reparațiilor (1926) a fost modificată, șindrila înlocuită cu țiglă, turnul a fost modificat și foișorul lui învelit cu tablă.

Doream să mai rămân în poiana încărcată de multiple soiuri de flori dar mă așteptau alte sate de vizitat.

M-am întors la Băleni de unde m-am îndreptat spre sud. După 5-6 kilometri am ajuns în comuna Lazuri de Beiuș unde, una lângă cealaltă, se aflau două biserici.

Biserica de lemn „Pogorârea Sf. Duh”, neștiindu-se anul construcției, prin analogie cu cea din Totoreni, a fost datată aproximativ din anul 1696. Conform tradiției orale a fost construită din bârne de stejar cumpărate din Hinchiriș, altele aduse din pădure și prelucrate.

Se presupune că în secolul XVIII a fost extinsă cu un pronaos mare și i s-a ridicat turnul.

În interior pereții au fost acoperiți cu scânduri verticale pe care s-a lipit pânză. Pe ea s-a efectuat pictura în ulei, în stil bizantin.

Pe iconostas a fost reprezentat Isus, în scaun arhieresc, mărginit de câte 6 apostoli și deasupra iconostasului, Răstignirea lui Isus, unde Sf. Fecioară Maria, Ap. Ioan și niște ostași sunt situați lângă cruce.