Comuna Vârfurile este situată în partea de est a județului Arad. De ea aparțin administrativ satele Avram Iancu, Groși, Lazuri, Măgulicea, Mermești, Poiana și Vidra, toate locuite exclusiv de români (recensământul populației 2002).

Primăria și Poliția Vârfurile

A fost atestată documentar din 1390, cu numele Chuch, Chwch (Ciuci),  care atât în limba română cât și în maghiară înseamnă vârfuri, nume românizat din 1926. Un secol mai târziu districtul Chwch, împreună cu alte șase, făcea parte din domeniul Șiriei și era deținut de Ioan Huniade (1444-1445). În secolul XVI, împreună cu mare parte a zonei, a intrat în posesia Marchizului George de Brandenburg (1510).

În anul 1643 Principele Transilvaniei George Rákóczi II a înființat în Ciuci un seniorat (protopopiat) reformat și tot atunci s-a construit o biserică. Se pare că a existat și o Biserică de lemn ortodoxă (1755) pe care, deteriorată, localnicii au dorit să o înlocuiască, dar autoritățile le-a interzis. Abia în 1889 au reușit să construiască o nouă biserică, din piatră și cărămidă, actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”. A fost reparată în 1931 și pictura interioară, în stil bizantin, a fost realizată în perioada 1944-1945.

La 9 kilometri nord-vest de comună este situat satul Avram Iancu, atestat documentar din 1441, numit Achwa, după verbul „a se aciua”, deoarece se afla ascuns într-o vale, nume purtat până în 1926, când a fost schimbat cu cel actual.

Monumentul Eroilor

La jumătatea secolului XVIII în sat exista Biserica de lemn „Sf. Arh.”, schimbată în 1846 cu una de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Înălțarea Domnului”.

Satul Vidra se află la aproximativ 4-5 kilometri nord-vest de comună. A fost prima dată atestat documentar din 1477, fiind în proprietatea familiei Banffy, numit Wydra, după numeroasele mamifere (vidre) care trăiau în râu.

Biserica Ortodoxă

Din 1697 satul a aparținut domeniului Hălmagiu, perioadă în care s-a construit  Biserica de lemn „Sf. Cosma și Damian” (1724), din bârne de stejar, acoperită cu șindrilă, cu un turn baroc, în formă de prismă, terminată cu un „coif”.

În timp biserica a suferit reparații capitale (1800), apoi interiorul și iconostasul au fost pictate (1851) și în 1964 a fost restaurată, dar pictura nu a mai putut fi recuperată.

Am avut noroc că am ajuns atunci să vizitez zona (07.2021) deoarece în anul 2022 biserica a fost distrusă total de un incendiu.

La aproximativ 2-3 kilometri de sat se află Lacul Vidra. Azi unul din malurile lacului a fost amenajat cu bănci și un foișor de lemn, de proprietarii unui hotel/motel particular.

Pe vremuri acolo se aflau sălașe, înlocuite în timp de câteva case, unele modernizate și folosite actual pentru petrecerea timpului liber.

Pentru a vedea satul Mermești, din Vârfurile m-am îndreptat spre nord, apoi am părăsit drumul principal și, pe unul neasfaltat, dar bun, m-am îndreptat spre est.

Satul, numit Nermygh, a fost atestat documentar din 1760 când, neavând biserică, era filie a parohiei Vârfurile. În 1767 s-a construit o Biserică de lemn, înlocuită în 1928 cu alta de lemn.

Fiind foarte deteriorată, a fost demolată și pe locul ei construită o biserică de zid, actuala Biserică Ortodoxă „Buna Vestire” (1980).

M-am întors la drumul principal, l-am urmat spre nord, apoi am urmat un drum lateral spre vest și după 5 kilometri am intrat în satul Măgulicea, prima dată atestat documentar din 1427, cu numele Magakucha, când aparținea someniului Șiriei.

Școala Primară

În perioada 1754-1762 în sat a existat o Biserică de lemn. Fiind deteriorată, în jurul anului 1800 a fost înlocuită cu actuala Biserică de lemn „Sf. Cuv. Parascheva”, până azi tencuită și zugrăvită.

Satul Lazuri este situat la aproximativ 4-5 kilometri de Măgulicea, pe drumul principal care, spre nord, se continuă în județul Bihor. A fost atestat documentar din 1427, numit Laturfalwa/ Lazwrfalwa, însemnând „ a lăzui”, activitate de defrișare pentru a obține locuri pentru agricultură.

Până în 1650 a aparținut domeniului Șiriei, apoi cetății Ineului. În actele din 1754 pe teritoriul satului este pomenită Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”. Un secol mai târziu a fost înlocuită cu Biserica de lemn „Pogorârea Sf. Duh” (1814) care a rezistat până în 1945, când a fost demolată și în locul ei ridicată o biserică de zid, în stil baroc, actuala Biserică Ortodoxă „Pogorârea Sf. Duh” .

Pentru a ajunge în ultimul sat care aparține administrativ de comuna Vârfurile, sat de graniță cu județul Bihor, am urmat șoseaua principală spre nord, apoi am deviat spre vest (7 km).

Satul Groși a fost prima dată atestat documentar din 1427, cu numele Gorzofalwa, însemnând buștenii rămași după tăierea trunchiurilor de copaci.

În perioada 1754-1760 în sat a existat o Biserică de lemn despre care se spune că ar fi fost adusă de la Țohești.

A fost folosită până în 1927 când, deteriorată, a fost înlocuită cu actuala Biserică de lemn „Înălțarea Domnului”. În timp biserica a fost tencuită, acoperișul schimbat cu țiglă și partea superioară a turnului îmbrăcată în tablă.