Castelul Bran, jud. Brașov

Castelul Bran este situat în comuna Bran, la capătul nordic al Pasului Rucăr-Bran, din județul Brașov. A fost construit în perioada 1377-1388, de sașii din zonă, fapt atestat de un document emis de Ludovic I Regele Ungariei (1377), prin care le acorda permisiunea, cu condiția să folosească meșterii din zonă și costurile să fie plătite de ei.

Castelul a fost ridicat pe o stâncă abruptă, deasupra drumului ce străbătea munții, făcând legătura între Transilvania și Țara Românească, pe locul unde a existat un fort de lemn, construit de Cavalerii Teutoni (1211-1225), distrus de invazia tătarilor în 1242.

În 1395 a devenit baza militară a Împăratului Sigismund de Luxemburg. Pentru a-l ajuta pe vasalul său, Mircea cel Bătrân, oștile sale au trecut munții în Țara Românească și l-au îndepărtat pe Voievodul Vlad I, numit și Vlad „Uzurpatorul”, apoi i-a donat acestuia Castelului Bran și Cetatea Bologa (jud. Cluj), cele două intrând astfel sub autoritatea Țării Românești (1407).

Castelul a fost recuperat de Scaunul Brașovului (1419). Intrând în proprietatea regalității maghiare (1427), a fost extins, sub forma unui patrulater neregulat, fortificat și închiriat Scaunul Brașovului.

În timp castelul a suferit numeroase modificări. În 1622 i s-au adăugat turnurile din sud și est și în secolul XIX acoperișul a fost schimbat cu unul din țiglă.

În semn de recunoștință pentru serviciile aduse răniților din Primul Război Mondial și constribuției la înfăptuirea Marii Uniri, în 1920 castelul i-a fost donat Reginei Maria, care l-a restaurat (1920-1929) și s-a mutat acolo. După moartea ei (1938), a fost moștenit de fata ei, Principesa Ileana, care l-a deținut până la naționalizare (1948).

Intrând în proprietatea statului, acesta l-a amenjata și în 1956 s-a inaugurat Muzeul de Istorie și Artă Feudală. Clădirea a fost restaurată în perioada 1987-1993 și muzeul a fost redeschis. A funcționat până la retrocedarea castelului moștenitorilor familiei de Habsurg (2006), când colecțiile statutului au fost mutate la Vama Medievală Bran. Pentru a putea funcționa în continuare ca muzeu, proprietarii l-au amenajat cu obiecte din colecțiile personale și a fost redeschis în anul 2009.

Castelul Bran este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din țară, fiind cunoscut în lume mai ales datorită legendei contelui Dracula, personajul fictiv, descris de scriitorul irlandez Abraham Stocker (1897), în romanul „Dracula”, care era stăpânul unui castel din Transilvania, ridicat pe o stâncă înaltă, poziționare ca cea a Castelului Bran.

Folosind porecla dată Domnitorului Țării Românești, Vlad Țepeș (secolul XV), un despot care pedepsea fără milă, scriitorul l-a plasat în castelul bântuit de vampiri și stafii, personaje preluate din legendele și miturile transilvănene. Deși în realitate domnitorul și castelul nu au avut vreo legătură, în scop turistic, o secțiune din muzeu a fost amenajată cu „povestea” lui Dracula.

Castelul este înconjurat de un parc mare, în care se află două lacuri, Casa de ceai, Casa administratorului și Casa Principesa Ileana. Pentru a-l vizita, există mai multe variante de prețuri, incluzând întreg ansamblul, sau doar porțiuni din el. După plata biletului se parcurge o alee, care urcă prin parcul înconjurător, până la intrarea în castel.

Sălile cu exponate sunt amenajate sub forma unui circuit, care urcă până la etajul patru, străbate terasa, apoi coboară spre ieșire. Cine dorește poate urca și în unul din turnuri.

În fostele odăi se pot vedea piese de mobilier vechi și sobele decorate, unele cu motive tradiționale.

Sala Armelor expune scuturi și steaguri decorate cu steme din Transilvania și Țara Românească, armuri, coifuri, arme albe: halebarde, spade, securi, un buzdugan și o arbaletă, create după modelele originale.

Protejate în vitrine de sticlă, se află modele de îmbrăcăminte purtate pe vremuri de oșteni.

Sala Gotică, numită după forma tavanului, ocupă fosta capelă a cetății. Preluând castelul, Regina Maria a transformat-o în Salonul Galben, pe care-l folosea pentru a servi micul dejun și pentru lectură.

În aceeași perioadă, la etajul II, a fost amenajat apartamentul Regelui Ferdinand I. Ușile antreului au fost pictate cu motive florale săsești.

În fostul dormitor azi sunt expuse coroana și sceptrul regelui.

Soba, îmbrăcată în ceramică, a fost pictată cu motivul arborelui vieții.

În camera de zi se află o masă, susținută în colțuri de lei sculptați în lemn.

În cadrul muzeului se află și o expoziție cu obiecte de tortură. Pentru a o vedea, am plătit un preț suplimentar. Exponatul principal este „Fecioara din Nürnberg”, creată și prima dată folosită în Germania (1515), obiect de tortură dotat cu lame interioare ascuțite, în care condamnatul era închis. Lamele erau poziționate pentru a răni părți ale corpului în care nu se aflau organe vitale, astfel tortura era de lungă durată.

În Scaunul Inchizitorial, folosit în Germania până în 1846, prevăzut cu țepi, deținutul era așezat dezbrăcat, imobilizat cu încuietori și lăsat să stea ore întregi, perioadă în care i se aplicau și alte torturi, cum ar fi strivirea degetelor, biciuirea, etc.

Pe Banca de alungire , tortură folosită în majoritatea țărilor Europei, deținutul era culcat, imobilizat, apoi alungit, provocându-i rupturi musculare. În paralel, pe corp i se aplica fierul înroșit, i se fracturau, sau smulgeau cu cleștele, unele părți din corp.