Localitatea Szabadkígyós (Șarpele Liber) este situată în vestul Ungariei, încadrată în districtul Békéscsaba, județul Békés. A fost prima dată atestată documentar din 1398, cu numele Kégyós (Șarpele). În atacurile turcești satul a fost pustiit, apoi teritoriul a fost preluat de baronul austriac Haruckern (1664-1742), care l-a colonizat cu maghiari, slovaci și germani. La sfârșitul secolului XVIII împreună cu teritoriile înconjurătoare a intrat în posesia Șambelanului imperial și regal, Comitele Aradului, Contele Wenckheim  József (1733-1803), care a creat o mare fermă de cai. Moștenindu-le, fiul său cel mare, Contele József Antal Wenckheim (1780-1852), a construit un mare conac, de unde putea gestiona mai ușor ferma și familia s-a mutat acolo.

Apoi, pe un deal amenajat artificial, a ridicat o Biserică în stil neoclasic (1844), devenită ulterior Capela „Sf. Ana” și cripta familiei Wenckheim.

Contele a avut un singur moștenitor, Krisztina, provenit din a treia căsătorie. La nici 8 ani Krisztinei i-a revenit onoarea să-i găzduiască pe Regele Franz Joseph și Regina Elisabeta care, în timpul călătoriei prin Ungaria, au trecut pe acolo, în cinstea cărora familia Wenckheim a ridicat un arc de triumf (1857).

În 1872 Krisztina s-a căsătorit cu vărul său Frigyes Wenckheim, avocat maghiar, moșier, politician al partidului național.

Dorind să trăiască în Gyula, au încercat să răscumpere de la familia Almásy fostul castel Wenckheim dar, prețul fiind prea mare, au renunțat și s-au decis ca pe locul fostului conac din Szabadkígyós să construiască un castel, înconjurat de un parc (1875-1879).

Azi Castelul Wenckheim, unul dintre cele mai bine conservate castele din Marea Câmpie de Sud, poate fi vizitat, plătindu-se un preț modic. Îndreptându-mă spre castel, am traversat o porțiune din fostul parc, din 1954 devenit rezervație naturală și din 1997 Parcul Național Körös-Maros, întins pe 23 hectare. Am ajuns în grădina franceză, decorată cu arbuști de tisa și buxus, având central un bazin cu apă și o mică arteziană, alimentată inițial din Izvorul Sigismund, numit și „Șarpe”, forat în 1894, azi funcționând artificial, grădină situată în fața castelului.    

Clădirea principală a fost creată în stil neo-renascentist și eclectic, de formă dreptunghiulară, cu parter și etaj, pe o terasă mai înaltă decât grădina, de acolo fiind accesată pe un șir de scări.

La cererea proprietarilor, castelul trebuia să aibă 365 de ferestre, numărul zilelor, 52 de camerelor, numărul săptămânilor și 4 secțiuni ale clădirii, prevăzute cu uși de intrare, numărul anotimpurilor dintr-un an.  

Din loc în loc fațadele prezintă secțiuni care, având un fronton supraînălțat, par a fi clădiri separate. Pe fațada dinspre parc a fost încadrat un turn cilindric înalt și spre lateral, la parter, s-a creat o terasă, mărginită de coloane cu arcade, accesată printr-un șir de trepte, deasupra căreia, un spațiu deschis, a fost mărginit cu un parapet din piatră.

Înconjurând latura de est, se ajunge la fosta Capelă, lipită de turnul foarte înalt, de cca. 40 metri.

Lângă turn azi se află intrarea pentru vizitatori, probabil pe vremuri folosită de personal, acea parte a clădirii fiind legată printr-o loggie de o clădire anexă, cu două etaje, în care la parter se afla bucătăria, la etaj călcătoria și camerele servitorilor, accesul între clădiri putând fi făcut atât la parter cât și la etaj.

Plătind biletul de intrare, am pășit în prima încăpere de la parter, Biblioteca, o sală cu tavanul din lemn, în motive geometrice și pereții acoperiți de mobilierul original, în care numeroasele cărți vechi parcă așteptau cititorii. 

În Marele Salon, de lângă bibliotecă, erau primiți invitații, se desfășurau serate, evenimente familiale, diverse întruniri politice, etc.

Camerele de la parter erau împărțite pe două rânduri paralele, cele spre sud, luminoase, amenajate pentru femei și partea întunecată, dinspre nord, pentru bărbați. Salonul Contesei, situat la baza turnului cilindric, spre parc, era folosit doar de femei. Acolo dezbătea diverse probleme Asociația Femeilor, cum ar fi  educația copiilor, administrarea casei, etc.

Dacă în majoritatea castelelor dormitoarele erau create la etaj, în acest castel Dormitorul Contesei a fost creat la parter, completat cu baie, vestiar, budoar, din care nici măcar o fotografie nu s-a păstrat până azi, cel etalat fiind creat ulterior după modelul celor din  a doua jumătate a sec XIX.

Baia era alimentată cu apă adunată într-un rezervor din turnul castelului și trasferată prin conductele din pereți. După folosire era scursă într-un bazin din subsol și de acolo, printr-un sistem de drenaj, dusă în partea de nord a castelului.

De fapt parterul conținea săli pentru vizitatori, intercalate de camere private, saloane, birouri, etc.

După ce am vizitat parterul, etajul fiind inaccesibil turiștilor, am coborât în subsol.

De acolo începea scara în spirală, pe care am urcat-o până pe platforma turnului castelului.

De la acea înălțime am putut observa aproape toată proprietatea- o parte din parcul înconjurător, grădinile franceză și engleză de lângă castel. De asemenea am studiat acoperișul castelului, neuniform, cu coșurile create pentru sobele și șemineurile interioare. 

După Contesa Krisztina proprietatea a fost moștenită pe rând de 4 conți și castelul locuit până în 1944. Postbelic naționalizată, castelul cu anexele și clădirile fostei ferme de cai au fost amenajate pentru Institutul de Formare Profesională în Agricultură și Industrie Alimentară (1945-2011).

Ulterior la castel s-au desfășurat diverse activități culturale, la Jocurile Castelului din 2013 fiind prezent și urmașul familiei aristocrate Krisztián Tasziló Wenckheim. După restaurarea și renovarea făcute în cadrul Programului Național al Castelului, în anul 2022 a fost deschis pentru vizitare.