Cum excursia prin Iordania urmărea mai mult obiectivele istorice vechi, nu am vizitat capitala țării, Amman, doar am traversat o parte din ea, îndreptându-ne spre centrul orașului, unde se află mai multe vestigii, descoperite de arheologi.

Centrul Cultural și Teatrul Al Hussein

Moscheea Regelui Abdullah I (1982-1989)

Primul obiectiv a fost Cetatea Amman (Jabal Al-Qal’a), un sit arheologic situat pe unul dintre cele 7 dealuri, pe care s-a format inițial localitatea. Săpăturile arheologice au început în anul 1920 și au continuat în timp, azi mare parte a dealului fiind încă neexcavată.

Arheologii au descoperit urmele existenței umane încă din neolitic, vestigii care, conservate, azi pot fi văzute în Muzeul Național de Arheologie, construit pe teritoriul sitului în 1951, care etalează piese din preistorie până în secolul XV.

În perioada timpurie a Epocii Bronzului zona Ammanului era presărată cu peșteri, săpate în calcar, folosite ca morminte (2.250), care  în decursul timpului au avut diverse utilizări.

În Epoca Mijlocie a Bronzului (1.700-1.550 î.e.n.), pentru a proteja citadela de invadatori, i s-a ridicat un zid înclinat, acoperit cu o tencuială alunecoasă, pentru ca atacatorii să nu se poată cățăra, din care s-au păstrat până azi doar mici fragmente. Din acea perioadă a fost descoperit un mormânt cu fragmente de ceramică și sigilii de scarabeu (1.650-1.550 î.e.n.).

În Epoca Fierului, după 1.200 î.e.n. a devenit capitala Regatului Amoniților, numită Rabbath Ammon.

Ulterior a fost cucerită și inclusă în Imperiul Neo-Asirian (sec. VIII î.e.n.), Imperiul Neo-Babilonian (sec. VI î.e.n.), Dinastiile Ptolomeică și Seleucidă, grecești și macedoneene (sec. III î.e.n.).

Meduza

Apoi a fost cucerit de romani, care l-au deținut timp îndelungat, fiind inclus în Imperiul Roman (sec. I î.e.n.) și Imperiul Bizantin (sec. III-VII).

Zâna Apelor

Zeus

Aceștia au înconjurat cetatea cu un zid de apărare de 1.680 metri lungime (161-166).

Deoarece nu existau surse naturale de apă, fiind folosită doar apa de ploaie, romanii au construit canale subterane și cisterne, refăcute în decursul secolelor de diversele civilizații.

În jurul anului 150 e.n. pe locul cel mai înalt din nord au ridicat Templul Zeiței Tyche (Fortuna), zeița prosperității și norocului, protectoarea orașului, al cărei cap sculptat în marmură albă, a fost găsit de arheologi.

Pe locul unui templu mai vechi, dedicat zeului amonit Milkom, s-a construit Templul lui Hercule, conform inscripției din partea superioară a fațadei, sub guvernatorul Provinciei Arabia Geminius Marcianos (161-166), dedicat Împăraților Marcus Aurelius și Lucius Verus.

De fapt se presupune că era închinat lui Hercule, fiul lui Zeus și al Alcemenei, cunoscut pentru puterea fizică supranaturală, deoarece lângă templu s-au descoperit o mână și un cot ale unei statui de marmură, estimată cu peste 13 metri înălțime, una dintre cele mai mari statui găsite din perioada greco-romană, probabil distrusă într-un cutremur.

Templul a fost creat pe un podium înalt de piatră, în mijlocul ariei sacre (temenos), înconjurată de de un zid. Fațada principală prezenta un portic, străjuit de 6 coloane, cu 10 metri înălțime. Putea fi văzut și din partea de jos a orașului.

Sub bizantini, în secolul V a fost construit sediul unui episcop creștin și în anul 550 Biserica Bizantină, cu o navă centrală, având podeaua acoperită de mozaic, mărginită de 2 culoare, pavate cu lespezi. În zidurile bisericii au fost create cisterne și în perimetrul ei au post postate coloane corintice, aduse de la Templul lui Hercules. Lângă coridoare se aflau niște încăperi rectangulare, se presupune construite în perioada Umayyad (sec. VII). Azi se pot vedea doar două rânduri de coloane corintice care au flancat naosul bisericii și o parte din peretele semicircular al absidei.

Cetatea fiind cucerită de musulmani, sub Califatul Umayyad, al doilea după moartea lui Mohamed, zidul de apărare a fost refăcut (730), păstrându-se, pe cât posibil,  zidurile defensive romane.

Pe cea mai înaltă terasă a citadelei, numită atunci Jabal al-Qala, au construit Complexul Umayyad (sec. VIII), la care s-au folosit mare parte din materialele fostelor morminte, prelucrate de tăietorii de pietre și materiale din fostele temple romane.

În partea din nord a complexului, între zidurile fostei zone sacre romane (temenos), a fost ridicat Palatul Umayyad (651-750), acoperit de un dom, azi refăcut. La intrare a fost postată Poarta Monumentală, Poarta lui Amon.

Din structura fostei porți s-au păstrat ruinele a două ferestre și colțurile triunghiulare care susțineau baza celor 2 semi-domuri laterale, create și decorate cu elemente sasanide (ultimul Imperiul Persan preislamic).

Traversând-o, se ajungea într-o piață centrală, la care ajungeau toate străzile create în complex, înconjurată de șiruri de porticuri, cu magazine (as-souq), zonă în care, înainte de a intra în palat, vizitatorii așteptau să fie anunțați guvernatorului.

În estul porții s-a construit o baie (al-hammam) care deservea atât palatul cât și complexul. Era accesată prin mai multe porți, situate în partea de sud și printr-o  intrare discretă, situată în nordul porții, probabil utilizată de guvernator. Clădirea avea mai multe încăperi, cu utilizări diferite: vestiar, sală cu apă rece, sală cu apă fierbinte, etc.

.În sudul palatului, pe o platformă înaltă, punctul cel mai înalt al citadelei, se afla Moscheea (730), la care se ajungea pe un șir de trepte. În partea de vest se afla o poartă spre partea rezidențială, folosită de guvernator. Curtea interioară era înconjurată de cu 7 rânduri, din câte 6 coloane. În interior, o sală mare, cu tavanul susținut de coloane (hipostil) și arcade încrucișate, avea  acoperișul cu porțiuni boltite, stil arhitectural necunoscut de bizantini. O nișă rectangulară, concavă, locul unde se ruga imamul (mihrab), ieșea dincolo de peretele sudic (qibla), indicând direcția spre Kaaba, cel mai sfânt loc de rugăciune al Islamului, situat în Mecca.

Întrându-se în complexul palatului, se ajungea în curtea interioară, flancată de două clădiri rezidențiale. Se parcurgea strada cu colonade, mărginită de 9 clădiri, până la sala tronului, flancată de 4 clădiri.

Pentru a aproviziona complexul cu apă, se foloseau vechile cisterne. În apropierea palatului a fost săpat un rezervor imens, cisterna deschisă „Birka” (Sahrij) (730),  de formă rotundă (17,5 metri diametru), cu zidurile de 2,5 metri grosime, la interior întărite cu ipsos. Putea colecta până la 1370 metri cubi de apă de ploaie care curgea de pe acoperișurile clădirilor învecinate și din porțiunile pavate înclinate, trecea într-un sistem de canale, care se deschideau în nordul și vestul cisternei. Central era postată coloană care măsura nivelul apei. Avea și un incovenient. Fiind construită pe deal, cu podeaua înclinată, în partea de jos se aduna nămol.

Cutremurul puternic din 749 a distrus mare parte a citadelei și a deteriorat grav zidurile de apărare. În jurul anului 800, sub Califatul Abbasid, al 3-lea după Mohamed, au fost refăcute.

Pentru a produce mortarul, necesar în construcții, au folosit varul, creat în cuptoarele de var. Acestea erau umplute cu calcar și încălzite pe foc mare, făcut din lemne, timp de mai multe zile, obținându-se varul nestins, care era răcit, spart și amestecat cu apă, obținându-se o pastă- mortarul.

Sub Dinastia Ayyubidă (sec. XIII) cetatea și-a pierdut importanțan strategică. Totuși zidului de sud al cetății i s-a adăugat un turn de veghe patrulater, pe 3 pereți prevăzut cu fante pentru tragerea săgeților și pe al patrulea cu o scară, pentru accesarea părții superioare (1.220). Pe fațada sudică au fost postate coloane din fostul Templu a lui Hercule.

În timp, părăsită, cetatea s-a ruinat și până în 1878 locația a fost folosită, doar temporar, de fermieri sezonieri și beduini.

De pe acea înălțime se vedea o parte din oraș și în apropiere Teatrul Roman, al doilea obiectiv din Amman, pe care urma să-l vizitez.