Comuna Turia este situată în partea de nord a județului Covasna, în Depresiunea Târgul Secuiesc. A fost prima atestată documentar din 1307 dar așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice descoperind urme de locuire din neolitic, epoca fierului, dacică, medievală, etc.

În comună s-a păstrat până azi Biserica Reformată fortificată, construită în secolul XVI, cu un turn-clopotniță și un portic de intrare datând din 1776, înconjurată cu un zid de incintă.

Biserica a fost refăcută în secolul XIX.

Pe teritoriul administrativ al comunei, între versanții muntoși, există o prăpastie cu emanații de hidrogen sulfurat, numită „Cimitirul păsărilor”, emanații care s-au acumulat în peștera Pucioasa, numită după mirosul urât al acestuia și au fost folosite în scop terapeutic. Pe pereții peșterii s-au format picături de „vitriol” care și azi sunt folosite pentru vindecarea diferitelor afecțiuni.

Pe vremuri au funcționat 3 colonii de băi, cea mai veche situată în pasul Bálványos, care ulterior s-au unit și au format stațiunea Băile Bálványos.

Au fost captate izvoare cu apă minerală și s-au creat mofete pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare, reumatismale și ale aparatului osteo-articular.

Pe un deal de pe malul stâng al pârâului Bálványos a existat o cetate din care până azi s-au păstrat câteva ruine.

Despre Cetatea Bálványos se spune că datează din anii 1100 dar prima atestate documentară, cu numele „Castri Baluanus”, datează din 1360, când teritoriul era deținut de familia Apor.

Se pare că în timpul domniei lui Ștefan cel Mare acolo s-ar fi aflat templele păgânilor, care se rugau la idoli și de aceea a fost numită „Cetatea păgânilor” (bálvány=idol).

Cetatea era situată pe un platou. În incintă se înălța un donjon pătrat, datat din secolele XII-XIII.

În jurul lui s-au construit incintele din piatră (sec. XIII-XIV). Poarta de intrare în cetate se afla pe partea estică.

La exterior era înconjurată de un zid care se lega de colțul ei vestic. 

Legenda spune că pietrele construcției fiind atât de mari, aceasta a fost realizată de uriași și zâne. În decursul timpului cetatea a fost de multe ori asediată și atacată, mai ales de tătari, dar nu a putut fi cucerită, astfel localnicii au numit-o „Cetatea victorioasă”.

Cert este că săpăturile arheologice efectuate în zonă au scos la iveală obiecte datând din perioada romană și medievală, ultimele datând din secolul XVII, secol când apar și ultimele menționări documentare. Se presupune că după moartea ultimului descendent al familiei Apor cetatea a fost părăsită. În timp s-a ruinat și a fost invadată de vegetație.

Pe cei dornici să o viziteze îi sfătuiesc să fie foarte atenți la semnalizarea traseului. Eu am pățit-o! La un moment dat același semn mi-a indicat 2 direcții diferite. Am avut noroc că m-au descoperit câinii unei turme de oi și ciobanul mi-a indicat direcția corectă.

Citește și Lacul Sfânta Ana, Băile Tușnad și Malnaș-Băi