Comuna Pleșcuța, cu satele Aciuța, Budești, Dumbrava, Gura Văii, Rostoci și Tălagiu, majoritatea atestate documentar din secolul XV,  cu numele actual din anul 1910,  este situată în estul județului Arad, teritoriul ei fiind străbătut de o parte a râului Crișul Alb și de pârâurile, afluenți ai acestuia.

Zona a fost locuită însă cu mult timp în urmă, arheologii descoperind topoare cioplite, vârfuri de lănci, din paleolitic (1925, 1967), monede de argint grecești, un fragment dintr-un colier, 2 inele, azi în Muzeul Crişurilor din Oradea și o veche aşezare dacică (1886). În zonă dacii au trăit liberi, neocupați de romani, până în secolul V.

Se pare că zona a fost ocupată de Menumorut (sec. V-X), apoi a intrat sub stăpânirea urmașului lui Glad, Ahtum (sec. XV). După ce acesta a fost înfrânt de trupele lui Ștefan cel Sfânt, zona a fost ocupată de unguri, care au organizat-o în cnezate și voievodate. Din secolul XVI, o parte Ungaria medievală fiind cucerită de turci, satele din zona Pleșcuța au fost conduse de spahii. În 1593 teritoriul a fost eliberat de trupele lui Mihai Viteazul dar, acesta fiind asasinat nu după mult timp, au intrat sub stăpânirea habsburgică (1683) și au fost controlate de garnizoana din Ineu, nou înființată.

Un secol mai târziu, datorită presiunilor făcute pentru maghiarizarea și catolicizarea populației, aceasta s-a răsculat și din 1865, în majoritatea comunelor Comitatului Arad, s-a adoptat oficial limba română. După Primul Război Mondial a fost  introdusă administraţia română (1919) apoi, prin reformat agrară (1921), terenurile marilor moșieri au fost expropriate și împărțite țăranilor (1921). S-au bucurat până după cel de Al Doilea Război Mondial, când au fost colectivizate, din satele comunei Pleșcuța, satul Budești, fiind izolat, rămânând cu terenurile în proprietate privată.

În comuna Pleșcuța, atestată documentar din 1439, cu numele Plesfalwa, la mijlocul secolului XVIII a existat Biserica de lemn „Cuv. Parascheva”, înlocuită cu Biserica de lemn „Sf. Arhangheli” (1825). Deteriorându-se, a demolată și, folosindu-se și materialul ei, a fost ridicată actuala Biserică de lemn Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” (1929).

Satul Gura Văii este situat la 2 kilometri vest de comună. Cu numele Voikafalva, a fost prima dată atestat documentar din perioada 1553-1561.

În prima jumătate a secolului XVIII în sat exista Biserica de lemn „Sf. Mc. Gheorghe”, în timp înlocuită cu Biserica de lemn „Sf. Parascheva”. Deteriorată, a fost înlocuită cu o biserică din zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Cuv. Parascheva; Adormirea Maicii Domnului” (1910).

La nici 2 kilometri sud de Gura Văii se ajunge în satul Rostoci, atestat documentar din 1439, numit Raztolch, fiind în proprietatea Cetății Șiria. Din 1697 a fost deținut de familia Bethlen.

Deși în 1755 exista o parohie ortodoxă, abia în 1762 s-a construit Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, care a rezistat timp de 2 secole.  În decursul timpului a suferit mai multe reparații apoi  a fost înlocuită cu una de zid,  Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” (1957).

La 3 kilometri sud de comună este situat satul Dumbrava, atestat documentar din 1553.  În secolul XVIII,  filie a parohiei din Rostoci, în sat funcționa Biserica de lemn „Sf. Ap. Petru și Pavel”(1760-1762). Un secol mai târziu interiorul a fost pictat pe lemn, reprezentând personaje și scene biblice (1870). Biserica a supraviețuit până în secolul XX când a fost înlocuită cu una de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Sf. Ap. Petru și Pavel” (1937).

Din Pleșcuța spre est, apoi spre sud, după 3 kilometri se ajunge în satul Aciuța, atestat documentar din 1439, cu numele Acsfalva, aparținând Cetății Șiria.  

În sat se păstrează vechiul Conac Holoky, construit în secolul XVIII, în stil neoclasic.

În secolul XX în el a funcționat Școala Generală.

Nu știu exact când aceasta s-a desființat, cert este că azi fostul conac este o ruină, năpădită de vegetație.

În anul 1814 a fost ridicată Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, azi filie a parohiei Pleșcuța.

Sub comuniști (anii 1970) pe teritoriul comunei, între Tălagiu, Aciuța și Gura Văii, au funcționat 5 cariere de piatră, în care lucrau în jur de 500 de muncitori.

După 1989, pe rând, carierele s-au desființat. A rămas doar cea de la Aciuța, cu aproximativ 12 lucrători.

La 5 kilometri sud-est de Aciuța se află satul Tălagiu, atestat documentar din 1439.

În anul 1561, numit Thalak, aparținea domeniului familiei Bathory.

La începutul secolului XVIII, în cimitir a fost construită Biserica de lemn „Sf. Arhangheli”, fapt demonstrat de inscripția de pe ușile împărătești, anul 1783. Un secol mai târziu interiorul a fost pictat pe lemn, cu scene și personaje biblice (1860). Ca majoritatea bisericilor de lemn și aceasta a fost. În locul ei s-a ridicat o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” (1931). În anul 1996 biserica a fost renovată și în perioada 2008-2011 picturile interioare au fost refăcute.

Lângă Tălagiu, la aproximativ 4 kilometri spre vest, este situat satul Budești, atestat documentar din 1464, cu numele Bondefalwa, aparţinând domeniului Cetăţii Şiriei. Sat izolat, chiar și azi greu accesibil, cu mașina mea obișnuită nu am putut să parcurg acea distanță mică. Până în secolul XXI acolo a funcționat o Biserică de lemn, construită în 1772, în timp reparată de mai multe ori, ultima dată în anul 1900. Monumentul istoric, a fost lăsat să se ruineze. Actual, cu turnul și o parte din ziduri dărâmate, așteaptă fonduri pentru restaurare, care, însă, nu există. Neavând unde să țină slujbele, puțina populație rămasă a construit noua Biserică de lemn „Înălțarea Domnului”.

Citește și Comuna Vârfurile cu 7 sate aparținătoare, jud. Arad