Orașul Baraolt este situat în nord-vestul județului Covasna, la limita cu județul Brașov. De el aparțin administrativ satele Bodoș, Biborțeni, Căpeni, Micloșoara și Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar din 1224, în hrisovul Regelui Andrei al II-lea, dar așezarea a fost mult mai veche, săpăturile arheologice demonstrând existența ei încă din eneolitic și epoca bronzului.

La începutul secolului XVII, în luptele dintre otomani și armata lui Gabriel Báthory, acesta a fost ucis și din 1615 Principele Bethlen Gábor a devenit rege al Transilvaniei. Sub domnia sa Baraolt a primit dreptul de a ține târguri.

În oraș s-a păstrat până azi Biserica Romano-Catolică Fortificată „Sf. Adalbert”, restaurată în 1821. Biserica a fost construită în 1569. Zona fiind atacă prin invazia tătarilor (1658-1660), a fost înconjurată cu un zid de apărare (1691), apoi i s-a ridicat un turn de pază (1760).

În aceeași perioadă pe dealul din vestul localității s-a construit Capela Romano-Catolică „Sf. Maria Mică” (1755).

Sub Imperiul Habsburgic, la porunca Împărătesei Maria Theresia a Austriei (sec. XVIII), Baraolt a devenit localitate militarizată, în ea fiind încartiruite regimentului Husarilor Secui şi a regimentului al ll-lea al Secuilor Infanterişti și s-a trecut la catolicizarea forțată a populației, când fosta biserică ortodoxă a devenit greco-catolică (1755). Pe locul ei, în perioada 1926-1936, s-a construit actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail si Gavriil”.

Pentru greco-catolicii din oraș s-a construit altă biserică (1936), ulterior trecută la cultul ortodox, Biserica Ortodoxă „Sf. Trei Ierarhi”.

Începând cu secolul XIX dezvoltarea orașului a luat avânt. S-au înființat o fabrică de spirt, una de brânzeturi, o fabrică de chibrite şi una de cuie de lemn. Zona fiind bogată în cărbune, primele mine s-au deschis în Baraolt (1832), urmate de cele din Căpeni (1872) și altele mai mici în Bodoș și Racoșu de Sus. Pe lângă activitatea minieră, populația se ocupa cu agricultura, creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.
Monumentul „Eroismul Minerilor în Opera de Industrializare a Țării” (1984)

Interbelic localitatea a devenit reședința Plășii Baraolt, din județul Trei Scaune și după reorganizarea administrativă (1968) a fost declarat oraș.

Din punct de vedere religios azi în oraș există mai multe culte, fiecare cu propria biserică sau casă de rugăciuni.
Biserica Reformată (1993- 1994)


La 5 kilometri est de Baraolt, la poalele munților Harghita, este situată localitatea Biborțeni, sat care aparține administrativ orașului, prima dată atestat documentar din 1332, cu numele Villa Byborgh. Este cunoscut pentru izvoarele de ape minerale, folosite încă de pe vremea romanilor când apa carbogazoasă era captată și condusă prin tuburi ceramice, spre a alimenta băile.

La sfârșitul secolului XIII- începutul secolului XIV în sat a fost construită o biserică, un secol mai târziu reconstruită în stil gotic. În decursul timpului a suferit numeroase transformări, renovări și în 1897 Biserică Reformată a primit forma actuală.

La momentul vizitei mele (2021) pictura interioară era în curs de recondiționare. Una dintre frescele vechi descoperite prezintă legenda Sf. László.



Lângă biserică sunt postate două monumente, ridicate în cinstea eroilor localității.
Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial

Monumentul „Pro Anno 1989”

Pe strada principală a satului am văzut o clădire părăsită, ruinată. Un localnic m-a lămurit. Era vorba de fostul Conac Szabó István, construit în jurul anului 1870, care, retrocedat, a fost lăsat de izbeliște.

În decursul timpului apele minerale au fost folosite de localnici în scop curativ. Pentru a putea fi exploatate, din Izvorul Borhegy, azi dispărut, s-au trimis mostre la Budapesta (1871) unde analiza fizico-chimică a descoperit că apa carbogazoasă e de tip bicarbonatat, sodic, bogată în calciu și magneziu. În decursul timpului apa a fost captată și folosită în cure interne și externe. Începând cu anul 1950 și până azi apa este îmbuteliată industrial, apoi comercializată.

La aproximativ 6 kilometri vest de Baraolt se află alt sat aparținător administrativ de Baraolt, Racoșu de Sus. A fost prima dată atestat documentar din 1417, cu numele Rakus. La hotarele lui s-a desfășurat una din bătăliile Revoluției de la 1848.

În sat s-a păstrat până azi Biserica Unitariană fortificată, construită în anul 1795.

Biserica a fost recondiționată în perioada 1825-1831.


Conform unei legende locale, pe malul pârâului de la marginea satului, sub o stâncă înaltă, s-ar afla mormântul Reginei Réka, soția lui Attila. A fost așezată într-un sicriu triplu, la interior din aur, deasupra unul de argint, la exterior unul din minereu, care a fost pus într-o groapă, la baza stâncilor și astupat cu pământ, pentru a nu putea fi găsit.

Prin săpăturile făcute în cariera de lignit Racoșu de Sus a fost descoperit scheletul unui mastodont, cu aproximație vechi de 3 milioane de ani, azi expus în Muzeul Baraolt.

Citește și județul Covasna- două Castele Dániel și Conacul Ferencz Boda