Cutreierând județul Arad, după ce am văzut comuna Gurahonț, m-am îndreptat spre nord-est și după 12 kilometri am ajuns în comuna Dieci, situată în Depresiunea Gurahonț, pe malul drept al râului Crișul Alb. De ea aparțin administrativ satele Cociuba, Crocna, Revetiș și Roșia. În jurul anului 1439, când făcea parte din domeniul cetății Dezna dar așezarea a fost mult mai veche, în acea zonă arheologii descoperind 3 tezaure cu monede de argint grecești care, se pare, au ajuns în Dacia prin schimburi comerciale (sec. II). Prima atestare documentară a satului datează din 1613 și în 1774 Dieciul este consemnat ca și cnezat de care aparțineau 17 sate.  

Populația, ortodoxă, avea o Biserică de lemn, pe un dâmb de pe malul drept al Crișului Alb (1692). Un secol mai târziu, fiind ruinată, a fost înlocuită cu  altă Biserică de lemn (1797), situată în actualul cimitir. Devenind neîncăpătoare,  a fost construită actuala Biserică Ortodoxă „Buna Vestire” (1846-1848), din piatră și var nestins, târnosită în 1851 și un an mai târziu vechea  Biserică de lemn a fost vândută satului Berindia.

Încă din anul 1906 în sat a existat și o comunitate baptistă. În cel de Al Doilea Război Mondial cei 33 de tineri din comună, care s-au înrolat, nu s-au mai întors, 18 din ei decedând pe front și ceilalți fiind dați dispăruți.

Monumentul Eroilor

La 6 kilometri vest de comună se află satul Revetiș. Inițial situat pe malul drept al râului Crișul Alb, datorită frecventelor inundații, la începutul secolului XIX a fost mutat pe actuala vatră. Satul a fost atestat prima dată documentar din 1553, aparținând domeniului Losonczy, din 1574, timp de 5 ani, domeniului spahiului de Beliu și până în 1597 familiei nobiliare Korniss. Din anul 1732 toată satele din zonă au intrat în posesia ducelui de Modena.

Pe vechea vatră localnicii, ortodocși, aveau Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” (1745), din care s-a păstrat un  prăznicar cu 12 scene, azi în colecția Mânăstirii Gai din Arad. Mutându-se vatra, au construit o nouă Biserică de lemn (1818). În 1804 satul a fost cumpărat de familia Königsegg și spre sfârșitul secolului, în locul Bisericii de lemn, a fost ridicată actuala biserică din cărămidă, pe fundație de piatră, cu interiorul pictat în tehnica fresco, Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1890-1891).

În apropierea vechii locații a Revetișului, azi la 1 kilometru distanță, era situat cătunul Cociuba (azi sat), atestat documentar din 1219, stăpânit pe rând de Losonczy (1553), spahiul otoman Hasam (1574), nobilii Korniss (1579), Erariul austriac, care în 1792 l-a vândut.

Din Revetiș spre nord, după 3 kilometri se ajunge în satul Roșia, atestat documentar din 1528. De fapt s-a format în 1619 prin unirea celor două sate, Roșia Mică și Roșia Mare, existente în perioada 1553-1561.

În jurul anului 1755 în sat exista o Biserică de lemn care, deteriorându-se, a fost înlocuită cu actuala biserică din cărămidă (1896).

În secolul XX acolo s-au așezat măicuțe, treptat s-au construit chilii, zona a fost înconjurată cu gard de piatră și până în 1995 s-a înființat Schitul „Sf. Arhangheli”.

Din Roșia m-am întors în comună și m-am îndreptat spre Gurahonț. Pe un drum lateral, spre nord, după 14 kilometri parcurși, am intrat în satul Crocna, atestat documentar din 1448, când, de fapt, existau 2 cătune, Crocna de Jos (1441) și Crocna de Sus (1448), care s-au unit abia în perioada 1819-1828.

Fiecare cătun a avut propria biserică. După sistematizarea satelor (1919), Biserica din Crocna de Sus a rămas în afara localității și nu s-a permis mutarea ei. Biserica din Crocna de Jos (1860-1894) a fost folosită până în anul 1864 când a început construcția la actuala Biserică Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh”, terminată în  1894.

Terminând de vizitat comuna Dieci și satele aparținătoare, m-am întors la Gurahonț și am pornit spre sud. În total 15 kilometri și am ajuns în comuna Brazii, situată în sudul depresiunii Gurahonț, la poalele Măgurii Ciungani și a masivului Husu, în bazinul hidrografic al râului Sighișoara. De ea aparțin administrativ satele Buceava-Șoimuș, Iacobini, Mădrigești și Secaș.

Satul Brazii a fost atestat documentar din 1479, în 1510 făcea parte din domeniul Vărădiei, un an mai târziu din domeniul Petrovics. În 1542 s-a înființat Principatul Transilvaniei care a fost atacat de trupele otomane, conduse de Baiazid. Acestea au cucerit teritoriile cetăților Ineu și Dezna, astfel Brazii a intrat sub ocupație otomană.  

Ulterior, ca toată zona, a intrat în posesia lui Losonczy. După alungarea turcilor de către  habsburgi a făcut parte din domeniul Modena (1732), apoi a intrat în posesia Erariului, care l-a vândut familiei Hampl (1819-1821). Localnicii, ortodocși, nu aveau o biserică proprie și până în 1844 au participat la slujbele Bisericii din Iacobini.

După ce vatra satului s-a mutat în actuala locație, la poalele „Deluțului”, au construit Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” (1866), păstrată până azi, cu unele modificări executate în decursul timpului. 

Pereții au fost tencuiți la exterior și interior, acoperișul și clopotnița au fost învelite cu tablă.

Icoanele vechi,  pe sticlă, azi sunt păstrate în colecția de la Mânăstirea din Gai, Arad. Din păcate nu am putut vedea interiorul, doar „am furat” o poză, nu prea reușită, prin micul geam.

În acea perioadă numărul populației a început să scadă, de asemenea și în satele din împrejurimi, prin migrarea localnicilor spre Podgoria Aradului.

La 3 kilometri sud-vest de comună se află satul Secaș, atestat documentar din 1439, în posesia lui Gh. Brancovici.

Din 1477 a fost inclus în domeniul Banffy, apoi a trecut din proprietar în proprietar și în final a ajuns să aparțină Erariului (1760) care l-a vândut un secol mai târziu.

În sat a existat Biserica de lemn „Sfinții 40 de Mucenici” (1755). Deteriorată, a fost înlocuită cu una din piatră, actuala Biserică Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” (1837).

Din Secaș m-am întors în comună și am rulat spre sud- est, în total 5 kilometri, până în satul Iacobini.

În 1439 aparținea domeniul Șiriei, în proprietatea lui Gh. Brancovici, ulterior a trecut din proprietar în proprietar și din 1650 a fost inclus în domeniul cetății Ineu.

În sat a existat o veche Biserică de lemn „Sf. Nicolae” (1711) care a fost înlocuită cu una mai nouă, ridicată pe colina Morminții Vechi, la capătul Uliței de Sus (1755), apoi, aproape de centrul satului, a fost construită o biserică din piatră, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Teodor Tiron”(1861) și după câțiva ani Biserica de  lemn „Sf. M. Mc. Dimitrie” a fost vândută satului Buceava-Șoimoș (1865-1867), unde a fost amplasată în zona fostului sat Șoimuș.

Satul Buceava-Șoimuș este situat la 6 kilometri sud-est de Iacobini. A fost format prin alipirea celor două sate, Buceava și Șoimuș. Satul Buceava, atestat documentar din același an cu Iacobini, aparținând și el cetății Șiriei, în final a fost vândut de Erariul austriac (1797-1801). În timpul Revoluției maghiare din 1848 Buceava și încă 12 sate au fost incendiate și distruse total de către armata revoluționară maghiară.

Abia în anul 1957 în Buceava a fost construită Biserica Ortodoxă  „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

Spre ultimul sat care aparține administrativ de comuna Brazii, m-am întors la șoseaua principală și m-am îndreptat spre sud-vest. După 5 kilometri am ajuns în satul Mădrigești, atestat documentar din 1441, aparținând domeniului cetății Șiriei.

În cimitirul satului a existat Biserica de lemn „Sf. M. Mc. Gheorghe” (1700) care a fost reconstruită în centrul satului (1804), păstrându-se 9 icoane împărătești, pictate în 1777. 

În perioada 1975-1976 biserica a fost reparată și modificată. Ferestrele au fost lărgite, i s-a adăugat o ușă nouă și a fost tencuită la exterior și interior. Tot atunci a fost refăcută pictura interioară pe care, biserica fiind închisă, nu am putut-o vedea.

În perioada 1782-1784 au avut loc revolte ale iobagilor împotriva nobililor care au confiscat pădurile, în Mădrigești acționând lotri conduși de Petru Baciu, urmate de Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan (1784), la care au participat și satele din zonă.

Citește și Comuna Pleșcuța cu 6 sate, jud. Arad