Vizitând Malta, în acea zi îmi propusesem să mă transfer în preistorie. În zona de sud-est existau câteva localități în care s-au descoperit și restaurat câteva situri arheologice. Din Hamrun, unde eram cazată, m-am îndreptat spre Paola, unde se aflau un templu și un hipogeu. După cca. 20 minute cu autobuzul, am coborât în apropierea Centrului Islamic (Islamic Centre), un complex format din Moscheea Mariam Al-Batool, o școală, Centrul Cultural, un cimitir islamic, Grădina Mediteraneană, construit începând din 1978 și  inaugurat în 1982. 

În apropierea lui, zonă numită Ghajn Dwieli, în 1953 călugării capucini au construit o capelă. În timp devenind neîncăpătoare, a fost înlocuită cu Biserica Sf. Anton de Padova (St. Antony of Padua Church), inaugurată în 1965.

În spatele ei se află ruinele unuia dintre cele trei temple megalitice păstrat până azi, Templul Kordin III, celelalte fiind distruse în Al Doilea Război Mondial. Deziluzie. Ruinele erau înconjurate cu gard de piatră și, chiar întrebând, nu am găsit cum aș fi putut intra.

De acolo m-am îndreptat spre centrul orașului, numit după fondatorul lui. Localitatea a fost înființată în 1626 de Marele Maestru Antoine de Paule, la acea vreme numită Casal Nuovo (Orașul Nou). Pentru a-l popula, cei care se mutau acolo au fost scutiți de plata datoriilor.

Fiind situat în apropierea mlaștinilor de la Marsa, multă populație s-a îmbolnăvit de malarie. Treptat Paola a fost părăsită, la începutul stăpânirii britanice ajungând aproape să fie depopulată.

Pentru a-l repopula, britanicii au acceptat inițiativa unui localnic, care a desecat mlaștinile, cu condiția ca terenurile respective să intre în proprietatea sa.

Imediat după formarea orașului, cu acordul Papei Urban VIII, Ordinul Sf. Ioan a construit prima biserică din Paola (1630), Biserica Sf. Ubaldesca. După ce Ordinul a părăsit Malta biserica a intrat în proprietatea statului. Sub britanici a devenit Biserică Parohială (1901-1929). Numărul populației crescând, în central orașului s-a construit o nouă biserică (1924-1967), care a preluat funcția de parohială, actuala Bazilică Cristos Rege (Basilica Christ the King Church).

La fațadă a fost creat un portic, mărginit de două șiruri a câte 6 coloane ionice, care susțin cornișa. A fost flancată de două turnuri-clopotniță înalte, terminate prin câte o cupolă, susținută de arcade, postate pe coloane ionice. 

Același tip de coloane au fost folosite și în interior, pentru a susține tavanul și cupolele.

În spatele altarului principal a fost postată statuia lui Cristos, în mărime naturală.

Pe laterale biserica a fost ornată cu tablouri și statui reprezentând personaje biblice și personalități religioase.

Au fost create altare secundare, în fiecare fiind postat un tablou reprezentând sfântul căruia îi este dedicat.

Deasupra ușii centrale s-a postat orga.

În anul 2020 biserica a fost ridicată la rangul de bazilică minoră.

Pe o străduță din apropiere se afla intrarea la Hypogeul Hal-Saflieni, azi în patrimoniul UNESCO, un fost templu creat în neolitic (3.800-2.500 î.e.n.), deasupra căruia, ulterior, s-au creat locuri de înmormântare. În sit au fost descoperite statuete, amulete, diverse obiecte, din acele perioade. Alt ghinion. Intrarea se făcea prin programare pe NET, cu multe luni în urmă. Degeaba am explicat că sunt doar o persoană, nu am putut intra.

M-am întors și am intrat în orașul Tarxien. Paola și Tarxien sunt situate unul în continuarea celuilalt, delimitate doar administrativ. Speram ca măcar templele neolitice, restaurate în Tarxien, să le pot vizita.

La o întretăiere de străzi am văzut Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (Monument to Heroes of the Second World War), inaugurat în 1992.

De acolo, nici 5 minute de mers și am ajuns la Templele Tarxien (Tarxien temples). Altă dandana. Puteam să intru dacă plăteam biletul cu cardul, pe care nu-l aveam la mine. Totuși am avut noroc cu o persoană amabilă care m-a ajutat, de asemenea că nu erau mulți vizitatori și am putut să savurez imaginea de ansamblu.

Fostele temple au fost descoperite în 1913 când, arând terenul, fermierii au dat peste niște blocuri mari de piatră. Proprietarul terenului l-a contactat pe directorul Muzeului Național și în curând au început săpăturile arheologice. Până în 1920 au fost descoperite patru temple,  numeroasele artefacte și plăci decorate, azi etalate în Muzeul de Arheologie din Valletta. Săpăturile au fost oprite în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Postbelic reluate, în timp ruinele au fost restaurate și completate cu porțiuni noi, cum ar fi intrarea principală reconstruită în 1956. Lucrările au fost terminate în anul 2015. Pentru protecție, situl a fost îngrădit, acoperit cu un cort, apoi amenajat și deschis publicului spre vizitare.

Au fost datate din neoliticul târziu (3.600-2.500 î.e.n.). Deasupra lor s-au găsit urmele unui cimitir de incinerare din Epoca Bronzului. 2000 de ani mai târziu, în Epoca Romană, au fost acoperite și zona transformată în terenuri agricole, dotate cu canale de apă, cisterne și o parte ocupată cu clădiri de locuit.

Din Templul de Sud (aprox. 3.100 î.e.n.) s-au păstrat două încăperi semicirculare (abside), din fiecare pornind câte un pasaj central, înconjurate de pereții vechi, porțiuni situate puțin deasupra nivelului solului. În perioada construirii ultimului templu, Templul Central, pentru a se crea acces la el, una dintre abside a fost modificată. Pe lângă cele două abside, între pereții interiori ai templului se află și alte încăperi mici.

Templul de Est a fost construit în aceeași perioadă cu Templul de Sud, cu patru abside, în care s-au păstrat pereții și pavajul inițial. Se presupune că unul dintre pereți a fost spart în perioada construirii Templului Central. Arheologii l-au reconstruit în 1920.

În afara zidurilor se aflau câteva încăperi mici. Se presupune că erau legate de templu prin unele spații sau găuri din zid.

Templul Central (aprox. 3.000 î.e.n.) a fost construit cu 3 perechi de abside mari, cu un tâlp central care a păstrat nuanța roz, indicând că acolo se efectuau incinerări. Între ele s-a creat un pasaj central, flancat cu paravane, decorate cu 4 spirale. Pe ele, în interiorul încăperilor, se află câte un raft mic. Din construcțiile vechi, în absida centrală s-au păstrat o parte din ziduri și pavajul megalitice și în absida din est o parte dintr-un zid roman.

Între încăperi, o piatră trapeziodală indică locul fostei porți de intrare. Și în acest templu absidele au fost înconjurate cu încăperi mici.  

În partea de est, la distanță de cele trei temple, s-a descoperit și un templu mai mic, datat din 3.250 î.e.n.

Multe vestigii preistorice au fost găsite și în cimitirul de lângă sit.

În cimitir se află o biserică dedicată Învierii lui Cristos, din cauza locației, numită de localnici Biserica Sufletelor (Church of Our Souls).

În sfârșit am reușit să văd ceva din ce-mi propusesem. Urma să mă deplasez în regiunea de sud a Maltei, unde se aflau un sit arheologic și o peșteră. Până la autobuz am ales un drum care trecea pe lângă câteva biserici.

Biserica Sf. Bartolomeu (San Bert Apostol Church) a fost construită începând cu anul 1764. 

Existând niște neînțelegeri cu inchizitorul, construcția a stagnat și a fost terminată abia în 1776.

Capela Sf. Maria (St Mary Chapel), numită de maltezi Tar Rokna (de la colț), azi este lipită lateral de alte clădiri. A fost construită în perioada 1729-1737, cu două turnuri-clopotniță, între care a fost postată statuia Maicii Domnului (1909).

Am ajuns la Biserica Parohială Buna Vestire a Domnului Nostru (The Parish Church of the Annunciation of Our Lord), în apropierea căreia se afla stația de autobuz. Biserica a fost construită după înființarea parohiei (1592), pe locul a trei capele, în timp îndelungat.

Inițial s-a ridicat clădirea cu decorurile arhitecturale (1610-1627). Până în 1636 i s-au ridicat turnurile-clopotniță, apoi au fost create câte trei capele laterale, terminate în 1740. Până în 1782 fațada a fost modificată.

Altarul principal a fost schimbat cu unul din marmură (1779). În spatele lui s-a postat un tablou înfățișând Buna Vestire (1874).

Interiorul a fost modificat în urma Consiliului Vaticanului II (1959). Azi, pe lângă altarul principal, în biserică există 11 capele laterale, cu altarele lor și picturile reprezentând sfinții cărora au fost dedicate.

Citește și Birżebbuġa și Marsaxlokk, Malta