Vizitând centrul istoric al orașului Brașov, de la Poarta Șchei m-am îndreptat spre Piața Apollonia Hirscher. Pe laterala străzii, în apropiere de poartă, se află Sinagoga Neologă Beit Israel, pe care am avut norocul să o găsesc deschisă.

Primii evrei au sosit în Brașov în anul 1807. Cu aprobarea autorităților locale, în 1826 au înființat comunitatea evreilor, membrii ei fiind mai ales negustori., restul meseriilor (zugravi, bijutieri, croitori, etc.) putând să le practice doar ocupând locurile de muncă eliberate de sași. Religios, în 1877 evreii s-au divizat în două rituri: ortodox și neolog, fiecare construindu-și propria sinagogă, cea ortodoxă în 1924 și cea neologă în perioada 1899-1901. 

Clădirea în stil neogotic, cu elemente maure și romanice, de tip bazilică cu trei nave, ocupă o suprafață de 657 metri pătrați. 

În timp numărul evreilor a crescut, interbelic comunitatea ajungând să aibă un rol important în viața economică și socială a orașului.

În 1940 cuprindea 6.000 de persoane, număr care a scăzut în Al Doilea Război Mondial, prin deportarea masivă în lagărele de exterminare. În acea perioadă sinagoga a fost devastată de legionari.

Postbelic o mare parte din evreii Brașovului a emigrat în Israel, în 1956 în oraș locuind doar 1.759 de persoane.

Sinagoga a fost renovată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de existență (2001) și a continuat să funcționeze până azi.

În curtea ei s-a creat Memorialul Holocaustului (2014). Cuprinde un monument și lista cu numele celor 240 de evrei decimați în lagărele de la Auschwitz și Birkenau.

În apropiere, Strada Sforii  a fost creată ca scurtătură, lungă de 80 metri, între Poarta Șchei și strada Cerbului, pentru intervenția de urgență a pompierilor (sec. XVII). Cu lățimea de 1,11-1,35 metri, este pe locul trei între străzile cele mai înguste din Europa. 

În anul 2003 a fost restaurată, pavajul modificat, pereții clădirilor renovați și s-a creat iluminarea cu felinare. În timp pereții au fost acoperiți cu picturi murale și în 2018 strada a fost declarată galerie de artă stradală.

O legendă spune că în perioada medievală  strada era locul de întâlnire a îndrăgostiților, cei care se sărutau fiind sortiți să rămână împreună toată viața.

Trecând de Strada Sforii, am cotit la dreapta și am intrat în Piața Apollonia Hirscher, numită după cea mai bogată femeie din cetate în secolul XVI, o sibiancă căsătorită cu negustorul și judele Brașovului, castelan al cetății Bran, care conducea afacerile familiei.

A continuat activitatea și după moartea soțului, întinzându-și afacerile până în Turcia și Austria. Din imensa avere adunată, a întemeiat mai multe fundații, a participat la dezvoltarea cetății și a donat o parte din bani localnicilor.

Din piață plecau mai multe străzi care făceau legătura cu Poarta Șchei, Târgul Straielor și piața de zarzavat, cu Târgul Florilor din Piața Sfatului, ultima stradă comercială pe care au existat magazine, ateliere, o tipografie, etc., din care s-au păstrat câteva clădiri, pe care am urmat-o și eu.

În Casa Ciurcu cel căruia îi poartă numele a înființat Librăria și Editura Ciurcu (1880). Împreună cu fratele său au editat 6 colecții de literatură românească (1890), numite „biblioteci”. Apoi au achiziționat de la Viena o tiparniță modernă (1896) cu care au tipărit peste 150 de manuale școlare și nenumărate cărți de cultură, între anii 1880-1910 difuzate în teritoriile românești, aflate sub stăpânirea austro-ungară și în România, cca. 7 milioane de cărți.

O perioadă de timp strada s-a numit Tărgul Peștelui, deoarece acolo se adunau comercianții cu peștele prins în râul Olt, numită  strada Teatrului , după construirea Teatrului (sec. XVIII). Clădirea a fost folosită și pentru desfășurarea balurilor și concertelor.  Demolată și reconstruită în stil baroc, cu elemente rococo (1892-1894), cu fațada în stilul renașterii italiene, pe care s-au postat busturile lui Wagner, Schumann, Mozart, Beethoven, Goethe, Schiller și Shakespeare, a fost numit Teatrul Reduta, după o renumită sală de spectacole din Viena. În decursul timpului a funcționat ca teatru, cinematograf, între 1948-1959 ca Teatru de Stat, apoi Casa de Cultură Brașov  și azi Centrul Cultural „Reduta”, cu o sală de spectacole (370 locuri), sala de balet „I.C. Vasiliu”, sala de muzică „Franz Liszt” (70 locuri), Sala de Consiliu (30 locuri)și la subsol sala Arcadia.

O altă donație, făcută de Apollonia orașului, a fost Casa Negustorilor (1545), atunci cea mai mare casă din oraș, actualul Restaurant Cerbul Carpatin, situat la capătul străzii, cu o parte în Piața Sfatului. În trecut la etaj se vindeau cizme, numite „bătăuși”, după care a fost numită și Casa Bătăușilor. Construită sub forma unei hale cu arcade, numeroase încăperi  și pivnițe boltite, având o curte interioară, era folosită pentru comercializarea produselor de cele 50 de bresle. În 1911 a găzduit Căpitănia Orășenească și Pivnița Eszterházy. În decursul timpului a fost distrusă de mai multe incendii, de fiecare reparată și în 1960 restaurată.

În casa de vis a vis, situată pe colțul cu Piața Sfatului, a funcționat o farmacie (1512), etajele fiind ocupate de proprietarul ei. Clădirea a fost refăcută în 1566, an în care a fost atestată documentar. În jurul anului 1800 clădirea a fost extinsă cu 2 metri spre Piața Sfatului, când fațada a fost modificată și în perioada 1993-2008 a fost restaurată. În ea azi funcționează Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, secție a Muzeului de Etnografie Brașov, în care au fost create, după modelul timpului, un lapidariu, o pivniţă cu mărfuri (sec. XVII-XVIII), un han braşovean (sec. XVIII), o cameră copil (sec. XIX), o cameră de patrician, diverse ateliere, etc.

În zona Pieței Sfatului în 1383 a început constrcția unei biserici, azi renumita Biserică Neagră, în care se desfășoară numeroase concerte de orgă. În centrul pieței în secolul XV exista un turn de supraveghere. În 1420 Bresla Blănarilor, primind dreptul de  acordare a dreptății”, a alipit o cameră în care se țineau și ședințele magistraților. Distrusă de invazia turcilor (1421), clădirea a fost reconstruită (1503) și, numită „Praetorium”, a devenit sediul  administrației orașului. La subsol s-a amenajat o închisoare, cu o cameră de execuție (1521), apoi turnul a fost înălțat (peste 50 metri) și în partea superioară s-a creat o galerie și s-au construit 4 turnulețe, semnificând dreptul orașului de a pronunța sentințe capitale (1528). În piața s-a construit „Stâlpul infamiei”, unde erau judecate vrăjitoarele și se aplicau public pedepse corporale acelora găsiți vinovați. 

În secolul XVII, făcând rondul pe galerie, paznicii anunțau orele zilei, sunând din trompete. De asemenea anunțau eventualele incendii sau invazii. În 1646 clădirea a fost renovată. Consiliul orașului fiind format din 100 de membri, s-a construit o nouă sală. În anii 1770-1778 Casa Sfatului a fost refăcută în stil baroc, cu acoperișul în formă sferică, în turn s-a instalat un clopot și închisoarea a fost desființată. Un secol mai târziu mansarda a fost amenajată cu încăperi, folosite de administrație (1835-1837), turnul cu 7 etaje, înalt de 58 metri, a fost prevăzut cu ceas (1865), casa primind actuala formă, în stil gotic, cu etajul în stil renascentist și baroc.

În 1876 administrația s-a mutat într-o nouă locație și în clădire au rămas doar arhivele, la rândul lor mutate în 1923. În 1892 ceasul a fost schimbat și a rămas funcțional până azi. Sub comuniști clădirea a fost transformată în Muzeul de Stat Brașov (1950), azi Muzeul Județean de Istorie. Pe balconul turnului, amintind de vremurile apuse, în week-end, de două ori pe zi, trei trâmbițași interpretează de melodii românești, săsești și maghiare.

Piața a fost folosită încă de pe vremea dacilor ca loc de depozitare a alimentelor. Din 1520, numită Markplatz, a obținut dreptul de a organiza târguri de două ori pe săptămână, lunea și vinerea dimineața.

Clădirile care o delimitau au fost avariate, unele distruse, de cutremurul din 1738, ulterior reconstruite. Până azi au rezistat 30 de clădiri, înscrise pe lista monumentelor istorice. 

Pentru a intra în cetate, negustorii treceau cu carele, încărcate cu marfă, prin Poarta Vămii (sec XVI), unde plăteau o taxă. Ajungând în piață, își așezau marfa în locuri stabilite după sortimente. Pe latura de sud-est, cu Casa Negustorilor, era Șirul Florilor, care se continua până la Biserica Neagră cu Șirul Fructelor, pe partea de sud-vest era Șirul Botelor. 

Pe latura de nord-vest (unde se află acum Banca Națională și interbelic Casina Română, instituție culturală care a adunat cei mai străluciți cărturari ai Brașovului) se afla Șirul Inului,  pe cea de nord-est Șirul Grâului, loc devenit în timp promenadă („corso”). După punerea în funcțiune a primului tramvai mecanizat din România (sec. XIX), acesta oprea în piață la stația Promenada.

Clădirea de lângă Banca Națională, deținută de familia Mureșanu, a fost sediul Gazetei Transilvania, apărută în 1838, condusă de Andrei Mureșanu. Urmașii familiei au donat-o statului, împreună cu piese de mobilier, o colecție de picturi și sculpturi, o arhivă cu peste 25.000 de documente și manuscrise și din 1968 în ea azi funcționează Muzeul „Casa Mureșenilor”.

Pe aceeași latură a pieței, în Târgul Cailor,  a existat o capelă (sec. XVII). După ce Împăratul Iosif II a emis Decretul de Toleranță (1781), autoritățile au permis ridicarea unei biserici ortodoxe, cu condiția să nu fie situată la stradă. Din donațiile, cele mai multe făcute de negustori veniți din peninsula Balcanică, ascunsă între case, s-a construit Biserica Ortodoxă Grecească „Sf. Treime” (1784-1787).

Clădirea, din piatră și cărămidă, a folosit ca și clopotniță fostul Turn al Pulberăriei, din vechile fortificații. În secolul XIX biserica a fost modificată. S-au construit 8 cripte, lipite de zidul din sud (1812) . Pe fațadă au fost postate 3 icoane pictate în ulei, prezentându-i pe Sf. Ap. Petru, Sf. Ap. Pavel și central Sf. Treime, încadrate de elemente din stuc, în stil baroc.

Interiorul a fost decorat cu basoreliefuri vegetale, în 1855 s-a instalat un iconostas nou, îmbrăcat în foiță de aur și până în 1859 s-a executat pictura interioară, prezentând personaje și scene religioase, care a fost restaurată în timp de 3 ori, ultima dată în 1987. A fost decorată cu icoane pe lemn și pânză ( sec. XVII-XVIII) care s-au păstrat până azi.

Biserica a fost folosită atât de ortodocșii greci cât și de cei români. Între ei s-au iscat dispute, grecii revendicând-o, au urmat numeroase procese (1789-1887) în urma cărora românii au cedat-o.

Biserica a rămas în custodia grecilor, în 1924 a reintrat în custodia canonică a Sibiului și din 1942 slujbele s-au ținut iar în limba română. În 1958 i s-a adăugat pridvorul de la intrarea principală.

Ortodocșii români renunțând, și-au construit o capelă, pe latura pieței unde funcționa Târgul Grâului, pe locul caselor negustorului Constantin Boghici, având aceeași condiție impusă de autorități, să nu fie la stradă (1833). Apoi au adunat fonduri și în perioada 1895-1896 au înlocuit-o cu Biserica Ortodoxă „Sf. Adormire a Maicii Domnului”, tot atunci construind și casa parohială, aceasta fiind situată la stradă.

Pentru a se ajunge la biserică, s-a construit un coridor, cu tavanul boltit, prevăzut cu arcade, care străbătea mijlocul parterului casei parohiale.

Clădirea, în stil neobizantin, a fost prevăzută  cu o cupolă centrală și un turn clopotniță.

În interior a fost postat un iconostas sculptat și aurit, pictat în 1898.

Pictura interioară a fost executată abia în 1937, ulterior restaurată de trei ori, ultima dată în 2005.

Interbelic numele Pieței Sfatului a fost schimbat în Piața Libertății. În anii 1970-1980 a fost transformată în parcare, desființată o dată cu resistematizarea centrului istoric și, în centrul ei, construită o fântână arteziană (1984). Începând cu anul 1968 piața a devenit foarte cunoscută, acolo începând să se desfășoare Festivalul Internațional Cerbul de Aur, azi în ea  fiind organizate frecvent diverse evenimente culturale, concerte în aer liber, etc.

Citește și Brașov- Biserica Neagră