Vizitând Iordania, de la Memorialul lui Moise de pe Muntele Nebo ne-am îndreptat spre Madaba, pentru a vedea cel mai vechi mozaic descoperit de arheologi, azi folosit pentru localizarea siturilor biblice de pe o arie întinsă. Localitatea a existat încă din Epoca Bronzului (3.500-1.100 î.e.n.). Este menționată în Biblie în timpul Exodului condus de Moise, când israeliții au ajuns în Regatul Amoriților. Regele Sihon, refuzând să le permită traversarea, i-a atacat. S-au purtat lupte, în final regele a fost înfrânt și Moise a împărțit teritoriul israeliților, o mică parte dăruind-o tribului lui Gad.

Dorind să străbată platoul Moabului, au fost refuzați și s-au îndreptat spre râul Iordan, pentru a-l traversa. În acea perioadă Eglon (1.300 î.e.n.), Împăratul Moabului, a cucerit teritoriile actualului Israel, până la Ierihon (Palestina), pe care le-a deținut timp de 18 ani, când Madaba a devenit oraș de frontieră. Sub Imperiul Roman și Imperiul Bizantin (sec. II-VII) a făcut parte din Provincia Arabia, înființată de Împăratul Traian.

Pentru populația predominant creștină, au fost construite mai multe biserici și s-a numit un episcop, fapt atestat de actele Consiliului de la Calcedon (451), când Constantin, Arhiepiscopul Mitropolit de Bosta, capitala provinciei, a semnat în numele lui Gaiano, „Episcopul medabeenilor”. A urmat invazia islamicilor, orașul fiind cucerit în perioada Califatul Umayyad (661-750).

Azi în oraș funcționează Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel”, în care se poate vedea un mozaic din 568, care o prezintă pe Thalassa, Zeița Mării, înconjurată de pești și alte animale subacvatice, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, construită la începutul secolului XX, deasupra unor catacombe, în care sunt postate copii ale unor mozaicuri descoperite în Iordania, lângă ea funcționând o fântână veche de 3.000 de ani și Biserica Ortodoxă Greacă „Sf. Gheorghe”, în care se află mozaicul pe care doream să-l vedem.

Biserica a fost construită în anul 1884. construită în 1884, în timpul lucrărilor s-a descoperit că pe acea locație a existat o biserică bizantină, datată din timpul Împăratului Iustinian (527-565), a cărei podea a fost acoperită cu mozaic care, deși Patriarhul Nicodim I al Ierusalimului a fost informat, nu a fost cercetat decât în 1896. Interiorul actualei biserici prezintă o navă centrală, separată prin coloane de două culoare laterale și prin corul de bisericii de altarul din lemn, decorat cu picturi, reprezentând personaje biblice.

Porțiunea de lângă holul de intrare este separată de navă prin coloane cu arcade decorate, deasupra fiind amenajat un balcon cu bănci din lemn.

Pe pereți, coloane, de fapt în toate zonele bisericii, sunt postate picturi reprezentând scene și personaje biblice.

În absidă se află Harta în mozaic, descoperită în timpul săpăturilor arheologice efectuate de franciscanul Ieronim Mihaic (1933) și datată din anul 560. În 1963 custodia Țării Sfinte a decis restaurarea tuturor mozaicurilor găsite în zonă, lucrări întrerupte de războiul arabo-israelian (1967), până în 1970 cel din Madaba fiind complet excavat.

Mozaicul prezintă harta unei regiuni foarte întinse, de la Liban în nord, Delta Nilului în sud, Marea Mediterană  la vest și deșertul la est. Este situată spre est, în direcția altarului, astfel poziția locațiilor coincide cu cele indicate de busolă. Inițial acoperea o suprafață de 21×7 metri, fiind formată din peste 2 milioane de piese, cea păstrată până azi acoperind 16×5 metri.

În centrul hărții se află Ierusalimul din perioada bizantină, în care sunt prezentate Orașul Vechi, Poarta Damascului, Poarta Sionului, Poarta Leilor, Poarta de Aur, Biserica Sfântului Mormânt, Noua Biserica a Maicii Domnului (Teotokosului), Turnul lui David, Cardo Maximus, etc.

Unele locații sunt prezentate prin diferite imagini de obiecte sau animale, astfel Marea Moartă e prezentată prin 2 bărci de pescuit, râul Iordan, în care înoată pești, prin poduri care-i leagă malurile, Deșertul Moab printr-un leu vânând o gazelă, etc.

Pe hartă apar aproximativ 150 de orașe și sate creștine, între care Ierihon, Betleem, Nikopolis, Socho, Lidda, muntele Sinai, astfel se presupune că era folosită și petru îndrumarea pelerinilor. Toate locațiile sunt denumite în limba greacă, harta având 157 de legende.

În anul 614 Madaba a fost cucerită de Imperiul Sasanid, în secolul VIII de musulmani, sub califatul Umayyad, apoi distrusă de marele cutremur 749 și abandonată.

Arta mozaicului s-a practicat încă din secolul I î.e.n.. Până în secolul VI mozaicurile efectuate în zonă au devenit cunoscute în toată lumea. Din păcate majoritatea au fost distruse în marele cutremur (749), arheologii descoperind mică parte din ele. Ea continuă să fie practicată și în ziua de azi. În Iordania există numeroase manufacturi, cu puncte de vânzare directe, sau desfacerea mărfii în diverse locații.

După ce am văzut mozaicul antic, ne-am îndreptat spre strada Hussein bin Ali, o stradă „turistică”, mărginită de tarabe, ateliere, de unde se pot cumpăra obiecte artizanale, mozaicuri, icoane religioase, produse de localnici.

Apoi am vizitat o manufactură în care mozaicurile erau create de persoane cu dizabilități.

Într-o porțiune a magazinului se vindeau covoare țesute, în alta mobilier din lemn decorat, toate realizate manual.

Din Madaba până în Wadi Musa, unde aveam rezervată cazarea, era un drum destul de lung de străbătut (cca. 3 ore). Totuși, ajungând, în orașul Shoubak,deși se însera, am făcut un mic ocol, pentru a vedea, chiar dacă doar din depărtare, fostul Castel Qal’at ash-Shawbak, construit de cruciați, în timpul expediției Regelui Balduin I al Ierusalimului în zonă, pentru cucerirea de teritorii (1116) și numit în cinstea lui Mons Regalis.

De acolo mai aveam de rulat aproximativ 30 minute, timp în care mi-am sedimentat informațiile despre castel. Situat pe un deal, în partea estică a văii Arava,  dominând drumul care lega Siria de Egipt, comercianții și pelerinii trebuiau să oprească la castel, pentru a plăti taxe. În 1142 a intrat în posesia cavalerului Raynald de Châtillon, senior al Transiordaniei, care a vandalizat caravanele bogate, enervându-l pe sultanul Ayyubid Saladin. Acesta a atacat regatul, a cucerit Ierusalimul (1187), a asediat castelul, după 2 ani l-a cucerit, apoi a intrat și în posesia castelului Kerak. Fiind un punct strategic important, în 1261 a fost atacat și cucerit de sultanul mameluc Baybars (Egipt), care l-a extins, zidurile exterioare și turnurile vizibile azi fiind datate din acea perioadă. Castelul nu a fost niciodată complet excavat.

izvor cu apă