Excursia de 2 zile prin județul Bihor era pe terminate. Urmând să mă întorc acasă, la Arad, din Lazuri de Beiuș m-am îndreptat spre sud, unde urma să vizitez încă două comune, Rieni și Lunca, cu satele lor aparținătoare.

Din Cusuiș spre sud, după 3 kilometri am intrat în primul sat care aparține de comuna Rieni, satul Cucuceni, atestat documentar din anul 1581, cu numele Kakachien, când, împreună cu celelalte sate din zonă, făcea parte din Pertinentia Bellényes. În sat a fost găsită o monedă de argint datată din 1570.  

La marginea satului se află Biserica de lemn „Sf. Trei Ierarhi; Sf. M. Mc. Gheorghe”, construită în 1743 în satul Ghighișeni.

În 1931 a fost vândută internatului diecezan din Beiuș și în 1961 a fost donată parohiei Vărășeni care a folosit-o până în 1999.

În anul 2006 a fost donată satului Cucuceni. Demontată de meșteri maramureșeni, a fost adusă și ridicată pe actuala locație.

Sfințită, i s-a adăugat și hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

M-am întors spre Cusuiș, am virat spre est și după 3 kilometri am ajuns în comuna Rieni, situată la poalele munților Codru Moma, în depresiunea Beiușului și străbătută de Crișul Negru. A fost atestată documentar din 1581, cu numele Rhyen.

De Rieni aparțin administrativ 5 sate, atestate documentar din aceeași perioadă. În secolul XVI, conduse de diferiți cneji, aparțineau de Episcopia ungurească, Pertinentia Bellényes, apoi au fost incluse în domeniul cetății Oradea. Sate românești, o dată cu deschiderea minelor pentru extragerea minereului de fier, au fost ocupate și de familii maghiare, venite la muncă.

La marginea satului, lângă cimitir, pe o ridicătură de teren, se află Biserica de lemn „Sf. Mc. Teodor Tiron”.

A fost construită în 1752, pe locul uneia vechi, ruinată (1752) și interiorul pictat direct pe lemn (1755).

În anul 1967, în centrul comunei, a fost ridicată o biserică de zid, în stil ardelenesc,  actuala Biserică Ortodoxă Nouă „Sf. Teodor Tiron”.

În interior a fost decorată cu picturi în tempera (1968), reprezentând personaje și scene biblice.

La 3 kilometri est de comună se află satul Valea de Jos, la momentul atestării numit Alsó Feketepatak (Valea neagră de jos).

Pentru a vedea biserica veche, a trebuit să mă deplasez până în cimitirul satului, situat pe un deal de la marginea lui.

Fiind luna iunie, dealul era acoperit de o diversitate mare de flori.

Biserica de lemn „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” a fost construită în anul 1734.

M-am înapoiat spre centrul satului unde se afla Biserica Ortodoxă Nouă (1998).

Satul Petrileni este situat la 2 kilometri sud de comună. În anul 1644 era deținut de căpitanul cetății Ineului și din 1650 a fost inclus în domeniul cetății Oradea. În secolul XVII satele erau locuite de foarte puține familii, nu ca cele de azi, astfel în satul Petrileni locuiau 3 familii.

Biserica Ortodoxă Veche (1930)

Biserica Ortodoxă Nouă (1996)

Am rulat spre sud, apoi spre vest și după 3 kilometri am ajuns în ultimul sat care aparține de comuna Rieni. Satul Ghighișeni, atestat în 1581, cu numele Gegessen, a avut o Biserică de lemn (1743), azi aflată în satul Cucuceni. La începutul secolului XVII era deținut de cneazul Bartolomeu Somogyi. Pe teritoriul satului, efectuându-se săpături pentru amenajarea unei căi ferate Ștei-Băița (1916), a fost descoperit un tezaur cu monede ungurești, din perioada 1203-1301, monede germane și englezești, ultimele demonstrând existența schimburilor comerciale în zonă. 

Biserica Ortodoxă Nouă (1929)

Comuna Lunca, satele Briheni, Hotărel, Sârbești, Seghiște, Șuștiu și cătunul Ursești, care aparțin administrativ de ea, sunt situate în sud-estul depresiunii Beiușului, pe cursul superior al râului Crișul Negru. Din Ghighișeni, după 3 kilometri spre sud am ajuns în satul Hotărel.

La vremea atestării (1527-1528) era situat la granița dintre voievodatul Beiușului, condus de voievodul Ivan și voievodatul ținutului Zlatnei, condus de voievodul Nicolae, fiul lui Cândrea. Probabil de la acea poziționare i s-a dat numele Hothar.

Sat românesc, în 1752 avea o Biserică de lemn, situată pe locul actualului cimitir. Sub Maria Tereza, o dată cu catolicizarea forțată, populația satului a refuzat să treacă la ritul greco-catolic. Între anii 1924-1926, la intrarea dinspre Lunca, s-a fost construit, din piatră și cărămidă, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” . Trei ani mai târziu Biserica de lemn a fost vândută.

La aproximativ 2-3 kilometri spre sud se află comuna Lunca, atestată documentar din 1588.

Școala Generală

În secolele XVI-XVII, ca toată zona, a fost supusă atacurilor otmane, luptelor dintre aceștia și habsburgi și a românilor împotriva lor, pentru a nu se lăsa ocupați.

Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”

Satul Seghiște este situat la 4 kilometri est de comună. A fost atestat documentar din 1503. Până spre sfârșitul secolului XVI a fost sediul Protopopiatului Ortodox, ulterior mutat la Beiuș. În secolul XVIII a existat o Biserică de lemn, cu temelia din bolovani de carieră și de râu, construită pe locul altei biserici, fapt atestat de o altă temelie din bolovani de râu, găsită dedesubt, datată din finalul secolului XV.

Pe locul ei a fost ridicată actuala Biserică Ortodoxă (1928). În ea s-au păstrat câteva icoane din secolul XVIII.

La 4 kilometri sud-est de comună, într-o zonă cu dealuri, este situat satul Sârbești, atestat documentar din 1592, cu numele Szurbesty. Pe lângă munca în agricultură-săpat, semănat, cosit și tăiatul lemnelor în păduri, pe care plăteau dijme, după ce s-au înființat atelierele de prelucrare a fierului, sătenii din Sârbești, Briheni, Șuștiu și Ursești au fost obligați să transporte lemnele și cărbunii, materiale folosite în topitorii.

Biserica Ortodoxă (1894)

Spre sud, apoi spre vest, după 3 kilometri se ajunge în satul Șuștiu, întins de-a lungul Crișului Văratec, afluent al râului Crișul Negru, la poalele vârfului Osoiu Mic din munții Codru Moma. La data atestării (1588) satul făcea parte din Voyvoda de Biviniș (Belenyș) care cuprindea 72 de sate.

Biserica Ortodoxă (1902)

În decursul timpului s-au construit 5 mori de apă. O parte din păduri a fost defrișată și s-au plantat pomi fructiferi și viță de vie. Postbelic s-au construit 2 poduri, peste Crișul Văratec și peste Crișul Negru, șoseaua s-a asfaltat (1973-1974), etc.

În cătunul Ursești se poate ajunge rulând din Șuștiu spre vest, apoi spre nord, în total 4 kilometri.

Pe același drum spre vest, după 5 kilometri se ajunge în satul Briheni, atestat documentar din 1588.

Satul este situat la capăt de drum. Munții care-l mărginesc prezintă granița între județele Bihor și Arad.

Biserica Ortodoxă „Sf. Cuv. Paraschiva” (1929)

Din Briheni m-am întors pe drumul european E 79 pe care l-am urmat spre sud până în comuna Vârfurile din județul Arad. Comunele și satele din județul Bihor, situate pe și lateral de acel drum, urma să le vizitez cu altă ocazie. Cu siguranță că urma să ajung seara târziu acasă. Aveam de rulat 150 kilometri, din Vârfurile pe drumuri județene, aproximativ 2 ore și jumătate până la Arad.