În regiunea de sud-est a Maltei, lângă orașul Birżebbuġa, se află Peștera Ghar Dalam (Ghar Dalam cave), în care s-au descoperit cele mai vechi dovezi a prezenței umane în Malta, cu aproximativ 7.400 de ani vechime. A fost prima dată explorată în 1865. În decursul timpului s-au efectuat mai multe săpături, descoperindu-se că este un tub freatic, cu cca. 144 metri adâncime. A fost deschisă publicului în 1933, putându-se vizita doar 50 de metri din ea.

Peștera s-a format prin eroziunea unui râu care curgea în zonă. Este formată din șase straturi suprapuse. În stratul de la suprafață, de cca. 74 cm, s-au descoperit ceramică, silex, unelte, oase umane și oase de animale domestice, oi, capre, bovine, până în 1912 peștera fiind folosită și ca țarc de animale.

Sub el, un strat calcaros subțire (cca. 0,6 cm), acoperă așa numitul strat de cerb (cca. 175 cm), deoarece acolo s-au descoperit predominant oase ale cerbului pitic, derivate din cerbul roșu, dispărut în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, oase de urs brun, vulpe roșie, lup, lebede mari, broaște țestoase gigantic.

Al patrulea strat, (cca. 35 cm) este format din pietre mici și mai mari, indicând că râul care a format peștera avea un curs rapid. În stratul cinci (cca. 120 cm), cel mai vechi, s-au găsit oase de hipopotam, elefant pitic și cătin gigant, specii de mult dispărute. În cel mai profund strat (cca. 125 cm), de argilă, s-au găsit doar impresiuni de vegetație. Se presupune că în acele vremuri insula era legată de continental Europa.

În Al Doilea Război Mondial peștera a fost folosită de Royal Air Force ca depozit de combustibil, cu care se aprovizionau aerodromurile din zonă. Pentru protecție, zona era înconjurată cu gard de sârmă ghimpată.

În clădirea administrativă se află un muzeu în care sunt etalate numeroase oase de animale și umane descoperite în peșteră.

Au fost aduse și oase aparținând altor specii de animale, pentru studierea lor de către cercetătorii celor din peșteră.

În 1980 cele mai importante relicve, patru colți de elefanți pitici și craniul unui copil neolitic, au fost furate din muzeu.

Vis a vis de peșteră, pe o creastă flancată de două văi, se află Complexul arheologic Ta’ Kaċċatura (The archaeological complex of Ta’ Kaċċatura), care a fost achiziționat de autorități de la proprietar (1881) pentru a asigura conservarea ruinelor descoperite acolo, perioadă în care, probabil, a fost înconjurat cu un zid de protecție. Și azi este înconjurat de proprietăți private, astfel nu poate fi vizitat.

Complexul cuprinde o fostă Vilă Romană (Roman Villa) și câteva cisterne subterane, folosite din perioadele punică și romană. Era o clădire agricolă cu camerele principale construite în jurul unei curți centrale, peristil. Se presupune că era etajată deoarece au fost descoperite urmele unei scări care cobora spre curte. Era deservită de câteva cisterne de apă, cea mai mare situată pe un deal deasupra vilei, având dimensiunile 10×10 metri și adâncimea de 4 metri.  În capătul vestic al vilei s-au descoperit resturi de teascuri, cuve tăiate în stâncă, canale, jgheaburi și lângă vilă o greutate mare folosită pentru ridicarea unei prese, ceea ce demonstrează că era folosită la producerea uleiului de măsline, activitatea principală în zonă.

Un alt sit arheologic preistoric, Borġ in-Nadur, este situat pe un deal deasupra orașului. În el au fost descoperite urmele unui templu megalitic (cca. 2.000 î.e.n.), și ale unui sat din Epoca bronzului, înconjurat cu un zid de apărare, situate deasupra templului. Nici pe  acesta nu puteam să-l văd, vizitarea se făcea doar în grupuri, prin programare anterioară.

De la peșteră până în oraș am parcurs în jur de 1 kilometru. De pe marginea șoselei, în depărtare, am văzut  așa numitul The Pillbox, construit în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, în cadrul sistemului de fortificații din zonă (1939-1940). Era o fortificație interioară, dotată cu tunuri, servită de 6 soldați.

Birżebbuġa este un oraș și port la Marea Mediterană, în Golful Sf. Gheorghe. Numele tradus în limba română înseamnă „fântână de măsline”.

Este foarte vizitat de turiști pentru plajele sale, pentru scufundări, sau plimbări cu ambarcațiuni mici.

Pentru a vedea și alte fortificații, cei aproximativ 2,5 kilometri, dintre Birżebbuġa și Marsaxlokk, i-am parcurs pe jos. Am trecut pe lângă două capele construite în secolul XIX, azi în proprietate privată.

Capela Sf. Iosif (St. Joseph Chapel), construită în 1871

Capela Maica Domnului Ajutorul Creștinilor (Church of Our Lady Help of Christians), construită în  1839

Urmând o stradă paralelă cu marea am ajuns la marginea orașului, în satul Qajjenza, unde se află Bateria Ferretti (Ferretti Battery) numită după cavalerul Ordinului Sf. Ioan Francesco Maria Ferretti, cel care a finanțat construcția (1715 și 1716), o baterie de artilerie în cadrul fortificațiilor realizate în jurul coastelor Insulelor Malteze, pentru apărarea Portului Marsaxlokk, care cuprindeau 6 baterii, Fortul Sf Lucian, două turnuri mici-Turnurile De Redin, patru reduțe și trei întărituri. Era formată din două blocuri legate în V, porțiune unde se afla intrarea principală, înconjurate de o platformă semicirculară, cu un parapet, prevăzut cu locuri pentru muschete. Între ele a fost săpat în stâncă un șanț. În anul 1770 a fost dotată cu 4 tunuri, jumătate din capacitatea sa, cărora li s-au adăugat încă două în 1785.

Bateria a funcționat până în secolul XIX, apoi a fost transformată în reședință de vară și loc de ancorare al bărcilor. În timp a suferit diverse modificări. Parapetul a fost demolat, șanțul umplut cu apă și în jurul bateriei s-a construit un dig. Apoi o parte a parapetului a fost refăcută. Azi, păstrând mult din forma inițială, funcționează ca Restaurantul Ferretti.

În zona dintre cele două orașe se află o parte a terminalului de containere din Malta Freeport.

În depărtare am văzut Fortul Sf. Lucian (San Lucian Fort), cunoscut și ca Fort Rohan, pe lângă care urma să trec. A fost construit de Ordinul Sf. Ioan  (1610-1611), ca al doilea turn de pază din sistemului de fortificații care urma să înconjure coastele insulelor Maltei.  

Era un turn poligonal, bastionat, cu o mică capelă în care se afla o pictură reprezentându-l pe Sf. Lucian, mutată în 1799 la Biserica din Tarxien. A fost dotat cu 6 tunuri, cărora li s-a adăugat o baterie de artilerie (1715). În anii 1790 a fost transformat în fort, înconjurat de un șanț, numit după după al 70-lea Mare Maestru Emmanuel de Rohan-Polduc, Fortul Rohan. În timpul blocadei franceze (1798-1800), când Ordinul a părăsit Malta, a fost folosit ca bază de aprovizionare a britanicilor, aliații maltezilor.

Sub protectoratul britanic fortul a fost extins, când în partea dinspre mare s-au construit trei cazemate și transformat în fortăreață, dotată cu tunuri mari. După 1885 nu a mai fost folosit decât în Al Doilea Război Mondial, când Royal Air Force și-a depozitat acolo bombele și posteblic, pentru o perioadă de timp, ca închisoare. Din 1964 a intrat în administrarea guvernului, apoi a Universității din Malta, departamentul de Biologie și din  1988, a fost dat Ministerului Agriculturii și Pescuitului pentru a găzdui Centrul Național de Acvacultură, azi Centrul de Cercetare pentru Acvacultură din Malta.

În zona satului Marsaxlokk au fost descoperite templele antice de la Tas-Silġ. Satul a fost locuit și folosit ca port de fenicieni, cartaginezi și romani. Fiind invadat de corsarii musulmani, a fost părăsit. În timpul Marelui Atac (1565) marina otomană a ancorat în port, de unde trimiteau trupele marine pentru a ataca. După alungarea lor și ocuparea Maltei de Ordinul Sf. Ioan, zona înconjurătoare portului a fost fortificată, Bateria Ferretti și Fortul Sf. Lucian ,pe care le văzusem, făcând parte din acea structură de apărare. Portul satului a fost folosit de armata franceză (1798) și în Revolta Malteză de trupele aliate, britanice, napolitane și portugheze.

Sub britanici portul a fost folosit în special de pescari, mai ales cei din Żejtun. Trebuind să facă naveta până la port, începând cu anul 1846 și-au construit case, s-au mutat acolo și s-a reformat satul Marsaxlokk.

Azi lângă micul sat tradițional de pescari se află rezervoarele de combustibil și se înalță coșurile Centralei Electrice Delimara.

Populația aparținea de parohia din Żejtun . După ce Marchizul Rosalia Apap Viani Testaferrata a supraviețuit unei furtuni puternice pe mare (1890), a finanțat construirea Bisericii Maica Domnului din Pompei (Our Lady of Pompei Church), din 1897 devenită parohială.  Până în anii 1920 clădirea a fost modificată și extinsă.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial Golful Marsaxlokk a fost folosit ca bază a Fleet Air Arm. Pentru a apăra sediile terestre ale Marinei Regale, pe mare au fost ancorate navele cu avioane și pe țărm au amenajat un aerodrom. Golful a devenit foarte cunoscut după summit-ul de la Malta (1989), când la bordul unei nave ancorată acolo, s-au întâlnit conducătorii celor două mari puteri- Mihail Gorbaciov (Rusia) și George Bush (SUA).

Satul este vizitat în permanență de turiști, mai ales pentru piețele sale, cu sortimente variate de marfă și duminica Piața de Pește, amenajate de-a lungul malului. Pe lângă cumpărături, atracția principală sunt bărcile specifice luzzu, cu care se pot face excursii până la Delimara sau Birzebbuġa.

Bărcile kajjik au fost create în secolul XVII, prin transformarea celor care însoțeau galerele marinei Ordinului Sf. Ioan (caici). Erau de trei tipuri, unele cu o sursă de lumină care permitea pescuitul pe timp de noapte, altul pentru transportul de pasageri, altul folosit pentru a recupera cărbunele căzut pe fundul mării în timp ce era încărcat pe nave în Marele Port. Aveau un singur catarg cu o velă și erau manevrate cu vâsle. Începând cu 1920 bărcile au fost dotate cu motoare. Azi 70% din flota de pescuit malteză se află la Marsaxlokk.

În timp  unele bărci au fost vopsite în culori țipătoare, roșu, verde, galben, albastru, unele pictate cu elemente feniciene, altele având la provă ochii lui Osiris, zeița fertilității în Egiptul antic, numite azi bărcile luzzu.

Excursia în acea zonă luase sfârșit. Cum nu-mi place aglomerația, m-am grăbit spre stația de autobuz. Aveam de așteptat cam 30 minute până la sosirea lui, timp în care și stația s-a aglomerat. Autobuzul nu a oprit, fiind ocupat la maxim. Al doilea urma să sosească peste o oră, așa că m-am hotărât să iau un taxi. Întrebând, o localnică amabilă mi-a explicat în amănunt despre aplicația care se folosește pentru cursele de taximetru. Vă sfătui să vi-o instalați, dacă vizitați Malta. Norocul nu m-a ocolit nici de acea dată. Un șofer de taxi m-a luat fără ea.