Pe lângă insula principală, Malta se întinde pe încă două insule, Gozo și Comino. Pentru a o vizita pe cea mai mare dintre ele, insula Gozo, din  Ħamrun, unde eram cazată, am rulat cu autobuzul până în cel mai nordic punct al Maltei, unde se află Portul Ċirkewwa, cu terminalul de feriboturi.

Insula Gozo se întinde pe 67 kilometri pătrați. A fost locuită încă din anul 5.000 î.e.n., de fermieri veniți din Sicilia, despre care se presupune că au trăit în peșterile de la periferia actualului San Lawrenz. În decursul timpului a fost ocupată de cartaginezi, apoi de romani, a căror monede de argint (sec. I) au fost descoperite de arheologi.

În 1551 a fost cucerită de otomani. Din cei 5.000 de locuitori, majoritatea au fost înrobiți și duși în actuala Libia. După ce Malta a fost ocupată de Ordinul Sf. Ioan, insula a fost repopulată cu maltezi din insula principală (1565, 1580).

Azi este vizitată pentru vestigiile ei istorice și stațiunile de pe litoral, în care se pot face scufundări și practica diverse sporturi nautice.

După 35 de minute cu feribotul am ajuns în sud-estul insulei Gozo, la Portul Mġarr, folosit în timp de pescari și din 1241 pentru transportul de persoane. Abia în 1841, pentru a-l proteja, s-a construit un dig, înlocuit cu unul mai mare în perioada 1929-1935. Până în 1969 suprafața portului a fost extinsă, ajungând la 121.400 metri pătrați și s-au construit încă două diguri. În perioada 2001-2008 s-a amenajat terminalul pentru feriboturi, unde am coborât și eu.

Ieșind din port se intră în orașul Għajnsielem, de care aparține administrativ și insula Comino.  

Numele, însemnând „Primăvara Pașnică”, l-a primit după ce au fost descoperite izvoarele de apă potabilă din zonă, primul fiind amenajat în 1700  de Marele Maestru Perellosa.

Pe dealul Ras it-Tafal, la începutul secolului XVII, s-a construit Turnul Garzes, numit și Turnul Sf. Martin. Un secol mai târziu guvernatorul insulei Gozo, primind aprobarea ordinului Sf. Ioan, a finanțat transformarea lui într-un fort (1752-1760), pentru a ușura traficul din Citadella. Fortul Chambray nu a prea fost folosit și treptat s-a ruinat. Reparat, o perioadă de timp a fost folosit ca închisoare și în invazia franceză ca refugiu al populației (1798). Sub britanici a fost preluat de o garnizoană, când o parte a fost transformată în spital militar, ulterior folosit și de civili. În 1916 militarii au părăsit fortul. În perioada 1934-1983 în el a funcționat un spital de boli psihice, din care o parte, numită Spitalul Sacred Heart, a fost folosită pentru bolnavii de lepră (1937-1956). Interiorul fortului a fost reamenajat (1993) și din 2007 transformat în zonă rezidențială, care nu poate fi vizitată.

Pe dealul alăturat se află Capela Maica Domnului din Lourdes (Chapel of Our Lady of Lourdes), construită de Episcopul Pietro Pace (1888-1893), deasupra locului unde, într-o cavitate naturală de sub promontoriu, un vizitator a plasat statuia Fecioarei Maria din Lourdes (1879), considerând că structura dealului se asemăna cu Grota Massabielle din Lourdes.

Capela, în stil gotic, a fost construită cu numeroase contraforturi, terminate cu vârfuri ascuțite și un turn-clopotniță pătrat, prevăzut cu cinci clopote, terminat cu o turlă ascuțită înaltă. Sub turlă sunt montate patru ceasuri.

Pe fațada principală, frontonul triunghiular a fost decorat cu o rozetă sculptată. În interior a fost postată statuia Fecioarei Maria din Lourdes.

Capela a devenit loc de pelerinaj. Azi, mai ales în 11 februarie, când se sărbătorește prima viziune avută de Bernadette, dealul devine o îngrămădeală de oameni, care ascultă liturghia și se roagă în atâtea direcții câte viziuni a avut sfânta.

Insula are propria Episcopie Romano-Catolică.

Pentru parohia din  Għajnsielem a fost construită Biserica Maicii Domnului din Loreto (Our Lady of Loreto church), în stil neogotic. Lucrările au început în 1924. Întrerupte de Al Doilea Război Mondial, au fost reluate și biserica terminată în 1970.   

Am urcat pe o șosea, paralelă cu coasta, până la o stație de autobuz, unde am cam așteptat în zadar să apară unul. Doream să ajung la templele megalitice, cele mai vechi din Malta.

Mi-am încercat norocul, ca în perioada studenției: autostopul. Mi-a surâs într-o oarecare măsură. Cu un microbuz am trecut doar dealul până în Nadur, unde domnul amabil, care m-a luat, se oprea. 

Nadur este una dintre cele mai mari localități din Gozo. Se presupune că a fost înființată pe vremea grecilor, deoarece în 1744 acolo a fost găsită statuia din bronz a lui Apollo. Fiind situată pe un platou, de unde se observă marea, a avut un rol important în apărarea contra corsarilor, după care și-a primit numele, tradus însemnând vigilent sau observator.

Parohia Nadur a fost înființată în 1688 de Episcopul Maltei, Davide Cocco Palmieri.

În perioada 1760-1867 a fost construită Biserica Parohială Sf. Petru și Pavel (St. Paul and Peter Parish Church). În jurul ei, în timp, s-a creat Piața Centrală a orașului, azi mărginită de locuințe rezidențiale, magazine, restaurante, etc.

În 1907 biserica a fost renovată, s-au construit coridoarele, cupola și fațada în stil renascentist italian. În fața ei au fost postate statuile celor doi sfinți. În interior tavanul a fost pictat cu scene din viața lor. Din 1967 a fost ridicată la rangul de bazilică minoră.

De acolo trebuia din nou să iau un autobuz. Deplasându-mă spre stație, am trecut pe lângă Biserica Sfânta Inimă a lui Isus (Sacred Heart of Jesus church).

Biserica a fost construită în perioada 1892-1905.

Fiind în renovare (2022), constructorii mi-au permis o scurtă raită în interior.

Mi s-a spus că autobuzul de abia plecase și următorul urma să vină peste 90 de minute. Mai că-mi venea să parcurg cei 5 kilometri de serpentine pe jos… Mi s-a explicat că nu puteam face asta  deoarece drumul era foarte îngust, cu urcușuri și coborâșuri multe și aș fi pierdut mai mult timp decât așteptând.

O oră și jumătate pe marginea șoselei, nici autostopul nu a mers… În sfârșit mă îndreptam spre templele megalitice, situate pe teritoriul municipalității Xagħra, a cărei Biserică Parohială Nașterea Maicii Domnului (The Parish Church of the Nativity of Our Lady) am văzut-o din mersul mașinii. Clădirea în stil baroc a fost construită în perioada 1815-1855 și în 1892 i s-a adăugat cupola. 

Între stația de autobuz și intrarea la temple am văzut una dintre puținele mori de vânt care au supraviețuit de pe Insulele Malteze, Moara Ta Kola (Ta Kola windmill), construită în 1725, finanțată de Marele Maestru Manoel de Vilhena, ulterior refăcută (1780). În secolul XX a fost restaurată și transformată în muzeu (1992), care etalează mecanismele prin care funcționa cândva moara și  numeroase unelte tradiționale, folosite în prelucrarea lemnului și fierului.

Pierdusem deja mult timp cu drumul până acolo, așa că nu l-am vizitat și m-am îndreptat direct spre intrarea la Templele Neolitice Ggantija. Am plătit biletul de intrare și m-am oprit câteva minute să văd exponatele muzeului amenajat în clădirea de recepție.

Popular se spune că templele au fost construite de o uriașă, care a născut un copil, al cărui tată era de statură normală și le-a folosit ca lăcașuri de cult. Cele două temple au fost datate din perioada 3.600-2.500 î.e.n., fiind mai vechi decât piramidele din Egipt și pe locul doi ca vechime a lăcașurilor de cult găsite până azi, după Göbekli Tepe din actuala Turcia. Au fost orientate spre sud-est, unul lângă altul, înconjurate de un zid, templul cel mai mare și mai bine conservat fiind cel mai vechi.

Cu o înălțime de peste 8 metri, erau vizibile din vale. În acea perioadă în Malta nu se folosea încă roata și uneltele metalice, așa că constructorii au folosit rulmenți cu bile, pentru vehiculele cu care transportau blocurile enorme de piatră. Templele au fost realizate în formă de frunză de trifoi, în interior cu 5 abside semicirculare, conectate la un pasaj central. În abside s-au descoperit altare, folosite pentru sacrificarea animalelor, în timpul ritualului fertilității. Au fost descoperite în 1827, dar nu au fost studiate. Terenul, până în 1933 în proprietate privată, a fost expropriat de guvern și au început săpăturile arheologice, desfășurate în mai multe etape. În 1980 situl a fost înscris Patrimoniul Mondial UNESCO. Ulterior a fost restaurat și în 2013 deschis vizitării.

Mă documentasem în zadar. În afară de două, trei plăci care explicau modul în care au fost construite zidurile înconjurătoare, am văzut doar o structură în depărtare, la care nu am avut cum să ajung. Ziua începuse cu ghinioane: primul mijloacele de transport, al doilea templele. Speram că se terminase. Urma să vizitez orașul Victoria.

Citește și Citadella din orașul Victoria, insula Gozo, Malta